Au fost binecuvântate lucrările de restaurare la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung

Luni, 12 Septembrie 2022 16:06

Praznicul închinat Nașterii Maicii Domnului a adus mare bucurie obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Negru Vodă. După ani de așteptare și eforturi susținute, au fost binecuvântate lucrările de restaurare realizate la acest important monument istoric și de arhitectură românească. La slujba ce a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un ales sobor de preoți slujitori, au asistat sute de credincioși. Alături le-au fost și președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, directorul general al ADR Sud-Muntenia, Gabriel Mușat, primari, parlamentari, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale.

 

 

Noutăți fiscale aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2023

Luni, 12 Septembrie 2022 15:52

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, la inițiativa Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeş, organizează miercuri, 14 septembrie 2022, ora 11.00, la sediul CCIA, din Pitești, Bulevardul Republicii, nr. 63, o întâlnire la care se vor oferi clarificări referitoare la modificările legislative aplicabile de la data de 1 ianuarie 2023.

Se va discuta despre “Noutăți fiscale aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 2023 (impozitul pe profit, impozitul pe venitul microîntreprinderilor, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe dividende)”, aprobate prin Ordonanța Guvernului nr. 16 din 15 iulie 2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale.

Producția Dacia și Ford a crescut cu 15% în primele opt luni din 2022

Luni, 12 Septembrie 2022 12:50

În primele opt luni din acest an, la uzinele Dacia și Ford au fost produse 330.000 de mașini, cu peste 40.000 mai multe decât între ianuarie și august 2021.

În lunile iulie și august 2022 au fost produse în România un număr de 61.634 autoturisme, o creștere de 24% față de perioada similară din 2021, respectiv 49.375 unități, arată datele ACAROM. Dintre acestea, 34.153 unități au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni și 27.481 unități au fost produse de uzina Ford de la Craiova.

Pe primele opt luni din 2022, producția de autoturisme în România a atins volumul de 330.393 unități (199.503 Dacia + 130.890 Ford), o creștere cu +15.5% față de perioada similară din 2021. Sandero și Duster au fost luna trecută în top 10 cele mai vândute mașini din Europa.

 

Dan Stroe: „Vom fi receptivi la orice sugestie de îmbunătățire a transportului public local”

Luni, 12 Septembrie 2022 12:48

Din septembrie 2022, autobuzele Publitrans 2000 S.A Pitești au început să circule pe rutele Bradu, Mărăcineni și Bascov, ca urmare a constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești. Astfel, la nivelul comunei Bradu a fost înființată Linia 12: Pitești (Comisariat) – Bradu.

Primarul Dan Stroe ține cont de doleanțele locuitorilor, drept urmare programul transportului public local a suferit mici modificări. „Stimați brădeni, vreau să vă asigur că sunt la curent cu toate nemulțumirile unora dintre dumneavoastră în ceea ce privește programul transportului public local. Încă de la început am convenit cu operatorul de transport că, în funcție de fluxul de călători, programul de transport poate fi îmbunătățit.

Centrul Cultural a dat startul înscrierilor pentru Festivalul Național de Teatru “LUDICUS” Mioveni – 2022

Luni, 12 Septembrie 2022 12:42

S-a dat startul înscrierilor! Iubitorii de teatru sunt așteptați, în perioada 14-16 octombrie, la „Festivalul Național de Teatru Ludicus“.Evenimentul devenit deja tradiţie şi ajuns anul acesta la ediţia a XVIII-a este organizat de Centrul Cultural Mioveni, Consiliul Local și Primăria oraşului Mioveni. În acest an se va sărbători majoratul.

Înscrierile se pot face doar până pe 19 septembrie 2021. „Start înscrieri! Hai cu trupa la festival! Vor fi trei zile de teatru, ateliere de improvizaţii, şi un super party pentru că anul acesta ne serbăm majoratul!Te poţi înscrie până pe data de 19 septembrie!”, informează organizatorii.

