România – la răscruce de vânturi! Așa s-ar putea descrie starea de fapt a țării după eșecul adoptării legii salarizării și, pe cale de consecință, a pierderii a 770 milioane de euro bani europeni. Dar veștile proaste continuă! Semnalele care vin dinspre piețele financiare și instituțiile europene devin tot mai alarmante. Ratarea reformei salarizării unitare din sistemul bugetar – o obligație fermă asumată de statul român prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – nu reprezintă doar un simplu impas legislativ sau o neînțelegere de moment la masa negocierilor cu sindicatele.
România – stat falimentar!?
În realitate, este vorba despre o pierdere directă și dureroasă: 770 de milioane de euro din fondurile nerambursabile destinate modernizării țării au fost ratate, iar riscul de degradare a ratingului de țară la categoria „junk” (recomandat doar investițiilor speculative) devine o amenințare cât se poate de palpabilă.
Într-un context economic marcat de un deficit bugetar persistent și presiuni inflaționiste, decizia de a amâna la nesfârșit o reformă structurală convenită încă din 2021 arată o lipsă cronică de predictibilitate. Consecințele nu se opresc doar la nivelul cifrelor din bilanțul Guvernului. Urmează costuri mai mari de împrumut pentru stat, presiune sporită pe cursul de schimb și, în final, o factură pe care o vor achita atât companiile private, cât și cetățenii de rând prin scumpiri și investiții publice diminuate.
Vă prezentăm un interviu dureros de sincer cu senatorul liberal Mihai Coteț, un om care vine din mediul privat și care a răspuns întrebărilor noastre nu doar din perspectiva de parlamentar, ci și din cea de antreprenor.
# Legea salarizării aruncă Romania în Junk?
– Din păcate, e foarte probabil să aflăm pe propria piele răspunsul la această întrebare. Riscul este cât se poate de serios și ar fi iresponsabil să-l tratăm superficial. România se află deja foarte aproape de această linie. Fitch ne-a menținut la BBB-, ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Agențiile de rating urmăresc exact lucrurile pe care noi riscăm acum să le punem sub semnul întrebării: capacitatea statului de a-și controla cheltuielile, de a reduce deficitul și, foarte important, de a duce la capăt reformele asumate. Iar Legea salarizării le atinge pe toate trei. De adoptarea unei reforme conforme cu angajamentele PNRR depind aproximativ 770 de milioane de euro. Miza reală, însă, este mai mare decât această sumă. Dacă România pierde bani europeni, nu face reforma statului și, mai mult, continuă să mărească cheltuielile permanente, ce mesaj transmite investitorilor? Că atunci când reforma devine dificilă politic, statul român renunță la ea.
Junk nu este o sperietoare abstractă. O retrogradare înseamnă costuri mai mari de finanțare, presiune asupra titlurilor de stat și reducerea interesului investitorilor pentru România. Iar când ajungi să te împrumuți mai scump, vei avea și mai puțini bani pentru salarii, pensii, sănătate, educație și investiții.
De aceea, pentru mine întrebarea nu este dacă Legea salarizării ne aruncă singură în junk. Întrebarea este: câte semnale de neseriozitate fiscală credem că ne mai permitem până când vom primi o notă de plată și mai usturătoare?
# Cine credeți că se face vinovat pentru acest mare eșec? PSD-ul dă vina pe PNL pentru că ar fi ținut legea la sertar…
– PSD nu mai are nimic de pierdut, și-a consumat orice urmă de credibilitate, de aceea nu are nicio reținere să se facă de râs cu astfel de declarații. Voi spune doar atât, pentru că informațiile sunt cât se poate de ușor de verificat și de grăitoare, dincolo de orice dubiu: noua reformă a salarizării din sistemul bugetar (asumată prin PNRR) trebuia inițial adoptată încă din anul 2023, conform calendarului stabilit inițial de Guvern, în 2021. De atunci și până acum am avut trei miniștri PSD ai Muncii, care s-au bucurat de Guverne majoritare stabile. De ce nu au făcut absolut nimic în trei ani? De ce am ajuns să pierdem 770 de milioane de euro din fondurile europene? Întrebarea cu siguranță ar trebui să o puneți la PSD. Și mai cred un lucru: cumva, vinovații ar trebui trași la răspundere mai mult decât o simplă batere a obrazului, pentru că incompetența ne costă pe toți, la propriu.
# E rea credință sau prostie din partea celor care au respins legea salarizării?
– Mi-e greu să invoc prostia atunci când consecințele au fost explicate de atâtea ori, cu cifrele pe masă. Aș vorbi mai degrabă despre populism și rea-credință politică.
