Maestrul Gheorghe Zamfir, alături de Filarmonica Pitești la inaugurarea Teatrului de Vară din Parcul Ștrand

Publicat pe : 11 noiembrie 2024

Distribuie știrea

 

Sâmbătă, 9 noiembrie 2024, s-a inaugurat cu mare fast Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir” din Parcul Ștrand. Evenimentul de înaltă ținută l-a avut în prim-plan chiar pe maestrul Gheorghe Zamfir, care a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Pitești și care a cântat alături de artiștii Filarmonicii Pitești.

”Piteștenii și-au arătat respectul și aprecierea pentru artistul de prestigiu care a dat numele noului teatru, fiind prezenți în număr mare la eveniment, în ciuda vremii friguroase de noiembrie. Un public numeros și entuziast s-a bucurat de concertul extraordinar susținut de „regele naiului”, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești și de invitații speciali – Claudia Iordache (nai), Rodica Anghelescu (voce), Mădălina Lupu (nai), Daniela Ghiță (nai) și Mihai Georgescu (voce) – sub bagheta dirijorului Tiberiu-Dragoș Oprea.

Edilul Piteștiului, Cristian Gentea, a împărtășit celor prezenți bucuria datorată realizării unui proiect de suflet – recuperarea unui edificiu cultural de tradiție al orașului, care va purta numele unei personalități unice a culturii române:

„Mi-am dorit foarte mult, încă de la începutul primului meu mandat la primărie, renovarea Teatrului de Vară din Parcul Ștrand. Felicit inițiativa și implicarea managerului Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, alături de care am reușit transformarea întregii zone a vechiului teatru – și nu din bani de la bugetul local, ci din fonduri guvernamentale. Suntem onorați și îi mulțumim maestrului Gheorghe Zamfir – unul dintre cei mai mari ambasadori ai culturii românești – pentru că a acceptat fără rezerve propunerea noastră de a deveni cetățean de onoare al municipiului și de a oferi numele domniei sale acestui nou simbol cultural al Piteștiului, menit să aducă împreună oamenii iubitori de artă și de natură!””, a transmis municipalitatea.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE