„FEMEIA, SUSPINUL LUTULUI MEU! ”- noul volum de poezii al lui George Baciu

Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, găzduiește joi, 17 martie, începând cu ora 17:00, în Sala de conferințe, lansarea volumului ”Femeia, suspinul lutului meu!”, al autorului George Baciu. Născut în șase noiembrie 1962, în comuna Corbi, sat Stănești, județul Argeș, absolvent al Facultăţii de Filozofie-Istorie a Universităţii din Bucureşti, promoţia 1987, este profesor, doctor în istorie, […]

Nu se mai acordă șomaj tehnic, dar rămâne în vigoare concediul pentru părinți

Săptămâna trecută, pe 9 martie, a încetat starea de alertă în România, după doi ani de pandemie și restricții. În acest context, ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că nu se mai acordă șomaj tehnic, dar părinții care au nevoie de zile libere plătite vor putea beneficia în continuare de ele, timp de trei luni. […]

235.000 de elevi și preșcolari vor primi câte 500 de lei în luna aprilie!

# Copiii cu posibilități materiale reduse vor beneficia de bani pentru rechizite 235.000 de elevi și preșcolari din întreaga țară, care au venituri modeste, vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei, bani ce vor putea fi folosiți pentru achiziționarea de rechizite și îmbrăcăminte. Acest program este finanțat din fonduri europene și se derulează […]

MIOVENI: SCUTIRI DE LA PLATA MAJORĂRILOR PENTRU DATORNICI

În scopul stimulării încasărilor la bugetul local, până la data de 30.06.2022, atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice beneficiază de anularea majorărilor aplicate pentru neplata obligațiilor fiscale datorate către Primăria Mioveni . Pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere datornicii vor trebui: a) să achite toate obligaţiile fiscale principale administrate de […]

Consiliul Județean alocă 800.000 de lei pentru finanțarea unităților de cult din Argeș

Consiliul Județean Argeș a alocat, în ședința de săptămâna trecută, suma de 800.000 lei pentru finanțarea unităților de cult din județ. Sprijinul financiar se acordă, numai pentru cofinanţarea unui proiect, în limita bugetului disponibil, iar cofinanţarea din partea beneficiarului trebuie să fie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării (aceasta poate fi în bani, […]

Viceprimarii Piteștiului au ieșit afară la treabă!

Acum câteva luni, umbla vorba prin Primăria Pitești că viceprimarul USR, Mihai Mihăilescu, nu-l agrează deloc pe primarul Cristian Gentea și chiar evită deplasările pe teren pentru a nu se intersecta cu edilul. Și zvonurile par cât se poate de adevătate, de vreme ce vicele USR-ist nu prea a gustat ieșirile din birou, nici măcar […]

Mihai Coteț, candidând singur, a ocupat locul de președinte al PNL Pitești

# Alina Gorghiu: ”Am pornit bine, o să prindem viteză!” După ce a candidat singur, în urma retragerii candidaturii Anei Stan, Mihai Coteț a fost ales președinte al PNL Pitești. Alegerile au avut loc sâmbătă, la Filarmonica din Ptești. Lume multă, candidați puțini… Iată echipa câștigătoare 1. COTET MIHAI – Presedinte 2. Dumitrascu Catalina – Prim-vicepresente […]

Ministrul Muncii: „Nu se mai ocupă posturi fără concurs în instituțiile de stat”

  Încetarea stării de alertă în România a adus o serie de schimbări în domeniile gestionate de Ministerul Muncii. Astfel, ministrul Marius Budăi a anunțat că nu mai este valabilă ocuparea posturilor fără concurs în instituțiile de stat. În pandemie, s-au putut ocupa posturi fără concurs, pentru o perioadă determinată, în spitale, penitenciare, precum și […]

TRIMITE O ȘTIRE