Toată lumea știa miza: 770 de milioane de euro din PNRR. Toată lumea știa că România are o anvelopă salarială pe care bugetul o poate susține și că nu putem promite 8, 10 sau 20 de miliarde în plus doar pentru că sună bine politic. Inclusiv președintele Nicușor Dan a spus acum, după eșecul negocierilor, că bugetul agreat cu Comisia Europeană nu poate acoperi toate solicitările sindicatelor.
Și mai este ceva care mă deranjează profund. Reforma aceasta nu a apărut ieri. Președintele însuși a spus că nu trebuia amânată ani la rând, începând din 2022. Trei miniștri succesivi ai Muncii din partea PSD au avut ani la dispoziție să facă această lege, cu toate consultările și negocierile care astăzi ni se spune că lipsesc. Să lași problema nerezolvată ani de zile, iar în ultima sută de metri să spui că proiectul nu poate fi acceptat pentru că nu s-a discutat suficient mi se pare greu de susținut cu bună-credință.
Am reușit performanța să pierdem pe ambele fronturi: România pierde 770 de milioane de euro și rămâne și fără reforma salarizării. Deci n-am protejat banii europeni și nici n-am rezolvat inechitățile din sistem.
De aceea, pentru mine nu mai este o discuție despre cine a câștigat politic o negociere. A pierdut România. Iar când știi dinainte exact cât va costa blocajul și alegi totuși să mergi până la capăt, nu mai poți invoca neștiința.
# Romania pierde 770 mil euro. Cum se va reflecta asta in activitatea mediului de afaceri, dar și în sistemul bugetar?
– România tocmai a renunțat la 770 de milioane de euro nerambursabili, într-un moment în care are un deficit mare și are nevoie de fiecare euro european.
Pentru mediul de afaceri, problema principală este încrederea. Investitorul se uită la predictibilitate, deficit, reforme și capacitatea statului de a-și respecta angajamentele. Când pierzi bani europeni pentru că nu reușești să faci o reformă asumată de ani de zile, mesajul este prost. Iar economiștii avertizează deja că blocajul poate conta inclusiv în evaluarea investitorilor și a agențiilor de rating.
Apoi vine efectul economic în lanț: dacă statul are mai puțini bani europeni, trebuie să renunțe la unele cheltuieli, să găsească venituri suplimentare sau să se împrumute. Dacă răspunsul va fi din nou ,,mai taxăm privatul”, vom lovi exact motorul din care vrem să finanțăm statul. Mai puțini bani pentru investiții și dezvoltare, investiții amânate sau mutate în alte țări, mai puține angajări și, în final, o bază mai mică de impozitare. Propunerea sindicatelor de a crește taxarea capitalului pentru finanțarea unei anvelope salariale mai mari a fost deja pusă public pe masă.
Iar pentru sistemul bugetar avem poate paradoxul cel mai mare: am pierdut banii, dar problema a rămas. Legea salarizării tot trebuie făcută până la sfârșitul anului și tot trebuie să respecte anvelopa bugetară convenită cu Comisia Europeană. Cu alte cuvinte, pierderea celor 770 de milioane nu creează prin magie bani pentru salarii și nici nu rezolvă inechitățile dintre bugetari. De aceea mi se pare atât de grav ceea ce s-a întâmplat. Am reușit să pierdem și banii, și reforma, cel puțin pentru moment.
# Euro a crescut deja de a doua zi. Ce urmează cam știm, prețuri mai mari la produse și servicii. E ceva ce nu știm?
– Piețele sunt extrem de sensibile la semnale, iar ceea ce s-a întâmplat este un semnal prost. Piața nu așteaptă să intrăm în criză ca să reacționeze. Anticipează. Se uită la deficit, la stabilitatea politică, la capacitatea Guvernului de a face reforme, la banii europeni, la rating și la perspectiva finanțelor publice. Iar când o țară aflată deja sub presiune fiscală pierde 770 de milioane de euro pentru că nu reușește să ducă la capăt o reformă asumată, încrederea poate fi afectată înainte ca pierderea propriu-zisă să se vadă în economie. De aici încolo apare efectul de domino pe care trebuie să-l evităm: presiune pe curs, importuri mai scumpe, presiuni inflaționiste, costuri mai mari pentru companii, iar dacă se deteriorează percepția de risc, finanțare mai scumpă pentru stat și economie. Dar există ceva și mai periculos decât reacția de moment a cursului: transformarea unui semnal prost într-un șir de semnale proaste. Și atunci factura devine mult mai mare decât 770 de milioane de euro.
# Ce mesaj aveți pt români?
– Când mai auziți PSD spunând ,,Ne-am învățat lecția!”… verificați-vă portofelul!
