Gustă fericirea la Cremeria Marco!

Luni, 31 August 2015 23:06

Săptămâna trecută, în incinta Hotelului Muntenia, într-o locație amenajată conform celor mai înalte standarde, a fost inaugurată Cremeria Marco. Un loc complex, cel mai aproape de idea de fericire pentru copii, dar și pentru adulți: înghețată de multe feluri, prăjituri delicioase, cafea adevărată. Totul făcut acolo, aproape de consumatori, totul proaspăt și cât mai natural.
Care este secretul pentru cea mai delicioasă înghețată? Cele mai pufoase brioșe? Când îți iese cea mai gustoasă frișcă pentru prăjituri? Când faci lucrurile cu atenție la detalii, pui pasiune și mult drag!

 

Campionii despăgubirilor ANRP din Argeș, Valentin Pușcașu și Laurențiu Mocanu, au scos la vânzare clădirea Institutului de Proiectări

Luni, 31 August 2015 23:02

# Prețul cerut pentru încheierea tranzacției: 2,65 milioane euro

Preotul Valentin Pușcașu de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Trivale, împreună cu Laurențiu Mocanu, patronul grupului de firme Modec, au făcut o avere de câteva zeci de milioane de euro din despăgubiri ANRP.  Aceștia au reușit, în decurs de câțiva ani, să fructifice numeroase dosare de drepturi așa zis litigioase, unele dintre acestea ridicându-se la valori astronomice. De la bun început țin să precizez faptul că nu este absolut

Este oficial. În aproximativ 4 ani oraşul Mioveni va avea un nou spital dotat cu aparatură de ultimă generaţie

Luni, 31 August 2015 22:58

# Ion Georgescu: În perioada 10 – 15 septembrie, conform documentelor pe care le-am primit de la Bucureşti, se va semna contractul de execuţie şi dotare al noului Spital ,,Sfântul Spiridon” # Totalul investiţiei se ridică la aproximativ 68 milioane de euro

Încă din 2011, reprezentanţii primăriei Mioveni se luptă cu legislaţia depăşită pentru adjudecarea unei licitaţii în vederea construirii şi dotării unui nou spital care va fi probabil cel mai modern din Argeş.

 

Penibil, de trei ori penibil! Ministrul Gerea informează românii cu privire la prodigioasa sa activitate

Luni, 31 August 2015 22:55

# Acesta a anunțat, iată,  că va fi prezent la o Școală de Vară și la Ziua Comunei Bascov. Prea de vară, dom` ministru…

Activitatea ministrului argeșean Andrei Gerea în fruntea Ministerului Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri rămâne, publicului larg, o necunoscută. După ce i-a ”lovit” pe argeșeni cu promisiunea că va salva Arpechimul, atât din postura de parlamentar, cât și din cea de ministru al Economiei, Andrei Gerea a dispărut de tot din vizorul publicului. A fost găsit la Ministerul Energiei, însă, se pare, noua funcție l-a stors atât de mult, încât nu mai are energie

Cârciuma ”La Butoaie”, locul de PAM-PAM politic al președintelui Mircea Andrei

Luni, 31 August 2015 22:52

Ați auzit de proiectul de succes ”Țara lui Andrei”? Stați să îl vedeți pe următorul, din aceeași serie, intitulat ” Bătălia să îl prinzi pe Andrei”. Pe Mircea Andrei, de data aceasta…
Proapăt președinte de formațiune politică, născută cu binecuvântarea finală a Tribunalului, fostul senator Mircea Andrei și-a stabilit, săptămâna trecută, cel puțin pentru o zi, cartierul general la Pitești. Mai exact, în jumătatea terasei cârciumii ”La Butoaie”, de pe strada Crinului. Partidul pentru Argeș și Muscel (PAM) există, de acum, în mod oficial, și chiar este dornic de membri cu carnet. Imediat, în zonă, în jurul acelor butoaie, au început să roiască muștele

 

Ziua comunei Bogaţi, un eveniment pe măsura aşteptărilor

Luni, 31 August 2015 22:47

# Vinerea trecută, după amiază, centrul comunei Bogaţi a fost asaltat de mii de oameni veniţi să ia parte la sărbătoarea anului din zonă, ,,Ziua Comunei Bogaţi”

Mai marii judeţului, politicieni ai tuturor formaţiunilor politice, fii ai satului veniţi acasă şi locuitori ai comunei Bogaţi, cu toţii s-au adunat, vineri după amiază, în centrul comunei, pentru a lua parte la cea mai importantă sărbătoare de peste an a acestei minunate localităţi, şi anume, ,,Ziua Comunei Bogaţi”, organizată de primarul Ion Gîrleanu împreună cu viceprimarul şi membrii Consiliului Local. Încă de la intrarea în comună erai indus într-o atmosferă de sărbătoare datorită steagurilor care fluturau măreţe din stâlp în stâlp, vestind, astfel, sărbătoarea ce are loc în localitate.

Dacia vrea să investească milioane de euro în fotbalul italian

Luni, 31 August 2015 22:37

# Niciun leu în campionatul intern, din motive de corupție! # Conducerea Grupului Renault  fereşte Dacia de fotbalul românesc # Dacia ocupă locul 16 în Top 500 companii din Europa Centrală și de Est

Stadionul lui Udinese ar putea purta, de anul viitor, numele ”Dacia Arena”. Producătorul românesc de automobile este sponsorul principal al ”zebrelor” încă din 2008.

 

Maraton de spectacole cu vedete ale muzicii uşoare şi populare la ziua comunei Bascov

Luni, 31 August 2015 22:16

Mare sărbătoare, la sfârșit de vară, în comuna Bascov! Duminică, 30 august, pe platoul islazului Aninoasa din satul Brăileni a avut loc ediţia a lX-a a celei mai mari şi mai importante manifestări cultural-artistice din localitate – Ziua Comunei Bascov.
Şi în acest an, administraţia locală, în frunte cu edilul Gheorghe Stancu, a dorit să le ofere locuitorilor comunei o zi plină de surprize și bucurie, cu nume mari ale muzicii populare româneşti.

Așa ”pățesc” cei care au crescut în umbra lui Constantin Nicolescu. Cresc în neștire… profesională

Luni, 24 August 2015 15:12

# Mircea Drăghici a fost angajat ca inginer cu zece ani înaintea absolvirii facultății!?
Numai Chuck Norris, probabil, se poate lăuda cu performanțe mai mari decât cele ale deputatului Mircea Drăghici. După cum se știe, Chuck Norris s-a născut într-o casă construită de el însuși. De asemenea, se știe faptul că aceeași legendă a cinematografiei americane a fost născut de o mătușă, pentru că nimeni nu a avut curajul să o... pe maică-sa.

 

Patru, Doamne, și toți trei, că n-am auzit de ei

Luni, 24 August 2015 15:05

# La Primăria Pitești, din partea PNL, vor să candideze Narcis Sofianu… și trei tăcuți

Bătălie cu un singur culoar, în interiorul PNL Argeș, pentru cel care va înfrunta candidatul PSD la Primăria Pitești. În afară de Narcis Sofianu, ceilalți trei candidați nu pot fi considerați nici măcar iepuri, adică oameni de sacrificiu care să îl încălzească și să îl ajute pe realul pretendent în cursa electorală. Aceștia sunt consilierul județean Marius Postelnicescu și consilierii locali Tiberiu Avramescu și Mihai Tudor. Atenție, comentariile noastre se referă strict

”Fiii Satului Poienărei”, un eveniment de tradiţie ajuns la cea de-a XII - a ediţie

Luni, 24 August 2015 15:00

# Sâmbătă, fiii satului Poienărei, la iniţiativa lui Virgil Baciu, inițiatorul acestei acţiuni, s-au întors la străbuna vatră natală
Întâlnirea fiilor satului Poienărei a avut loc şi anul aceasta, eveniment devenit deja tradiţie ce a fost iniţiat, în urmă cu 12 ani, de Virgil Baciu, actualul primar al comunei Corbi, care pe atunci era un tânăr om de afaceri şi care s-a întors din Bucureşti la străbuna vatră natală pentru a-şi promova satul unde a crescut, sat intrat într-un proces de depopulare.

 

Problema câinilor fără stăpân, aproape rezolvată în Piteşti

Luni, 24 August 2015 14:57

# În aproximativ doi ani au fost colectaţi, de pe străzile Piteştiului şi din comunele învecinate, 6012 câini, fără a se eutanasia vreunul
Nu ştiu dacă vă mai amintiţi de tragicul eveniment care i s-a întâmplat lui Ionuţ, băiatul din Bucureşti care a fost omorât de un câine, aparent fără stăpân, în urmă cu doi ani!? Însă eu am dorit să încep acest material cu pomenirea lui, eroul, aş putea spune, căzut pe câmpul de luptă al neglijenţei autorităţilor.
În urmă cu doi ani, Ionuţ a fost muşcat de un câine maidanez într-un parc din Bucureşti, în urma căruia a şi decedat. Acest caz a fost lung timp dezbătut de

S.C. Jud Pază şi Ordine AG, concurenta Serviciului Public Judeţean de Pază şi Ordine. Care trebuie și care este maşinărie de partid!?

Luni, 24 August 2015 14:50

# Deşi are o cifră de afaceri uriaşă în 2014, 39 de miliarde lei vechi, firma Consiliului Judeţean Argeş, administrată de Ion Mînzînă a înregistrat un profit de nici un miliard de lei vechi
În anul 2011, Consiliul Judeţean Argeş a luat hotărârea de a înfiinţa un SRL, o firmă care să se ocupe cu paza şi ordinea obiectivelor publice, S.C. Jud Pază şi Ordine AG S.R.L. Deşi Consiliul Judeţean Argeş deţinea un serviciu în acest sens, Serviciul Public Judeţean de Pază şi Ordine, reprezentanţii

 

Gabriel Moiceanu, directorul A.D.I. Servsal, cumul de salarii capitaliste… din bani publici

Luni, 24 August 2015 14:44

# Pentru ,,performanţa” gunoiului scump din Argeş, directorul A.D.I. Serval şi-a mărit salariul la peste 700 de milioane lei vechi în anul 2014 # Moiceanu  a câştigat în anul 2014 aproape 90 milioane lei vechi lunar din bani publici

După mărirea salariilor  medicilor ne aşteptăm la o grevă generală şi din partea reprezentanţilor A.D.I . Servsal care, cred, se uită cu invidie la aceste creşteri salariale şi probabil se întreabă cum de şi-au permis să ceară salarii apropiate cu ale lor. Însă, dacă vorbim de directorul A.D.I. Servsal, Gabriel

Expoziție modulară itinerantă și lansare de carte dedicate lui Corneliu Coposu, la Biblioteca Județeană "Dinicu Golescu" Argeș

Luni, 24 August 2015 14:39

În perioada 17-21 august 2015, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a găzduit expoziția modulară itinerantă „20 de ani fără Corneliu Coposu”, organizată de Asociația Creștin-Democrată „România de Mâine”, condusă de Mircea Mureșanu, în parteneriat cu Fundația „Hanns Seidel” România. Evenimentul a stat sub semnul comemorării a 20 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu și a dorit să aducă în atenția opiniei publice personalitatea lui Corneliu Coposu.

 

Locuitorii comunei Moșoaia vor beneficia de una dintre cele mai mari și moderne stații de înmagazinare a apei din județ

Luni, 24 August 2015 14:30

Pentru comuna Moşoaia, introducerea reţelei de canalizare reprezintă un pas important în procesul de dezvoltare a infrastructurii, fiind practic singura utilitate de interes public care mai lipsea. Pentru primarul Florea Ene, acest proiect reprezintă încă o promisiune pe cale să fie îndeplinită şi satisfacţia de a le oferi celor care i-au acordat încrederea condiţii de trai cât mai aproape de standardele civilizaţiei moderne. Împreună cu domnul primar am făcut un tur al localităţii, pentru a vedea cum decurg lucrările.

Valah Construct va cere daune uriașe Direcției pentru tergiversări în cazul mega-licitației adjudecate în 2013

Luni, 24 August 2015 14:20

# Vin vremuri negre la Direcția Apelor Argeș-Vedea. Cine plătește?! # Cine se opune unei lucrări cu finanțare asigurată, de un real interes pentru județul Argeș? # Cătălin Nicolau: ”Doar cheltuielile sunt de aproape un milion de euro” # La acestea de vor adăuga câteva milioane de euro daune, plus plângeri penale pentru abuz în serviciu

În urmă cu aproape doi ani, mai exact în luna octombrie a anului 2013, Valah Construct, firmă aparținând omului de afaceri Cătălin Nicolau, a semnat

 

Sex-gate-ul președintelui Florin Tecău, sponsorizat de un primar PSD?!...

Luni, 17 August 2015 00:00

# Lupta de partid a început… pe Facebook

Lupta pentru putere în organizația județeană a PSD Argeș, acutizată în ultima lună prin scindarea în cel puțin două tabere mari, pare să aibă rădăcini mult mai adânci. Și spunem acest lucru pentru că, din surse demne de toată încrederea, ancorate adânc în structurile de vârf ale organizației de partid, am aflat că aventura sexuală virtuală a președintelui CJ Argeș, Florin Tecău, a fost instrumentată sub atenta supraveghere a unuia dintre colegii domniei sale. Este

Primarul comunei Bughea de Sus, Gheorghe Tarbă: "SCUZAȚI, N-AM ȘTIUT CĂ SUNTEM STAT ÎN STAT!"

Luni, 17 August 2015 00:00

# Nervi întinși la ședința CJ Argeș de joia trecută # Gheorghe Tarbă: ”ACEASTA ESTE COMUNITATEA! NU AVEM, ÎN COMUNĂ, NICIO SOCIETATE COMERCIALĂ, NU AVEM RESURSE!”

Un moment mai puțin obișnuit s-a petrecut, joia trecută, la ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș.  Disperat că nu-i ajung banii pentru investiții absolut necesare pentru comunitate, primarul din Bughea de Sus, Gheorghe Tarbă, a venit în plenul ședinței Consiliului Județean să se adreseze consilierilor și președintelui Tecău.

 

Tudor Pendiuc s-a întors la Primăria Pitești!

Luni, 17 August 2015 00:00

Vinerea trecută, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis să înlocuiască măsura arestului preventiv în cazul edilului din Pitești cu cea a controlului judiciar. Magistraţii au admis astfel contestaţia formulată de primarul Pendiuc de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Decizia magistraţilor este definitivă.
Pe durata măsurii controlului judiciar, Tudor Pendiuc este obligat să respecte câteva condiţii, printre care:

Petrecere mare, de Sfânta Maria, la Ziua Comunei Săpata

Luni, 17 August 2015 00:00

Pe 15 august, chiar de marea sărbătoare creştinească  a Sfintei Maria, comuna Săpata a îmbrăcat haine de sărbătoare. Gazda manifestărilor, tânărul primar Laurenţiu Micu, alături de viceprimarul comunei și de întreg consiliul local, au trudit pentru ca evenimentul să iasă ca la carte. Și chiar așa s-a și întâmplat, totul transformându-se, după-amiaza târziu, într-o petrecere pe cinste, petrecere alimentată de acordurile iscusite ale orchestrei Doina Argeșului, în frunte cu maestrul Valentin  Grigorescu. Pe scenă, spre deliciul spectatorilor, a urcat și Doina Bascovului, așa încât  terenul de sport din Bănăreşti s-a umplut de localnicii prinși în horă. Mii de mititei au sfârâit pe grătarele încinse, iar berea a mai răcorit năduful iscat de soarele puternic.

 

Pagina 541 din 620

«ÎnceputAnterior541542543544545546547548549550UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea