Călin Georgescu, în fața instanței. Amânare în dosarul ideologiei legionare și faza de judecată pe fond pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale

Publicat pe : 26 august 2026

Distribuie știrea

Problemele juridice ale fostului candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, continuă să avanseze în instanțele din România. În timp ce unul dintre dosarele sale privind promovarea doctrinei legionare a suferit o nouă amânare, cel de-al doilea dosar, ce vizează acțiuni împotriva ordinii constituționale, este pregătit să intre oficial în faza de judecată pe fond.

Un nou termen pe 13 octombrie

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală au decis amânarea, pentru a patra oară, a procesului în care Călin Georgescu este acuzat că a promovat în mod repetat idei, concepte și doctrine fasciste, legionare, rasiste și xenofobe. Decizia a fost luată ca urmare a cererii de amânare formulate de către apărătorul ales al inculpatului, instanța stabilind un nou termen de judecată pentru data de 13 octombrie 2026, la ora 10.00. Aceasta reprezintă a patra amânare dintr-o serie succesivă de amânări consemnate în cursul acestui an, după cele din 17 martie, 28 aprilie, 9 iunie și 19 august.

Potrivit, Știripesurse.ro, fostul candidat la prezidențiale a fost trimis în judecată de către Parchetul General la data de 2 iulie 2025. Conform rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, Georgescu ar fi promovat în spațiul public, prin diverse mijloace, ideologii extremiste și cultul unor persoane condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității și crime de război. Anchetatorii au reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului o consecvență ideologică pro-legionară prin interviuri, declarații publice și postări în mediul online, având legături strânse cu promotori ai ideologiei neolegionare.
Anchetatorii susțin că demersurile lui Călin Georgescu au avut drept scop o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare, reprezentând o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexe, prin afirmații laudative la adresa unor personaje precum Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu și Ion Moța.

Vezi și știrea  Reformă majoră în politică: Cum vrea AEP să schimbe regulile de înființare și funcționare a partidelor în România

Procesul privind presupusa lovitură de stat – mai aproape de a fi judecat

În paralel cu această cauză, Călin Georgescu se confruntă cu acuzații extrem de grave într-un alt dosar penal, în care este judecat alături de Horațiu Potra și mai mulți apropiați ai acestuia pentru tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Procesul privind presupusa lovitură de stat a înregistrat un pas decisiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a soluționat contestațiile formulate împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București.
Prin decizia dată de Secția Penală a Înaltei Curți, instanța supremă a menținut încheierea prin care s-a constatat legalitatea rechizitoriului și a dispus începerea judecății. Această hotărâre închide definitiv etapa camerei preliminare și confirmă că procesul poate continua pe fond în fața Curții de Apel București. În această fază viitoare urmează să fie administrate probele și analizate direct acuzațiile formulate de procurori, fără ca instanța supremă să valideze anticipat versiunea faptelor prezentată de Parchet, lăsând analiza pe fond pe seama judecătorilor de la Curtea de Apel.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE