Brandul vinului de Ștefănești - căzut în cap, atât la propriu, cât și la figurat

Luni, 20 Aprilie 2015 22:08

De Sărbătorile Paștelui, cuprins de o nostalgie tembelă, m-am gândit că nu ar fi rău să cumpăr o sticlă de fetească de Ștefănești, care, poate, îmi va aduce aminte de momentele copilăriei. Momente când tata ne punea câte un dop de vin în față. Vin bun de la Institutul din Ștefănești. Așa încât am oprit la magazinul de prezentare și desfacere al pomenitului Institut și am cumpărat. Fetească, Merlot, Cabernet, Pinot Noir, cam de toate. Destul de ieftine, însă asta, la vinuri, nu e de bine. Ajuns acasă, am constatat că etichetele sunt colorate cu diverse carioci, au termeni tăiați cu pixul. Chestii ciudate, dacă te

 

Autoritatea pentu Administrarea Activelor Statului a pierdut recursul în dosarul falimentului Agrostar Costești

Luni, 20 Aprilie 2015 22:02

# Cum s-a ales AAAS  cu o gaură de aproape 100.000 de dolari

După ani și ani de procese și contestații cu privire la sumele din tabelul creanțelor  falimentarei Agrostar, magistrații au  clarificat situația celor înscriși la masa credală a debitoarei.  În martie 2015, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat recursul declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în dosarul falimentului Agrostar Costești, decizia instanței fiind irevocabilă.   Una  dintre creanțele AAAS, deloc neglijabilă – peste 98 de mii de dolari -  s-a dus pe apa sâmbetei, după ce magistrații au concluzionat că  pierderea termenului de contestație  este o culpă a AAAS.

Eveniment caritabil sportiv: ”ÎMPREUNĂ PENTRU LIA!”

Luni, 20 Aprilie 2015 21:55

În data de 24 aprilie 2015, vineri, la ora 19.00, la Sala de sport a Universității din Pitești (STR GH DOJA, nr 41) se va desfășura un eveniment caritabil în pași de Zumba® Fitness “Împreună pentru Lia!”
Organizatorul evenimentului este Alexandra Tomulescu, instructor licențiat Zumba® Fitness, iar invitatul special este Claudiu Guţu, instructor licențiat Zumba® Fitness din Timișoara. Scopul acestui eveniment este strângerea de fonduri pentru o tânără de doar 19 ani, LIA SPIRIDON, care se luptă cu o

 

Cibrosat SA, dată în judecată de administratorii judiciari ai Alprom

Luni, 20 Aprilie 2015 21:46

Tribunalul Specializat Argeş cheamă în  instanţă, pe 23 aprilie, una dintre firmele controlate până mai de curând de controversatul om de afaceri  Cătălin Chelu pentru anularea actelor frauduloase şi transferurilor  patrimoniale efectuate de  debitoarea S.C. Alprom. Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alprom, Mihai Brânză, spune că transferul patrimonial către Cibrosat SA era singura soluţie  pentru evitarea intrării producătorului de mobilă în insolvenţă şi că acţiunile administratorilor judiciari ai  Alprom  ar fi rezultatele influenţelor omului de afaceri Gigi Văsîi (foto), reprezentantul SC

400 de persoane cu averi uriașe, verificate de ANAF

Luni, 20 Aprilie 2015 21:44

# Programul de asigurare a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi mari (PFAM)
Veniturile din străinătate obținute în 2013 și declarate în 2014, la nivelul grupului PFAM, au fost de peste 7 ori mai mari decât cele declarate în 2013, pentru anul 2012, crescând de la 18.272.804 lei la 144.275.059 lei (cca 32 milioane de euro).
Această creștere survine în urma intensificări campaniei de asigurare a conformării fiscale la declararea veniturilor din străinătate, derulată de Direcția

 

Mariajul politic, bănuit de mulţi, dintre Iani Popa şi Tăriceanu se adevereşte de la o zi la alta

Luni, 06 Aprilie 2015 00:00

# La braţ cu Tăriceanu, liderul senatorilor PNL a fost într-o delegaţie la Bruxelles

Despre relaţia apropiată dintre liberalul Ion Popa şi Tăriceanu s-a tot vorbit, ba, mai mult, unii spun că, dacă nu ieşea preşedinte Klaus Iohannis, senatorul liberal Ion Popa trecea în barca lui Tăriceanu, unde, încă din campania electorală, era deja cu un picior, având în vedere (ne)implicarea sa în acea luptă electorală, unde, de fapt, nu prea s-a văzut.

În ajunul Sărbătorilor Pascale, Piteștiul este plin, în continuare, de noroaie și gropi!

Luni, 06 Aprilie 2015 00:00

# Star Trading, Zeus și General Trust (sau Primăria Pitești ?!) – bâlbâieli nepermise în finalizarea unui proiect de peste 20 milioane de euro!

…În data de 14.02.2013, la sediul Primăriei Municipiului Piteşti a fost semnat contractul de finanţare nerambursabilă “PROIECT URBAN – Reabilitare infrastructură urbană în Municipiul Piteşti”, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de Dezvoltare Urbană”.

 

 

Liberalul Marius Postelnicescu ia în calcul candidatura sa la fotoliul de primar al Piteștiului

Luni, 06 Aprilie 2015 00:00

# „Am fost contactat încă din toamna anului trecut de câteva persoane care mi-au propus să candidez”, declară vicepreședintele PNL Argeș

Vicepreședinte PNL Argeș, Marius Postelnicescu, caracterizează actuala situație a filialei jdețene de patid și explică, pentru Atitudine în Argeș, cine va duce liberalismul mai departe în acest județ. Este interesat de fotoliul de primar al Municipiului Pitești și are o listă întreagă de argumente care, în opinia domniei sale, l-ar recomanda pentru această funcție

“Religia este morala noastră sufletească, singura care are dreptul să-ţi condamne sau să-ţi laude faptele”

Luni, 06 Aprilie 2015 00:00

# Afirmă Adelina Călina, olimpică naţională, unul dintre cei șase elevi cu care Argeşul participă la etapa naţională a Olimpiadei de Religie # Profesorul  Gheorghe Dincă, inspector Religie: ”V-o spun cu sinceritatea  profesorului şi a părintelui: copiii chiar vor să studieze religie” # Controversele create pe marginea orei de religie, văzute de dascăli şi elevi

 

“Părinţii pot influenţa performanţa copiilor în sport”

Luni, 06 Aprilie 2015 00:00

# Declară înotătorul Robert Glinţă, speranţa României la următoarele mari competiţii internaţionale  # Sfaturi de la un piteştean campion

Şi el a fost copil. Şi el a avut temeri. Şi pentru el a fost zi în care a învăţat să înoate şi o alta în care a visat! A reuşit să facă performanţă prin propriile lui forţe şi cu sprijinul celor care au crezut în el. De la recentele Campionate de Înot ale României, Robert Glinţă s-a întors cu 10 medalii, dintre care 8 de aur. Următoarele  sale ţinte imediate sunt Campionatul Balcanic de juniori, programat în zile de 26 si 27 aprilie, la Oradea, Olimpiada de Tineret

Au sosit primele autobuze Solaris

Luni, 06 Aprilie 2015 00:00

Transportul public local, după ce a trecut printr-o perioadă destul de bulversată, intră pe un făgaş normal, unul al modernizării ce va aduce piteştenilor atât confort, cât şi siguranţă. Aşa cum am mai precizat, o acţiunea lăudabilă a reprezentanţilor societăţii Publitrans de înnoire a flotei de transport cu autobuze de ultimă generaţie! Iată că acum ideea începe să se concretizeze, primele cinci autobuze Solaris ajungând în parcarea Publitrans. Mai exact, săptămâna trecută, miercuri, 1 aprilie, au fost livrate către Publitrans primele cinci autobuze Solaris din lotul de 70, conform contractului de achiziţie

 

Biserica "Sfântul Gheorghe” - locul de închinăciune al domnitorul Ţării Româneşti Constantin Şerban şi al Domniţei Bălaşa

Luni, 06 Aprilie 2015 00:00

# Cel mai cunoscut lăcaş de cult medieval al Piteştiului

Cel mai cunoscut lăcaş de cult medieval al Piteştiului, Biserica Domnească "Sfântul Gheorghe” are o valoare arhitectonică deosebită datorită pridvorului supraînălţat printr-un foişor, pe coloane de cărămidă, constituind clopotniţa, o  soluţie tehnică folosită prima dată în Ţara Românească. Puţină lume ştie că în bătrânul așezământ din centrul Piteştiului veneau la slujbe, în urmă cu mai bine de 350 de ani, domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Şerban, şi soţia sa, Domniţa Bălaşa, cei ce au şi ctitorit edificiul.

Terorizaţi de vulpi, localnicii de la Miroşi cer ajutorul DSV Argeş

Luni, 06 Aprilie 2015 00:00

# Primarul Marin Niţă spune că oamenii sunt panicaţi pe bună dreptate # “Năbădăile lor de vulpi! Din 2004, de când sunt primar, nu m-am mai confruntat cu o aşa situaţie!”

În zona de sud a judeţului, în special în perimetrul localităţilor Ungheni, Căldăraru, Miroşi, vulpile fac legea în gospodăriile oamenilor. Localnicii spun că au de-a face cu o  înmulţire fără precedent a viclenelor sălbăticiuni şi că nimeni nu-i ia în serios.
“20 de găini şi pui mi-au dispărut în nici două luni! În ritmul ăsta ne mănâncă şi pe noi. Să dea drumul la vânătoare, că altfel rămânem vai de noi!” spune  o localnică.

 

Daniel Constantin şi Andrei Gerea, nicio audienţă din februarie încoace

Luni, 30 Martie 2015 23:00

# Las’ că se mobilizează la anu’, de alegeri! # Trimiși de argeșeni în politica mare, doi miniștri au uitat, aproape complet, de județ! # Muscelenii Iani Popa și Gheorghe Marin, deveniți necunoscuți pentru locuitorii Câmpulungului

După ce i-au trimis, cu voturile şi speranţele lor, în Parlamentul României, argeşenilor abia le mai e dat să vadă feţele deputaților şi senatorilor care, în

Război între Astra Transport şi Consiliul Local Piteşti

Luni, 30 Martie 2015 22:54

# Transportatorul acuză autorităţile locale  de introducerea unei taxe mascate  de tranzitare a oraşului

Operatorul de transport arată că Hotărârea  Consiliului Local Piteşti  nr. 50/2008 aduce o suprataxare pentru transportatori. Nu este prima dată când Astra contestă acest act, însă, de data aceasta, disputa ar putea ajunge în instanţă.
Pe 20 februarie 2015, SC Astra Transport SRL a formulat  o plângere prealabilă  împotriva Hotărârii Consiliului Local Piteşti nr 50/2008  prin care s-a

 

Ara Software, încăierată la ședința Consiliului Județean Argeș

Luni, 30 Martie 2015 22:51

# Primarul comunei Poiana Lacului, Ion Dumitrache: ”Mă asociez acum cu ei ca să mă duc la DNA?  Ce rost are ?!...”

Contractul încheiat, pe munți de bani, între Ara Software și C.J. Argeș, nu se mai poate derula în condițiile inițiale, în primul rând din cauza modificărilor survenite, din decembrie anul trecut, în legislație. Consiliul Județean nu mai poate plăti, ca până acum, prestația firmei de soft către primăriile din județ. Prestație care, spun unii, a fost exagerat de scumpă, atât de scumpă cât să îi facă atenți și pe procurorii DNA. Ara Software încearcă acum, cu pistolul

“Am discutat cu premierul. Mi-a zis: «N-ai niciun fel de treabă tu»!”

Luni, 30 Martie 2015 22:45

# Susține Cătălin Rădulescu despre “amendamentul Ponta” privind penalii din partid # Deputatul Cătălin Rădulescu: ”Am fost în comisia de statut. Puteam să nu mă duc dacă mă afecta pe mine.”
El însuşi trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii DNA,  deputatul Cătălin Rădulescu priveşte cu oarecare detaşare amendamentul liderului

 

Dosarul Falimentului Vinalcool: Firma lui Drăguşin, obligată să plătească despăgubiri societăţii Apă Canal 2000 SA

Luni, 30 Martie 2015 22:39

# Marin Drăguşin a atacat cu recurs hotărârea Tribunalului Specializat Argeş.

Aşa cum a procedat şi în cazul sentinţelor date la solicitările formulate de AJFP Argeş şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Marian Drăguşin, reprezentantul legal al  S.C. Vinalcool, a atacat şi hotărârea prin care Tribunalul Specializat Argeş a pus în vedere administratorului judiciar să facă plata sumei de 19.641,60 lei către Societatea Apă Canal 2000 SA.  La sfârşitul acestei luni este programată soluţionarea contestaţiei formulată de

Sanda Fulga, apostrofată de primarul interimar Cornel Ionică pentru că n-a votat un raport

Luni, 30 Martie 2015 14:51

# Consiliera PPDD a replicat: “Eu nu răspund la comanda nimănui (…) N-am uitat când am fost chemaţi  la DNA” # Raportul privind  realizarea indicatorilor de performanţă pentru efectuarea transportului public local de persoane de către Publitrans în trimestrul IV 2014, însușit în Consiliul Local
În şedinţa Consiliului Local Piteşti de joi a fost supus  aprobării  “Raportul privind  realizarea indicatorilor de performanţă pentru efectuarea transportului public local de persoane de către Publitrans în trimestrul IV 2014”. Un subiect sensibil pentru unii consilieri locali, care n-au trecut prea uşor peste

 

Reorganizarea celebrului proiect Montan Star a eşuat. Colosul imobiliar a intrat în faliment

Luni, 30 Martie 2015 14:44

#  Clădirile, utilajele şi aparatura de zeci milioane de lei a constructorului au fost sigilate # Cea care a cerut falimentul  Montan Star Agency  este Banca Comercială Română
După încercările eşuate ale constructorului  de a demonstra instanţei că cererea BCR este prematură şi formulată cu rea credinţă şi că reorganizarea derulată în cadrul societăţii comerciale ar avea şanse de reuşită, Montan Star Agency SRL a pierdut lupta cu banca. La aproape 5 ani de la deschiderea

Mai știe cineva de liderul PSD Gheorghe Marin?

Luni, 30 Martie 2015 14:35

# Președintele PSD Câmpulung și vicepreședintele PSD Argeș, cvasi-necunoscut după votul din 2012, care l-a trimis în Parlament
Nu, e clar! Aproape nimeni nu mai știe nimic de Gheorghe Marin, deputatul trimis de PSD, din Colegiul Câmpulung, la București, tocmai la Casa Poporului. Doar că poporul pentru care a fost construită casa… nu simte nimic. Gheorghe Marin a dispărut, pur și simplu, din politica mare, cel puțin din cea a județului. Și asta în condițiile în care, cel puțin în declarația de interese, figurează ca președinte al PSD Câmpulung, dar și ca vicepreședinte al PSDArgeș.

 

Pagina 548 din 620

«ÎnceputAnterior541542543544545546547548549550UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea