S-a inaugurat sediul Judecătoriei Costești. Președintele CSM: „Atractivitatea instanţei pentru judecători va creşte”

Publicat pe : 18 martie 2024

Distribuie știrea

 

Pe 15 martie 2024 a fost inaugurat noul sediu al Judecătoriei Costești. Investiția de 22 milioane de lei a fost demarată în ianuarie 2022, fiind finanțată de Banca Mondială.

Activitatea la Judecătoria Costești urmează să înceapă în perioada următoare. Instituția a funcționat, până în prezent, într-un imobil construit între anii 1941-1963, cu destinație de casă de cultură. În anul 1994, construcţia a fost supusă unui proces de remodelare ca urmare a transformării ei în sediu de judecătorie, iar de atunci nu au mai fost efectuate lucrări de modernizare.

 

„Noul sediu oferă cetățenilor servicii judiciare de cea mai înaltă calitate. Dispune de trei săli de judecată, o cameră prietenoasă de audiere a minorilor, o sală de așteptare separată pentru victimele infracțiunilor adiacente sălii penale, spații de arhivă generoase, birouri moderne pentru judecători și grefieri cu mobilier nou…”, a precizat judecătoarea Oana Maria Voinea, președinta instanței, care a fost delegată în funcție de către COnsiliul Superior al Magistraturii începând cu data de 19 ianuarie 2024.

 

Cu toate acestea, în prezent, judecătoria funcționează doar cu trei judecători, și aceia detașați de la alte instanțe. Printre cei care au participat la inaugurarea noului sediu al Judecătoriei s-a aflat și argeșeanca Denisa Stănişor, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În discursul său, judecătoarea a făcut referire și la deficitul de personal de la Judecătoria Costești. Din schema de șase posturi prevăzute în cadrul instanței sunt vacante toate, accesul la justiţie fiind asigurat prin delegarea de către CSM a trei judecători. Președintela CSM susține că sediul nou construit ar putea reprezenta un avantaj pentru ca magistrații să accepte să lucreze aici.

„Am speranța că, odată cu inaugurarea acestui nou sediu, atractivitatea instanţei pentru judecători va creşte şi îi asigur pe toţi cei care vor dori să îşi desfăşoare activitatea profesională la această instanță că vor beneficia de cele mai bune condiţii într-o arhitectură nouă, modernă şi prietenoasă.”, a precizat Denisa Stănişor, preşedintele CSM.

La eveniment au participat și Alina Gorghiu, ministrul Justiției, precum și Emilia Raluca Trandafir , președintele Curții de Apel Pitești sau Elena Cornelia Olteanu, președintele Tribunalului Argeș.

Cu această ocazie, ministrul justiției a transmis o altă veste bună argeșenilor. Au început demersurile pentru a se construi un nou sediu pentru Judecătoria Pitești.

A.V.


 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE