Executorul încearcă, din nou, vânzarea vilei din Pitești a familiei Motoc
Luni, 10 Aprilie 2017 13:39
Problemele familiei Motoc, cea care a deschis în urmă cu câţiva ani o clinică cu acelaşi nume pe Calea Bucureşti, par să nu se mai termine. La începutul anului 2016, Clinica Motoc a intrat în insolvenţă la cererea mai multor foşti parteneri, din cauza datoriilor cărora proprietarii nu le mai făceau faţă, în prezent peste 20 de creditori aşteptând să-şi recupereze banii restanţi. Pentru a mai acoperi din datorii, lichidatorul judiciar vinde tot ce poate din patrimoniul datornicilor, ultimul bun scos la mezat fiind casa Andreei Motoc, fiica medicului Mioara Motoc.
Porsche Cayenne la preț de Logan
Luni, 10 Aprilie 2017 13:38
# Mașina de intervenție a Kriss Guard, scoasă la vânzare de ANAF la jumătate de preț
Înființată cu câțiva ani în urmă, Kriss Guard Company a reușit să acapareze o bună parte din piața serviciilor de protecție și pază.
Doar că, iată, oarecari probleme financiare și-au făcut, și ele, loc în interiorul companiei. Iar ANAF, pe 21 decembrie anul trecut, a scos la licitație autoturismul etalon al companiei, un Porsche Cayenne. Prețul cerut pentru acesta era, la prima strigare, de 51.450 lei, adică aproximativ 11.400 de euro.
Unul din ultimele imobile ale notăriței Mihaela Vlad, scos de Fisc la vânzare cu preț redus
Luni, 10 Aprilie 2017 13:34
De câțiva ani, ANAF vinde, lună după lună, toată averea notăriței Mihaela Vlad. Așa cum am mai relatat, din anul 2009, Mihaela Vlad trăieşte un adevărat coşmar. Problemele sale au început după contractarea unui credit de la Banc Post, în vederea achiziţionării unui imobil în spatele fostului hotel Euro. Ca urmare a modificării condiţiilor creditului, luat în franci elvețieni, celebra notăriță nu a mai reușit să achite la timp ratele, care, practic, s-au dublat, și s-a trezit datoare şi la Fisc precum şi cu sechestru pe casă. La 31 iulie 2012, cabinetul notarial al Mihaelei Vlad datora bugetului de stat 2,05 milioane lei şi 87 mii lei bugetului asigurărilor sociale, plus o taxă pe valoare adăugată de 546 mii lei. Biroul notarial avea, la acea dată, sechestru pe bunuri în valoare de 723 mii lei.
BRIT Motor AG a participat la Salonul Auto Expo din cadrul VIVO! Pitești
Luni, 10 Aprilie 2017 13:13
# La acest eveniment BRIT Motor AG este prezent cu cele două branduri premium de autoturisme Jaguar şi Land Rover
În perioada 6 - 9 aprilie 2017, BRIT Motor AG, Dealer şi Service Autorizat Jaguar Land Rover în Piteşti a participat în cadrul Salonul Auto Expo VIVO! Pitești, eveniment ce a adus oportunitatea de a prezenta publicului argeşean cele mai noi modele Jaguar şi Land Rover.
Admiratorii mărcii Jaguar s-au bucurat de prezenţa primului crossover de înaltă performanţă - Noul F-PACE, ce reprezintă sinteza sportivitaţii, eleganţei, funcţionalităţii şi eficienţei. F-PACE este cel mai practic model sportiv Jaguar, combinând plăcerea pură de a conduce cu performanţa supremă.
ANAF oferă cadoul de Paște firmelor cu probleme financiare înlesniri la plată - eșalonări
Luni, 10 Aprilie 2017 12:04
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vine în sprijinul dumneavoastră, informându-vă că, pentru a vă putea achita obligaţiile fiscale restante, puteţi beneficia de facilităţi, cum ar fi acordarea de înlesniri la plată.
Astfel, organele fiscale pot acorda următoarele înlesniri la plată:
# eşalonarea la plată, la cererea debitorului, a obligaţiilor fiscale
# amânarea la plată a penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale eşalonate la plată, în vederea anulării, până la data finalizării eşalonării la plată.
Coniz Romarg câștigă licitațiile de amenajare drumuri forestiere din țară
Luni, 10 Aprilie 2017 12:02
Prestigioasa firmă de construcții Coniz Romarg, condusă cu mână forte de inginerul Gheroghe Griguță, câștigă, pe bandă rulantă, lucrări importante atât în Argeș cât și pe întreg teritoriul țării. Recent, două astfel de proceduri s-au încheiat, una prin câștigarea lucrării, a doua, cu alt câștigător, contestată, CNSC-ul dând, însă, câștig de cauză firmei argeșene.
BRIT Motor AG a prezentat și testat cel mai versatil SUV Land Rover - Noul Discovery
Joi, 06 Aprilie 2017 20:09
BRIT Motor AG a fost gazda unui eveniment de excepţie în judeţul Argeş, în data de 30 martie, 2017, ce a avut în centrul atenţiei cel mai versatil Land Rover - Noul Discovery.
În cadrul evenimentului, potenţiali clienţi ai acestui model, oficialităţi şi importanţi oameni de afaceri din regiune, reprezentanţi ai presei locale, precum şi admiratorii mărcii Land Rover au fost încântaţi de noutăţiile aduse și de capabilitățiile acestui model.
Atracția evenimentul a fost reprezentată de traseul inedit pe care BRIT Motor AG l-a pregătit. Curbe spectaculoase, coborârea pantelor, hopuri și diferitele tipuri de suprafețe au fost testate cu Noul Discovery. Participanții au fost încântati de experință si de performațele legendare Land Rover.
800 de angajaţi vor rămâne fără loc de muncă la Dräxlmaier
Luni, 03 Aprilie 2017 11:54
# Concernul a anunţat prima închidere din industria componentelor auto la Piteşti.
Săptămâna trecută, grupul Dräxlmaier, unul dintre cei mai mari investitori germani de pe piaţa locală, care are în România în acest moment peste 15.000 de angajaţi, a anunţat că va închide capacitatea de producţie de la Piteşti.
În acest sens, 800 de angajaţi sunt la acest moment în şomaj tehnic din luna februarie, urmând ca din luna mai să primească preavizele de concediere. Toţi cei care vor fi afectaţi de această restructurare de personal urmează a primi între 10 şi 12 salarii compensatorii în funcţie de vechimea pe care o aveau în cadrul companiei şi vor putea beneficia şi de asistenţă specializată pentru reintegrarea într-un timp cât mai scurt pe piaţa muncii. Reducerea numărului de personal a început încă din perioada 2015-2016.
Investiție de opt milioane de euro inaugurată în Argeş
Luni, 03 Aprilie 2017 11:53
Miercuri, 29 martie, compania franceză Faurecia a inaugurat oficial a cincea fabrică din România. Deschisă la Căteasca în urma unei investiţii de 8 milioane euro,în tara noastră, celelalte patru fabrici de la noi funcţionând la Tălmaciu (Scaune Auto), Craiova (Sisteme de Control al Emisiilor), Mioveni (Sisteme de interior) şi Râmnicu Vâlcea (Scaune Auto).
Noua unitate de producţie, dispusă pe o suprafaţă de 14.000 metri pătraţi, este de asemenea, parte a diviziei de Interioare. Aici se vor produce panouri de uşă, componente pentru planşa de bord şi console centrale utilizate la echiparea unor automobile premium. În noua fabrică, lucrează în prezent 370 de angajaţi (operatori de producţie, coordonatori de echipe şi manageri şi specialişti tehnici). Planurile companiei sunt ca numărul să crească până la 900 de angajaţi până în 2020.
Omul de afaceri Constantin Pănescu a cumpărat două firme de construcții de pe strada Depozitelor
Luni, 03 Aprilie 2017 11:47
# Achiziții de efect, după ieșirea din acționariatul SELCA
După despărțirea de asociatul său, Paul Zamfir, căruia i-a cedat firma de construcții și instalații Selca, iată că omul de afaceri Constantin Pănescu a cumpărat nu una, ci două firme de construcții. Este vorba de falimentarele S.C. APARTAMENTUL S.A., unde Pănescu l-a păstrat, ca director general, pe fostul patron, Ion Cantu, constructor cu ștate vechi în domeniu, și de S.C. NORDCO S.A., în faliment și aceasta, în cazul de față Constantin Pănescu achiziționând numai sediul. Culmea, sediul proaspăt
Proiectul imobiliar de lux Panorama Towers II, încă un succes de răsunet marca Cristi Prodănel
Luni, 03 Aprilie 2017 11:45
Businessman-ul piteştean Cristi Prodănel a dovedit, din nou, că, dacă ai destul curaj în afaceri, vei avea parte şi de rezultate pe măsura aşteptărilor. Astfel, de-a lungul anilor, fiind un investior în domeniul imobiliar cu ştate vechi, proiectele pe care a reuşit să le dezvolte au avut parte de un real success. Unul dintre aceste proiecte imobiliare îl reprezintă şi noul complex rezidenţial de lux Panorama Towers, II de pe strada Banu Mărăcine, proiect în care îl are ca partener pe omul de afaceri Virgil Dumitru, patronul grupului Comesad, împreună cu care, pe viitor, va mai dezvolta încă o investiţie pe piaţa imobiliară din judeţ. Cei doi oameni de afaceri argeşeni au decis
Europa investește în zonele rurale
Luni, 03 Aprilie 2017 11:45
# În luna aprilie vor începe înscrierile pentru tinerii fermieri # Gheorghe Iliescu, directorul AFIR Argeș: Anul acesta am început promovarea încă din luna ianuarie, am solicitat și ajutorul Prefecturii, sperăm ca în 2017 să avem mult mai multe proiecte
AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) oferă fonduri europene atât pentru dezvoltarea agriculturii în ceea ce privește cultura mare și creșterea animalelor, cât și infrastructura mică din mediul rural. Autoritățile publice pot accesa mai multe măsuri prin care se pot realiza: drumuri comunale, drumuri de exploatație, (în zona de culturi, în zona forestieră) aducțiuni de apă și canalizare. Aceste proiecte sunt în jur de 1.000.000 de euro fiecare.
Falimentul Nordco, gaură uriașă pentru constructorul Ștefan Ciocănel
Luni, 03 Aprilie 2017 11:30
# Pro Instal Pipe nu va vedea, probabil, niciun leu din cei peste 3 miliarde de lei vechi nerecuperați
Firmă serioasă și cu tradiție în domeniul instalațiilor, Pro Instal Pipe este greu încercată financiar, iată, de falimentul Nordco S.A. Culmea, patronul Pro Instal, Ștefan Ciocănel, a primit lovitura în cont tocmai de la prietenii săi de o viață, confirmându-se, astfel, dictonul ”ferește-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!”
Tocmai prin prisma vechii prietenii, probabil, Pro Instal a creditat, prin livrarea de materiale și instalații, pe cei de la Nordco, deși cei din urmă intraseră, de o perioadă destul de bună de timp, pe o pantă periculos descendentă. Deși cu lucrări serioase în portofoliu (Sala Sporturilor, ING Bank, proiectul de agrement din Trivale etc.), Nordco nu a
Alprom doreşte o creştere a vânzărilor cu 25% faţă de 2016
Luni, 03 Aprilie 2017 11:28
# Deşi produce mobilier la Piteşti de trei miliarde de euro pe an, suferă din cauza lipsei de personal
Compania Alprom din Piteşti, societate patronată de mai mulţi antreprenori locali, în ciuda faptului că se află în insolvenţă încă din anul 2014, va miza pentru anul în curs pe o creştere a vânzărilor cu 25% spre deosebire de anul 2016, unde compania realizat un profit de 3 miliarde de euro, iar jumătate din acest profit a provenit exclusiv din exportul de mobilier în mai multe ţări ale Europei. În vederea obţinerii a cât mai multe contracte pe piaţa externă, compania şi-a propus ca, în acest an, să participe la toate târgurile de profil din ţara noastră.
Oportunităţi de încadrare în structurile SRI
Luni, 03 Aprilie 2017 11:23
# Universităţile şi-au prezentat oferta educaţională la Mall Vivo
Elevii piteşteni au avut ocazia să afle mai multe informaţii despre formele de învăţământ pe care ar dori să le urmeze. Astfel, pentru al șaselea an consecutiv, elevii claselor a VII-a și a VIII-a s-au putut interesa direct de la sursă asupra liceelor pentru care vor opta. Şi universităţile au participat la acest târg, printre care Universitatea Piteşti şi Academia de Informaţii "Mihai Viteazul."
Ai achiziționat o mașină second hand? Îți oferim o verificare GRATUITĂ
Luni, 03 Aprilie 2017 09:27
# Super ofertă la Euro Tehno Group! Verificare gratuită la prima vizită în service.
# Lucrări de verificare:
- interogare defecte pe tester
- verificare baterie pe tester
- verificare eficiență frâne pe stand
- verificare vizuală exterioară pe elevator (roți, nivel lichide, sistem rulare, lumini, suspensie, stare autoturism)
- verificare vizuală interioară stare autoturism
ALEXANDRU PANTILIE VĂ PROPUNE CASE MAI FRUMOASE
Luni, 27 Martie 2017 13:45
# Expoziție 3D - ”O mulțime de idei pentru o casă mai frumoasă!” - la Biblioteca Județeană Argeș
Până la sfârșitul lui martie, holul Bibliotecii Județene Argeș găzduiește o premieră absolută în Pitești: expoziția 3D - ”O mulțime de idei pentru o casă mai frumoasă!” - a fizicianului Alexandru Pantilie.
Proiectele de amenajări interioare – scări, tapete personalizate, sisteme de iluminare, elemente de mobilier, vitrine, pavilioane și bănci de grădină, locuințe și magazine – vin în întâmpinarea tuturor gusturilor, cerințelor și extravaganțelor. Un pas – poate chiar mai mulți – afară din tipare și culorile, formele, texturile, proporțiile capătă o
Raiffeisen Bank a lansat, la Hotelul Ramada Piteşti, programul “Catalizator” destinat antreprenorilor
Luni, 27 Martie 2017 13:29
Raiffeisen Bank a creat „Catalizator” - un program pentru antreprenori cu idei mari”, destinat persoanelor de decizie din companiile medii din România şi gândit să îi susţină pe aceştia în extinderea şi administrarea mai eficientă a business-urilor lor.
Zilele trecute în cadrul oferit de către Hotelul Ramada Piteşti, programul, „Catalizator” a fost prezentat în faţa a zeci de reprezentanţi ai mediului de afaceri din Argeş care au părut destul de interesaţi de noile oportunităţi de dezvoltare ale companiilor acestora. Programul este structurat în sesiuni cu caracter aplicativ, practic şi abordează
Constructorii de automobile au un nou președinte, pe Gabriel Sicoe
Luni, 27 Martie 2017 13:20
# Silviu Badea, director GIC Piteşti, a fost reconfirmat vicepreşedinte ACAROM
Prima adunare generală a membrilor ACAROM (Asociația Constructorilor de Automobile din România) a avut ca principal scop alegerea unui nou președinte, după decesul lui Constantin Stroe și cooptarea în Consiliul Director a reprezentanților Ford. Momentul marchează ieșirea ACAROM din cealaltă asociație de profil, APIA, simultan cu ieșirea din APIA a mărcilor reprezentate de Renault Comerciale Roumanie, Dacia și Nissan.
O nouă formă de prezentare a produselor ceramice ARGOMS
Luni, 20 Martie 2017 14:02
# Firma va participa, cu un stand propriu, la Simfonia Lalelelor, ca în fiecare an
Întreaga tradiţie artizanală s-a concentrat şi păstrat la ARGCOMS SCM, din Curtea de Argeş, în domeniul ceramicii populare şi utilitare, în sectorul artizanatului textil, prelucrării sticlei pentru podoabe, ornamente şi globuri destinate pomului de Crăciun, precum şi al confecţionării obiectelor din lemn din categoria micului mobilier.
Mâinile măiastre ale artizanilor modelează şi înnobilează lutul, dau viaţă multicolorelor ornamente pentru pomul de Crăciun, dau culoare costumului popular tradiţional, şlefuiesc lemnul secularelor păduri de pe munţii şi dealurile ce înconjoară oraşul.
Mai multe articole..
Pagina 70 din 87
«ÎnceputAnterior61626364656667686970UrmătorSfârşit»