Vă puteți înscrie accesând: shorturl.at/BDR15

 

Servicii conexe - Avize eliberate de SEdC. Care sunt acestea și cum pot fi obținute

Luni, 12 Septembrie 2022 12:22

Execuția lucrărilor edilitare de orice tip, în conformitate cu Legea 50/1991 privind autorizarea executărilor de construcții se face pe baza autorizației de construire eliberată de autoritatea locală, pe baza avizelor de execuție de lucrări.

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni emite mai multe tipuri de avize în vederea obținerii de către dvs. a acestor autorizații. Iată care sunt documentele necesare eliberării acestora:

Aviz execuție BRANȘAMENT ELECTRIC

 

- Cerere tip – obținută de la Ghișeul Unic al societății, parter (Strada Carol Davila, nr. 4, oraș Mioveni, jud. Argeș) sau descărcată de pe site-ul societății: http://www.sedcmioveni.ro/index.php/tipizate

- Act de identitate proprietar soț/soție, după caz sau reprezentant firmă – împuternicire (copie și original)

Cristina Stocheci, senator PSD de Argeș: „Noua ordonanţă de urgenţă privind plafonarea tarifelor din energie trebuie modificată!”

Luni, 12 Septembrie 2022 12:19

PSD susține corectarea ordonanței de urgență adoptată recent cu privire la prețurile la energie.

„Este important ca bisericile să fie incluse în rândul instituțiilor care beneficiază de un tariff plafonat, precum spitalele și școlile.După ce au fost închise în pandemie, nu putem accepta ca bisericile să fie din nou închise din cauza facturilor la energie. Ordonanța de urgență trebuie îndreptată și în privința plafonării tarifului la energie pentru societățile de transport public și de tratare a apei, Metrorex, unități militare. Altfel, toate aceste entități, de importanță socială evidentă, se vor găsi în imposibilitatea de a mai funcționa și a-și îndeplini rolul”, a transmis Cristina Stocheci, senator PSD de Argeș.

 

Un fost mare atacant al Generaţiei de Aur îl critică pe Prepeliță: „FC Argeş arată foarte rău”

Luni, 12 Septembrie 2022 11:50

 

FC Argeș a fost învinsă categoric de Farul Constanța, cu 0-3, în etapa a X-a din SuperLiga României. A fost a doua înfrângere consecutivă pentru echipa lui Prepeliță, după 0-1, pe teren propriu, cu FC Hermannstadt. Iar pentru echipa argeșeană urmează vremuri grele, urmând să întâlnească primele trei clasate din sezonul trecut, pe CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova.

Înfrângerea categorică a celor de la FC Argeș cu Farul Constanța a atras criticile lui Florin Răducioiu, fostul mare atacant al Generaţiei de Aur, care consideră că echipa argeșeană e incapabilă să arate ceva concret pe plan ofensiv. Răducioiu consideră că Prepeliță își riscă postul dacă echipa va continua în acest fel.

Regia Județeană de Drumuri Argeș se pregătește de iarnă

Luni, 12 Septembrie 2022 11:08

 

# Au fost scoase la licitație contracte de 2 milioane de euro

Au început, deja, pregătirile pentru vremea rece, astfel încât iarna să nu ia prin surprindere autoritățile. Conducerea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş a decis să facă din timp achiziţiile de materiale antiderapante necesare operațiunilor de deszăpezire. Au fost scoase la licitație mai multe contracte.

„Achiziționarea a 5752 tone sare gemă industrială cu granulozitate 0-8 mm, pentru prestarea serviciului de deszăpezire iarna 2022-2023”, cu o valoare estimată de 2.300.800 lei, fără TVA. Ultima zi pentru depunerea ofertelor este 29 septembrie.

 

Fostul manager al Teatrului Davila a devenit inspector școlar pentru minoritatea italiană

Luni, 12 Septembrie 2022 10:58

Felix Goldbach, fostul manager al Teatrului Alexandru Davila din Pitești, a fost numit inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Târgovișteanul Felix Goldbach a devenit, de la 1 septembrie, inspector școlar pentru minoritatea italiană, în urma recomandării Asociației Italienilor din România, cu susținerea deputatului minorității italiene, av. Andi Gabriel Grosaru, și cu avizul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale!

Felix Goldbach este doctor în muzică, lector la Universitatea Valahia, și un instrumentist apreciat în domeniu.  De asemenea, acesta a mai fost încadrat în funcția de inspector școlar în perioadele: 21.09.2015-31.08.2017 – inspector școlar pentru minorități naționale; 1.09.2017-31.08ș2018 – inspector școlar pentru învățământ particular și alternative educaționale; 1.09.2018-31.08.2019 – inspector școlar pentru monitorizarea programelor pentru accesul la educație.

Peste 7 milioane de lei finanțare de la CJ Argeș pentru modernizarea DJ703B Pădureți-Costești

Luni, 12 Septembrie 2022 10:47

Pe 12 septembrie, se defășoară o ședință extraordinară a Consiliului Județean Argeș în care se vor vota două proiecte. Consilierii județeni vor aproba finanțarea de la bugetul local al județului Argeș a sumei de 7.268.534,24 lei pentru obiectivul de investiții ”Modernizare Dj 703b Pădureți (Dj679) – Costești (Dn 65a), Km 48+975 – 59+287, L=10,312 Km la Lunca Corbului și Costești”.

De asemenea, în ceea ce privește cel de-al doilea proiect de hotărâre, se va decide asupra revocării dreptului de administrare atribuit Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș R.A asupra sectorului din drumul județean D.J. 704 C, de la km 0+000 la km 8+861.

 

Trupa Proconsul a sărbătorit 23 de ani de existență la Filarmonica Pitești

Luni, 12 Septembrie 2022 10:38

 

Filarmonica Pitești a organizat, săptămâna trecută, un concert rock-simfonic a îndrăgitei trupe Proconsul. A fost atmosferă de sărbătoare în Sala "Simfonia", iar momentul a coincis cu împlinirea a 23 de ani de existență a trupei. Concertul susținut de orchestra Filarmonicii Pitești, alături de dirijorul Iulian Rusu și de Proconsul a smuls ropote de aplauze!

Bodo i-a ridicat în picioare pe spectatori, i-a făcut să aplaude și să cânte alături de el melodiile: „Pentru tine”, „Aici cu mine”, „Mi-ai luat inima”, „Visele care nu dorm”, „Ascultă-mi inima”, „Arunci cu umbra”, „Tu”, „Un om mai bun”, „Altceva”, „Tu mă poți schimba” și „Cerul”. Cel mai așteptat moment al serii a fost în timpul îndrăgitei melodii „Cerul”. I-ar publicul s-a ridicat la înălțime!

Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni va fi dotat cu un aparat nou de radiologie digital

Luni, 12 Septembrie 2022 10:33

În ultimii ani, Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni a beneficiat de fonduri importante de la Consiliul Județean Argeș, fonduri naționale, dar a accesat și fonduri europene. În perioada pandemiei, Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni a fost și spital COVID. De altfel, și astăzi, aici, sunt tratați pacienți COVID cu forme ușoare și medii.

“Consiliul Județean Argeș a alocat sume impresionante de bani pentru modernizarea, extinderea și dotarea celor 9 spitale pe care le avem în administrare. Pe lângă investițiile realizate exclusiv de la bugetul județului, asigurăm și cofinanțarea proiectelor europene, care nu sunt puține. Și pentru spitalul de la Leordeni, Consiliului Județean Argeș a alocat fonduri care au vizat atât infrastructura cât și dotarea cu aparatură și echipamente medicale. Am spus mereu că, pentru noi, infrastructura sanitară reprezintă o prioritate”, a precizat Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș, în cadrul unei vizite la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, unde s-a întâlnit cu o parte din cadrele medicale şi a vizitat secţiile spitalului care au fost modernizate și dotate cu aparatură modernă.

 

Iani Popa nu a ratat prima zi de şcoală, deşi n-a făcut nimic pentru şcolile din Argeş

Luni, 12 Septembrie 2022 09:30

Săptămâna trecută, liberalul argeşean Iani Popa, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a participat la festivităţile de deschidere a anului şcolar în comuna Domneşti.

Acolo, alături de şefa Alina Gorghiu, a zâmbit preafrumos, prea ca la ţară. Şi noi ştim că lui Iani Popa nu-i place în mediul rural, unde ajunge mai ales în campania electorală, pentru că i-o cere partidul.

Ca secretar de stat, n-a avut nicio contribuţie la lucrările din şcoli, deci vizita sa la Domneşti a fost pur electorală, însă cum mulţi politicieni fac asta, nu-l acuzăm de ceva pe Iani Popa.

De Sfânta Maria, Valea Cotmenei a mers să petreacă la Lunca Corbului!

Luni, 12 Septembrie 2022 09:23

 

A fost sărbătoare și în localitatea Lunca Corbului. Cu ocazia "Zilei Comunei", primarul Gheorghe Drăgan a pregătit mai multe surprize localnicilor prezenți în număr mare la eveniment.

 

Alături de comunitatea locală a fost și vicepreședintele Consiliului Județean Argeş, Marius Nicolaescu, care a înmânat "Placheta de Excelență" primarului Gheorghe Drăgan, în semn de recunoaștere și prețuire pentru eforturile depuse la dezvoltarea localității. Pe scenă, pentru a ura un sincer ”La mulți ani” comunei, au mai urcat: senatoarea (PSD) Cristina Stocheci, consilierul județean (PSD) Viorel Enache, primarii de pe Valea Cotmenei: Sevastian Roșu Pupăză – Stolnici,  Ionel Moloiu – Hârsești, Laurențiu Micu – Săpata; tocmai de la Vedea, în semn de prețuire, a venit primarul Nicolae Dochinoiu. Numeroase alte persoane de seamă au preferat să rămână în public, aplaudând însă, din inimă, cuvintele frumoase rostite de cei de pe scenă.

 

Începe apelul în dosarul „Consultanța”, la Înalta Curte

Joi, 08 Septembrie 2022 11:48

# Primarii așteaptă cu sufletul la gură decizia finală: „Ai emoții până te sună avocatul și îți spune: «Domn primar, răsuflați ușurat!»”

La Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) urmează să înceapă, pe 10 octombrie, judecarea apelului în dosarul „Consultanța”. Până în acest moment, dosarul a trecut prin mai multe faze: de la achitare la rejudecare, apoi din nou achitare.  Acum a plecat, odată pentru totdeauna,  spre completul de cinci judecători. Cu procurori, cu avocați, cu cheltuieli, cu primari și viceprimari, cu foști primari și viceprimari, cu martori ș.a.m.d.

Celebrul dosar ”Consultanța” a fost trimis în judecată în noiembrie 2015. Un număr de 43 de persoane au fost trimise în judecată, în această cauză în care a fost calculat un prejudiciu de aproape un milion de lei, reprezentând paguba care ar fi fost adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă cu o firmă apropiată fostului deputat Mircea Drăghici.

Atenție! Liberalul Daniel Constantin a depus prima interpelare din actualul mandat de parlamentar

Joi, 08 Septembrie 2022 11:09

Întâmplare unică până acum: parlamentarul Daniel Constantin a avut prima sa interpelare din actualul mandat. Deși are în spate un întreg istoric în Camera Deputaților, Daniel Constantin nu a fost niciodată printre cei energici, cu inițiativă. Iată însă că, acum, l-a luat la întrebări tocmai pe domnul ministru Daea… Petre Daea:

„Stimate domnule ministru,

La început de mandat, cunoscând preocuparea dumneavoastră de a continua investițiile prevăzute în Legea irigațiilor, adoptată în 2015, vă adresăm rugămintea să ne aduceți câteva lămuriri cu priviere la stadiul implementării prevederilor din această lege.

 

 

Victorie pentru doctorița din Pitești cercetată disciplinar pentru că a protestat față de măsurile anti-COVID

Miercuri, 07 Septembrie 2022 12:01

# Colegiul Medicilor Argeș: „Nu a denigrat pe niciunul dintre confrații săi”

Victorie pentru Geanina Elena Hagimă, medic primar obstetrică ginecologie! Colegiul Medicilor Argeș a respins plângerea formulată de către Colegiul Medicilor din România (CMR), care o acuza pe doctoriță că a încălcat Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și Codul de deontologie medicală după ce a protestat, în data de 4 mai 2022, la sediul acestei instituții, față de măsurile anti-Covid.

Dr. Geanina Hagimă, care deține un cabinet privat în municipiul Pitești, a fost chemată în fața Colegiului Medicilor Argeș, de două ori, și anchetată disciplinar în urma unei sesizări, care a fost făcută de CMR, prin președintele dr. Daniel Coriu. La începutul lunii august, s-a dispus încetarea acțiunii diciplinare.

Mihai Alexandru Lucian a fost demis, pentru absențe, din funcția de consilier local al comunei Moșoaia

Miercuri, 07 Septembrie 2022 11:51

Telenovelă cu final neașteptat la Moșoaia. Mihai Alexandru Lucian și-a pierdut, pentru absențe, calitatea de consilier local. Culmea, pentru că, cel mai sus numit se lupta, de o bucată bună de timp, în instanțe, cu Partidul Ecologist Român. Partidul l-a demis fără a avea motive serioase, ceea ce a dus la procese. Finalul însă este altul, consilierul local lipsind... pentru că și-a găsit, de fapt, un loc de muncă în străinătate.

În Raportul de specialitate întocmit de specialiștii primăriei, se arată că ”Dl. consilier local MIHAI ALEXANDRU-LUCIAN a lipsit nemotivat consecutiv  de la ședințele de consiliu local în lunile  iunie, iulie și august 2022;

 

 

Adrian Miuţescu: „Foarte multe primării, inclusiv din Argeș, sunt în stare de faliment!”

Miercuri, 07 Septembrie 2022 10:07

Deputatul de Argeş, Adrian Miuţescu, e îngrijorat! Îl doare sufletul că multe dintre primăriile din ţară, unele chiar din Argeş, se vor afla în incapacitate de plată, din cauza inflaţiei şi a preţurilor la energie care au bubuit. Dificil de făcut ceva. Şi asta deoarece la câte au pretins Miuţescu şi ai lui, ar fi trebuit ca ţara noastră să se numească Germania. Doar aşa am fi putut spera că gogoşile electorale ar fi putut deveni realitate.

În rest, numai de bine! Miuţescu a ajuns indignatul de serviciu care se miră şi se jeluieşte de cum a ajuns ţărişoara noastră:

 

Pitești. Contracte cu finanțare nerambursabilă de aproape 30 milioane lei

Marţi, 06 Septembrie 2022 23:00

Joia trecută, pe 1 septembrie, contractele de construcție a două creșe tip, la Pitești, aprobate și finanțate prin fonduri nerambursabile, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, au fost semnate, de către primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, împreună cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, și în prezența premierului Nicolae Ciucă.

Contractul în valoare de 11.886.810,72 lei aferent obiectivului de investiții Proiect tip „Construire creșă mică” va fi executat pe un teren cu suprafața de 5400,00 mp, situat în cartierul Găvana II, în zona complexului „Albina”. Cu o capacitate de 40 de locuri, construcția va avea regimul de înălțime parter, separate în 3 nuclee funcționale după cum urmează:

 

Pagina 123 din 493

«ÎnceputAnterior121122123124125126127128129130UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea