Deși înregistrat, la Tribunalul Argeș, la sfârșitul anului trecut, dosarul fostului primar din Bradu, Costel Zamfir, încă nu a primit termen

Luni, 08 Iulie 2019 13:14

# Primele fapte de corupție, aici incriminate, au fost comise acum 20 de ani…
Dosarul care îl vizează pe fostul primar din Bradu, Costel Zamfir, deși înregistrat, la Tribunalul Argeș, în iarna anului trecut, încă nu a primit un prim termen. Probabil pentru că nu au fost finalizate cercetările dispuse în cauză.  Dosarul dă fiori reci atât inculpatului, cât și anumitor funcționari din Prefectură, din OCPI dar și din Primăria Bradu. Pentru că, punerile în posesie, dar și eliberarea de alte acte, ulterior, s-a făcut cu largul concurs al unor funcționari din instituțiile amintite.

 

Doi deputați argeșeni, printre semnatarii proiectului „Legii recunoștinței între generații”

Luni, 08 Iulie 2019 13:05

Un număr de 73 de deputați și senatori, marea majoritate de la PSD, vor să promulge „Legea recunoștinței între generații”, care îi obligă pe români să-și susțină financiar părinții aflați în nevoie. Proiectul a fost depus la Camera Deputaților în data de 27 iunie, iar pe 1 iulie a fost prezentat în Biroul Permanent și înaintat la Senat.  Printre semnatari se află și deputații argeșeni Nicolae Georgescu și Nicolae Velcea, cunoscuți pentru faptul că își depun semnătura pe proiectele colegilor PSD, fără a iniția și ei, la rândul lor, propuneri legislative.

Alexandru Mihăilescu, finul lui Adrian Mutu, condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru trafic de droguri

Luni, 08 Iulie 2019 12:55

Alexandru Mihăilescu, finul fostului fotbalist Adrian Mutu, a fost condamnat, în primă instanță, la 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru trafic de cocaină în formă continuată. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată cu apel de inculpat.

 

Experții contabili fug de dosarul firmei Global Eco Center

Luni, 08 Iulie 2019 12:20

# În clădire plouă peste deșeurile periculoase

În octombrie 2019 se împlinesc 6 ani de la incendiul produs la depozitul de deşeuri de pe fosta platformă ARO din Câmpulung. În prezent, pe amplasamentul închiriat firmei ieşene Global Eco Center, dar aflat în proprietatea Landmark Management SRL, se mai află depozitată o cantitate de 1656,28 tone deșeuri, din care 256,7 tone deșeuri nepericuloase, conform informațiilor furnizate de autoritățile de mediu. Riscul unui accident de mediu există în continuare.

Programul instanțelor din Pitești, în perioada vacanței judecătorești

Luni, 08 Iulie 2019 12:19

Magistrații au intrat în vacanță. În următoarele două luni personalul Curții de Apel Pitești, Tribunalului Argeș, Judecătoriei Pitești şi al celorlalte instanțe din județ îşi efectuează concediile de odihnă. În perioada vacanţei judecătoreşti, 15 iulie - 2 septembrie, în instanțele argeșene vor fi soluţionate cauzele având caracter urgent. Persoanele interesate (părţi în cauză, apărători ori mandatari) care doresc să depună diverse acte la dosarele aflate pe rolul Curții de Apel Pitești sau să obţină copii de pe acte din dosare, în condiţiile legii, se pot adresa Biroului Arhivă şi Registratură de la sediul instanţei, în fiecare zi de joi, începând cu data de 18.07.2019, între orele 8:00 – 12:00.

 

Incredibil! Deși a fost lovit în cap cu o crosă de golf, polițistul motociclist și-a retras plângerea

Luni, 01 Iulie 2019 16:26

# Agresorii, condamnați doar la 6 luni de închisoare pentru tulburarea liniștii și ordinii publice # Șicanările provocate de romi în trafic - două cazuri grave în Argeș pe parcursul a 2 ani! Polițistul a fost protejat de casca de la motocicletă, în schimb un om de afaceri din Curtea de Argeș a murit.

În august 2017 făcea ocolul ţării cazul a trei cetăţeni de etnie romă care au şicanat în trafic, pe drumul Curtea de Argeş – Piteşti, şi au lovit cu o crosă de golf în cap un motociclist, care s-a dovedit a fi chiar polițist. La doi ani distanță, un nou caz foarte asemănător, cu  un om de afaceri agresat de alți doi romi, pe aceeași rută, a zguduit Argeșul. Diferența este că polițistul a fost protejat de casca de motocicletă, cealaltă persoană fiind în comă, zbătându-se între viață și moarte.

Familia Drăghici s-a descotorosit de Mercedesurile cu probleme, dar și de cumpărarea vilei de lângă București

Luni, 01 Iulie 2019 16:22

Așa cum am scris anul trecut, trezorierul PSD a ”suferit”, în 2018, o explozie nucleară în declarația de avere. În luna octombrie 2018, Drăghici a completat o nouă declarație de avere (față de cea din iunie, același an) în care declară că a cumpărat, între timp,  pe numele fiicelor sale, un teren de 586 mp în Pitești, un teren de 17.466 mp în comuna Oarja, din Argeș, plus alte trei terenuri în Curtea de Argeș. O parte au venit din partea tatălui Georgianei Drăghici, pensionar din Oarja.

 

Senatoarea Cristina Stocheci arată că românilor le merge bine

Luni, 01 Iulie 2019 16:19

#  De la Megane  la Talisman şi de la apartament, la vilă
Viaţa senatoarei PSD, Cristina Stocheci, s-a îmbunătățit simțitor, în ultima legislatură parlamentară. Am omis să menționăm că, în special, viața doamnei senator s-a îmbunătățit, căci de viața votanților…

Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE, s-a împrumutat anul acesta sume fabuloase!

Luni, 01 Iulie 2019 16:14

# Peste 1.300.000, numai în 2019, luați de Gerea pe datorie
Andrei Gerea, parlamentar cu trei mandate și ceva în PNL, trecut, între timp, la ALDE, s-a făcut mare numai la funcții, nu și la avere.  Chestor al Camerei Deputaților de prin 2017, vicepreședinte național al ALDE, iată că argeșeanul nostru o duce bine cu măririle. Nu și cu averea, domnia sa  împrumutându-se, numai anul acesta, peste 13 miliarde de lei vechi.

 

Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș - afaceri cu membrii de partid

Luni, 01 Iulie 2019 16:03

Afaceri între membrii ALDE! Președintele organizației județene, Simona Brătulescu, l-a împrumutat cu bani pe deputatul Andrei Gerea și i-a vândut un autoturism secretarului general al partidului, Nanu Carzol. Informațiile apar în declarația de avere a vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, Simona Brătulescu. În declarația actualizată la data de 14 iunie 2019, aceasta deține, împreună cu soțul său, Aurel Brătulescu, un apartament în Pitești și o motocicletă Honda Transalp. În rest, nu deține terenuri și nici conturi în bănci.

Procesul dintre Primăria Mioveni și firma familiei deputatului Rădulescu va ajunge la Înalta Curte

Luni, 01 Iulie 2019 16:00

# Concordia Con. Strade a fost obligată de instanțele argeșene la plata a 700.000 de lei, despăgubiri pentru o lucrare de asfaltare în Mioveni

Procesul dintre Primăria Mioveni și Concordia Con. Strade, firma familiei deputatului Cătălin Rădulescu, va ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție. Este vorba despre despăgubirile de circa 700.000 lei pe care trebuie să le plătească societatea reprezentată de Corneliu Rădulescu, fratele parlamentarului, către administrația de a Mioveni ca urmare a unei lucrări de asfaltare, care nu ar fi fost realizată corespunzător.

 

Liberalul Adrian Moisescu a fost repus, în drepturi, de instanță, ca șef serviciu la Apele Române

Luni, 01 Iulie 2019 15:59

# Acesta va primi și banii din urmă, până la zi
Fostul șef al ABAAV (Administrația Bazinală Argeș-Vedea), liberalul Adrian Moisescu, a câștigat o primă luptă cu instituția pe care a condus-o.  Acesta, în timp ce se afla în concediu de odihnă, a criticat, la o conferință de presă a partidului (PNL), (in)calificarea foștilor (și actualilor șefi). Critică pentru care, la venirea din concediu, a fost dat afară din serviciu.

Procesul dintre deputatul Drăghici și o instituție de presă din Argeș, în pronunțare

Luni, 01 Iulie 2019 15:56

La Tribunalul Argeș, este în pronunțare cauza în care deputatul (PSD) Mircea Drăghici își reglează conturile cu colega noastră, Liliana Costache. Deputatul Mircea Drăghici, deranjat de aparițiile, nu tocmai favorabile, într-un ziar electronic din Argeș (institutiilestatului.ro), a dat  instituția de presă în judecată. Parlamentarul Drăghici s-a simțit jignit și defăimat în valoare de... 220.000 de lei. Adică de 2,2 miliarde de lei vechi! O sumă, însă, care echivalează cu lacătul pe ușă pentru orice instituție de presă din județ.

 

Deputatul Ionuț Moșteanu insistă, în Parlament, pentru încurcătura penală argeșeană numită ”Molivișu”

Luni, 01 Iulie 2019 15:48

O nouă interpelare, în iunie 2019 (a câta?), depusă de Ionuț Moșteanu. Ministerul de resort îmbracă, în haine frumoase, un mort, adică proiectul penal Molivișu. Încă nu se schiază la Molivișu. Nici nu se va întâmpla prea curând, din moment ce nimeni, nici măcar beneficiarul (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară) nu știe, Consiliul Județean Argeș, ca principal sponsor, este mut. Se cercetează penal, se studiază punerile în posesie din zonă, se fac remarci cu privire la viabilitatea proiectului, la calea de acces cam nepotrivită. Însă banii s-au dus, atunci când s-au dus, cu mult mai mare ușurință. De ce?!

ZILELE ORAȘULUI MIOVENI

Luni, 01 Iulie 2019 15:36

# Trei zile pline cu evenimente sportive, culturale, expoziții, festivități de premiere

Au fost, în acest sfârșit de săptămână, Zilele orașului Mioveni, orașul constructorilor de mașini. Trei zile pline, pregătite de mult timp, în care implicarea organizatorilor s-a văzut în fiecare minut, la fiecare eveniment. Vineri, 28 iunie, la Centrul Cultural  Mioveni, a avut loc deschiderea oficială a Zilelor orașului, în acest an împlinindu-se 534 ani de la prima atestare documentară a localității.

 

Fost consilier local și candidat la Primăria Slobozia, încarcerat pentru evaziune fiscală

Luni, 01 Iulie 2019 15:21

# Trei oameni de afaceri, condamnați la închisoare cu executare

Soții Ion și Mihaela Ecaterina Petcu și omul de afaceri Florin Falcă au fost trimiși în judecată, în aprilie 2017, de procurorii DNA pentru evaziune fiscală. Pe 26 iunie 2019, Curtea de Apel Pitești a menținut decizia Tribunalului Argeș și i-a condamnat pe cei trei inculpați la închisoare cu executare. Ion Petcu, fost consilier local și candidat la Primăria Slobozia, a primit 5 ani și 6 luni închisoare, soția sa – 6 ani închisoare, în timp ce Florin Falcă – 4 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală , acesta fiind încarcerat la Penitenciarul Giurgiu unde execută o pedeapsă, tot pentru fapte similare.

Începe judecarea în mega dosarul de corupție de la Spitalul Județean

Luni, 01 Iulie 2019 15:18

# 50 de inculpați în dosarul șpăgilor pentru adeverințe medicale
Dosar de corupție la Spitalul Județean de Urgență Pitești, cu 50 de inculpați! Cinci medici argeșeni, mai mulți angajați din sistemul sanitar și peste 30 de pacienți ai Spitalului Județean sunt printre inculpați. Aceștia au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș la începutul lui 2019. Pe 31 mai, instanța a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis. Urmează să se stabilească, pe fond, primul termen de judecată al procesului.

 

Inculpații din dosarul „Cheresteaua” își joacă ultima carte: protocoalele Parchet - SRI

Luni, 01 Iulie 2019 15:10

În dosarul „Cheresteaua”, în care sunt cercetați  Ion Andrei, zis ”Brânză”, patronul firmei Andris, alături de o parte din membrii familiei, angajaţii societății sale sau mai mulţi funcţionari de la Ocolul Silvic Valea Oltului, se cer în continuare Parchetului Tribunalului Argeș informații despre protocoalele SRI. Subiectul privind protocoalele încheiate între SRI și Parchet a fost adus în discuție în procesul de la Tribunalul Argeș încă de la termenul din 19 februarie. În luna mai, procurorii au comunicat instanței mai multe documente, dar apărătorii inculpaților au solicitat imediat completarea acestora. La ultimul  termen al procesului, din data de 14 iunie, judecătorul Tribunalului a admis cererea de completare.

Președinta Tribunalului Argeș condamnă derapajele membrilor CSM împotriva Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

Luni, 01 Iulie 2019 15:08

Mai multe voci importante din magistratura s-au ridicat împotriva persoanelor din Consiliul Superior al Magistraturii care boicotează ședintele Plenului în care trebuie să fie validată procuroarea Adina Florea la șefia Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Deși aceasta trebuia să fie validată în ședința din 24 iunie, a fost a doua oară când plenul s-a amânat din lipsă de cvorum.  Urmează ca validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie să fie făcută la ședința de luni, 1 iulie.

 

Investiţia în mallul din Tudor Vladimirescu este de 80 de milioane de euro, acum fiind în faza de PUZ

Luni, 01 Iulie 2019 15:07

# Mihail Vasilescu, partener Prime Kapital, despre investiția din Tudor Vladimirescu: ”Infrastructura necesită o investiţie de peste 6 milioane euro pe care o vom dona municipalităţii la final”
Într-un interviu acordat ziarului Bursa, Mihail Vasilescu, partener ”Prime Kapital”, dezvăluie strategiile și investițiile planificate, pentru următorii ani, ale firmei.  Iaşi, Piteşti sau Târgovişte sunt câteva dintre oraşele în care fondul Prime Kapital investeşte, dezvoltând proiecte pe piaţa imobiliară.

Hai la mare, în mijlocul munților!

Luni, 01 Iulie 2019 15:01

Fugiți de căldură, la marea de la munte! În Corbi, la numai 50 de km. de Pitești, găsiți o mare în miniatură, cu apă curată, șezlonguri, bere rece și multă voie bună! Iar seara, puteți dormi acasă, în propriul pat. Merită încercat! Unul dintre cele mai moderne centre de agrement din județ se află în comuna Corbi. MB DIVERT LAND a dat, pe 15 iunie, startul unui nou sezon de vară și te așteaptă la plajă și la o baie! Divert Land este un adevărat parc de distracţii, care se întinde pe câteva mii de metri pătrați și cuprinde două piscine, un teren de sport multifuncțional și o sală pentru sporturi de interior. Unic în zona de nord a judeţului, centrul de agrement Divert Land a fost realizat prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană.

 

Pagina 394 din 562

«ÎnceputAnterior391392393394395396397398399400UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea