# „Al cor gentile ripara sempre l’amore” („În inima nobilă se ascunde totdeauna iubirea” (Dante Alighieri)
Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș îl omagiază pe Dante Alighieri (29 mai 1265, Florența – 14 septembrie 1321, Ravenna), poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu, la 705 ani de la moarte.
Autor al “Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”). Capodopera lui Dante, “Divina Comedia”, alegorie în versuri de o precizie şi forţă dramatică deosebită, a fost începută probabil în 1306 şi terminată cu puţin timp înainte de a muri. Titlul iniţial dat de autor a fost “Comedia”, adjectivul „divina”, folosit de Boccaccio în lucrarea “Trattatello in laude di Dante”, apare pentru prima dată într-o ediţie din 1555.
Împărţită în trei secţiuni („Inferno”, „Purgatorio”, „Paradiso”), în operă este descrisă o călătorie imaginară în cele trei compartimente ale lumii de după moarte, în care poetul se întâlneşte cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui. Fiecare personaj este reprezentantul unei virtuţi sau al unui viciu, situarea în una din cele trei lumi fiind simbolică, ca răsplată sau pedeapsă, adesea şi după criterii subiective (poetul îi întâlneşte în Infern pe adversarii lui). Dante este călăuzit prin Infern şi Purgatoriu de către poetul Virgiliu, simbol al înţelepciunii. Beatrice – fiinţa pe care a adorat-o – fiind instrumentul voinţei divine, îl ajută să găsească drumul spre Paradis – acolo unde înţelege, că “iubirea mişcă sori şi stele” (“l’amor che muove il sole e l’altre stelle”). Fiecare secţiune cuprinde 33 de cântece, cu excepţia celei dintâi, care are un cântec în plus, servind ca introducere.
Dacă în literatura medievală anterioară, scriitorii se aplecau asupra propriului suflet, pentru a se întreba, fără a răspunde, Dante Alighieri este primul creator literar care a îndrăznit să-și răspundă la întrebări și să se mărturisească. „Divina Comedie” este o splendidă autobiografie psihologică, cel mai sincer poem din câte au fost scrise vreodată, sinteza întregii vieți a lui Dante. Bazată pe rațiune și pe iubire, în ea au fost cuprinse toate aspectele realității, întreaga știință și istorie, Florența, Roma, Imperiul Roman și Biserica. Din toate aceste elemente, Dante a construit cel mai armonios edificiu al științei umane și divine, piatră a istoriei umanității, gigantic monument al facultăților intelectuale umane.
Faptul că, în biblioteca latină a lui Dante, Suetonius a avut un rol principal este confirmat de faptul că, există un element, să zicem structural, din „Viețile celor doisprezece cezari” a biografului latin pe care poetul florentin și l-a însușit: ideea că, odată ce istoria principatului cezarilor este periodizată și marcată, primul dintre ei nu este Augustus, așa cum se consideră în general, ci Iulius Cezar.
O figură a lumii romane care a jucat un rol important în viziunea politică a lui Dante, Iulius Cezar, este menționat de mai multe ori în tratatul „De monarchia”, ca fondator al Imperiului Roman. Arrigo VII, împăratul asupra căruia Dante a concentrat atâtea speranțe, este definit în Epistola VII, adresată întocmai împăratului: „ Caesaris et Augusti succesor”. Pentru Dante, de fapt, Cezar începe lunga serie de împărați, adică deținătorii acelei puteri supreme și legitime. Această așa zisă viziune suetoniană despre originea principatului este cea care explică pe deplin cuvintele de început ale scurtei autobiografii, pe care Virgil le pronunță, la prima sa apariție, în primul Cânt al Infernului: „ Deși târziu, supt Iuliu mă născui,/ și Roma supt August, pe când domnise/ mințiții zei ce mint, eu o văzui” (traducere George Coșbuc)
Opera dantescă este expresia conștiinței colective a poporului italian, tematica sa este viața practică, politică, istorică, religioasă, culturală a acestui mare popor. Plecând de la tradițiile atât de frecvente în evul mediu ale viziunilor de dincolo de mormânt, Dante întrebuințează în uriașa sa construcție poetică, care poate fi și elegie și epopee, dar și tragedie și idilă, toate materialele științei contemporane, tradițiile și legendele lumii Antichității, păgâne, amestecate cu elementele sacre.
Opera lui Dante oferă o sinteză a opiniilor filozofice, ştiinţifice şi politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral şi mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei creştine medievale. “Divina Commedia” este alegoria purificării sufletului şi a dobândirii liniştei interioare prin înţelepciune şi dragoste.
Beatrice Portinari, Forese Donati, Cavalcanti, papa Bonifaciu al VIII – lea, Robert d’ Anjou, Filip cel Frumos, Charles de Valois, familiile Cerchi și Donati, Florența antică și contemporană, istoria întregii Italii, istoria lui Dante cu patimile și ura sa, cu răzbunările și cu iubirea sa – sunt tot atâtea fețe și aspecte ale vieții multiforme zugrăvite în „Divina Comedie”.
Protagonistul poemei, Dante Alighieri, a trăit mereu cu intensitate, această trăsătură fiind principala sa caracteristică. El răsfrânge razele trăirii sale intense asupra tuturor celorlalte personaje din capodoperă, asupra întregii vieți contemporane.
„Divina Comedie” este o flacără de iubire, o furtună care coboară și trece mai departe, un examen al conștiinței poetului, o carte cu scop mărturisit de misiune didactică, o răzbunare de exilat, un epilog de iubire pământească, dar mai ales cea mai strălucitoare și credincioasă oglindă a unui suflet complex, armonic, multilateral, capabil să se cuprindă pe sine însuși și întreaga umanitate a vremurilor sale.
Dr. Cristina Baciu,
Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș
