Firma Comesad va lărgi Calea Craiovei

Luni, 06 Iunie 2022 10:10

# Lucrările vor permite realizarea giratoriului de la intersecția cu Bradu

Săptămâna trecută a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții „Lărgire Calea Craiovei - Zona Târg Săptămânal”.

Lucrările vor fi executate de către Asocierea SC COMESAD DRUMURI SRL (lider de asociere) și SC CENTRUL DE PROIECTARE și CONSULTANȚĂ RUTIERĂ SRL (asociat). Durata de execuție a contractului este de 6 luni, defalcată astfel: 3 luni pentru realizarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție și 3 luni pentru execuția lucrărilor.

 

Eroii au fost comemoraţi la Mioveni!

Luni, 06 Iunie 2022 10:01

 

Joia trecută, cu prilejul Zilei Eroilor, Consiliul Local, Primăria Orașului și Centrul Cultural Mioveni, au organizat tradiționalele manifestări dedicate eroilor căzuți la datorie, la toate monumentele din oraș.

Evenimentul a început la ora 12.30, odată ce clopotele bisericilor au fost trase, și s-a păstrat un moment de reculegere în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară, urmat de intonarea Imnului de Stat al României.

În continuarea manifestărilor, preoții au oficiat un impresionant serviciu religios de pomenire a martirilor neamului.Acțiunea comemorativă a culminat cu alocuțiuni ale oficialităților, depunere de coroane și s-a încheiat un moment artistic, oferit de către elevii instituțiilor de învățământ din oraș.

Alina Gorghiu l-a scos pe Dorin Bărbuceanu din joc, la Ștefănești!

Luni, 06 Iunie 2022 09:54

A venit vremea schimbării la Ștefănești, iar președintele PNL Argeș, Alina Gorghiu, a făcut un pas important în acest sens. Zilele trecute a anunțat pe Facebook, plină de entuziasm, cine va fi candidatul la Primăria Ștefănești în anul 2024. Așadar, la Ștefănești, PNL trece de la matematică la sport, de la rodatul Dorin Bărbuceanu, la novicele Iulian Călin.

Pentru că în ultimii ani lui Bărbuceanu i-a dat cu virgulă după ce a candidat pentru un nou mandat de primar, fiind învins mai întâi de Jenica Dumitru, iar mai apoi de Nicolae Velcea, PNL a decis să vină cu un alt candidat la alegerile locale viitoare, ca să nu piardă primăria, în Orașul Brătienilor, trei mandate la rând.

 

Începe fEstivalul de Carte pentru copii “Kidsfest”

Luni, 06 Iunie 2022 09:36

În perioada 8 - 12 iunie 2022, Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Primăria Municipiului Pitești, organizează fEstivalul de Carte pentru copii “Kidsfest”, Pitești, ediția a II-a, 2022 - manifestare culturală dedicată Zilei Internaționale a Copilului, cu scopul de a promova literatura pentru copii, de a încuraja, totodată, lectura ca mijloc de relaționare între părinți și copii.

Astfel, în zona pietonală din faţa Bibliotecii Judeţene ”Dinicu Golescu” Argeș, va fi organizat un complex expozițional unde vor fi amenajate 5 corturi, în care îşi vor prezenta oferta de carte pentru copii, 10 edituri de prestigiu din România, trei dintre acestea fiind locale. Editurile partipante sunt: Grup Editorial Art, Grup Editorial Corint, Curtea Veche Publishing, Diana, Didactica Publishing House, Nemira, Niculescu, Nomina, Paralela 45 și Polirom.

Dacia Mioveni rămâne în Liga Florilor. A terminat barajul de menținere fără înfrângere

Luni, 06 Iunie 2022 07:34

Dacia Mioveni a terminat pe primul loc Turneul de Baraj pentru menținerea în Liga Florilor. Echipa de handbal feminin din Mioveni merge mai departe în prima ligă, după ce a terminat meciurile de baraj fără înfrângere.
Dacia Mioveni a obținut două victorii și un egal.

 

Victorie! Dacia Mioveni a făcut un pas important pentru menținerea în Liga Florilor

Vineri, 03 Iunie 2022 19:31

 

Dacia Mioveni a câștigat primul meci al Turneului de Baraj pentru mentinere în Liga Florilor Echipa din Mioveni s-a impus, cu 33-28, în meciul cu Unirea Slobozia.

„Câștigăm primul meci al Turneului de Baraj pentru mentinere în Liga Florilor!!! Vrem sa rămânem pe prima scenă a handbalului românesc și suntem de neoprit! Hai, Dacia Mioveni!!!”, a transmis, pe Facebook, CS Dacia Mioveni 2012.

Handbalistele antrenate de Goran Kurtes și Alin Oprescu vor mai juca sâmbătă, 4 iunie, cu CSU Cluj-Napoca și duminică, 5 iunie, cu CSM Slatina. Doar primele două clasate vor juca în ediția 2022-2023 a Ligii Florilor.

A sosit la Pitești primul autobuz electric

Joi, 02 Iunie 2022 14:14

 

Primăria Pitești a achiziționat 40 de autobuze electrice. Astăzi, 2 iunie, a sosit în municipiu primul autobus electric, împreună cu întreaga dotare tehnică.

Proiectul „Achiziție de mijloace de transport public – autobuze electrice”, realizat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în parteneriat cu U.A.T. Municipiul Pitești, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de Investiții 4e, Obiectivul specific4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate planurile de mobilitate urbană durabilă”, este în implementare.

 

Gelu Tofan, viceprimarul Piteștiului, afaceri cu Parohia Florica din Ștefănești

Joi, 02 Iunie 2022 08:27

# Teren vândut cu 61.000 de euro  # Liberalul susține că a vândut terenul mult sub prețul pieței: „A fost mai mult o pomană pe care am făcut-o!”

Gelu Tofan, viceprimarul municipiului Pitești, face afaceri cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Tofan a vândut, în 2021, un teren intravilan Parohiei Florica din Ștefănești. Este vorba despre un teren, în suprafață de 3.202 mp, situat pe strada Mironescu din orașul Ștefănești. Deși între cele două părți a existat un precontract de vânzare-cumpărare încă din anul 2010, contractul s-a încheiat abia în martie 2021. Terenul a fost vândut cu suma de 61.000 de euro, conform declarației de avere a lui Gelu Tofan.

 

Un funcționar din Primăria Rătești – prejudiciu de peste 370.000 lei

Joi, 02 Iunie 2022 08:17

# Funcționarul a declarat că ”a folosit suma de bani sustrasă în interes personal și pentru a împrumuta colegi”

Un fost funcționar din Primăria Rătești a dat iama prin banii instituției. Când a fost prins, a recunoscut că a pus mâna pe anumite sume în interes personal și chiar a returnat o parte din bani. A fost dat afară din primărie. Acum, se judecă pentru a nu mai plăti diferența financiară, care se ridică la peste 220.000 lei.

 

 

Primăria Rucăr încearcă, în ultima instanță, să închidă robinetul cu bani pentru o lucrare făcută pe fonduri europene

Joi, 02 Iunie 2022 07:37

# Ministerul Dezvoltării – obligat de o instanță argeșeană să plătească diferențe de peste 850.000 lei unui SRL # Ionel Dulamă (foto), primar Rucăr: ”Cu cei de la firmă nu am mai discutat, discuțiile s-au mutat în instanță.”

Proces cu miză financiară serioasă între Primăria Rucăr, pe de o parte, și Inoveco (fostă Iridex), de alta. Inoveco SRL a chemat în judecată pe pârâta Comuna Rucăr solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 854.011, 61 lei, plus TVA, reprezentând diferenţa de valoare de încasat. În motivare a arătat că, între părţi, s-a încheiat un contract de achiziţie publică, ce a avut ca obiectiv – investiţiile din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, denumit „Reţeaua nouă de canalizare şi staţie de epurare”.

Filmele românești - promovate la Washington

Miercuri, 01 Iunie 2022 10:48

 

Cea de-a treia ediție a Festivalului de Film Românesc de la Washington, cel mai mare eveniment de promovare a cinematografiei naționale derulat în spațiul nord-american, debutează vineri, 3 iunie 2022, la Miracle Theatre, unul dintre cinematografele istorice din capitala americană.

 

În acest an, festivalul este dedicat sărbătoririi a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, important reper ale relațiilor bilaterale dintre cele două țări.

 

Hai la ANALOGUE, trei zile și trei nopți! - un proiect unic în Argeș, desfășurat pe 75.000 mp

Miercuri, 01 Iunie 2022 10:37

Unii dintre cei mai importanți artiști ai momentului, la nivel internațional, cât și național, cu zeci de milioane de fani în întreaga lume, se vor afla la Mioveni, în perioada 2-4 septembrie!

ANALOGUE - un proiect unic în Argeș, desfășurat pe 75.000 mp, va combina muzica, arta și tehnologia, oferind publicului artiști internaționali, ateliere de creație, jocuri și multe alte activități inedite și captivante, timp de trei zile și trei nopți.

 

Fostul subprefect de Argeș: „Reacția mea, la cald, era să plec din PNL”

Miercuri, 01 Iunie 2022 09:37

Fostul subprefect liberal de Argeș, Lucian Ionescu, s-a retras din politica județeană imediat ce a fost schimbat din funcție. Ulterior a anunțat că s-a întors în mediul privat, că lucrează în IT și a dat de înțeles că nu-l mai interesează politica. Săptămâna trecută însă, cu ocazia celebrării a 147 de ani de PNL, Lucian Ionescu și-a regândit discursul politic, arătând că rănile s-au mai vindecat. Ba chiar a recunoscut că era gata să plece din PNL, la fel ca Adrian Miuțescu și Emanuel Soare.

„M-am înscris în Partidul Național Liberal în 1998 și atunci mi-am promis că dacă se va pune problema să plec din acesta, mai bine voi pleca de tot din politică decât să mă duc în alt partid. După 24 de ani sunt încă aici.

 

Peste 9200 de burse școlare pentru elevii din Pitești

Miercuri, 01 Iunie 2022 08:37

În ședința ordinară de Consiliul Local Pitești, din luna mai, s-a aprobat numărul burselor acordate elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Pitești, în anul 2022, pentru semestrul al II-lea al anului școlar. Pentru acest semestru vor fi acordate 9233 de burse, față de 6.089 burse câte au fost acordate anul trecut. Astfel, în semestrul al II-lea vor fi acordate două burse de performanță, dintre care una la Școala Gimnazială „ Matei Basarab” și alta la Colegiul Național „Ion C. Brătianu”, 6345 burse de merit: dintre care cele mai multe sunt la: Colegiul Național „Ion C. Brătianu” – 1065, Colegiul Național „Zinca Golescu” – 699 burse și Școala Gimnazială „ Matei Basarab” – 531.

Fosta primăriță de la Ștefănești vinde lapte și brânză online

Miercuri, 01 Iunie 2022 08:03

Fosta primăriță de la Ștefănești, Jenica Dumitru, a lăsat administrația și a trecut la publicitate. Deși e consilier local, problemele orașului au trecut pe planul doi și par să nu o mai preocupe așa mult. Mai nou, altele sunt prioritățile doamnei. Ca, de exemplu, să vândă lapte de capră și brânză proaspătă, online.

„Lapte de capră proaspăt muls în fiecare dimineață, pe abonament săptămânal sau zilnic adus direct acasă, brânză proaspătă de capră, branza maturată între 6 și 12 luni, ricotta și parmigiano reggiano, și brânză în saramură maturată...

Tel.0722...

Produse ROMÂNEȘTI 100% BIO- direct din gospodării țărănești.”, a postat fosta primăriță pe pagina sa de Facebook.

Între noi fie vorba, ricotta și parmigiano reggiano nu sunt românești 100% cum nu sunt eu popă, dar cum Jenica Dumitru se simte în Italia ca acasă, înțelegem...

 

 

Gheorghe Dinescu: „Punem în funcții cheie ale statului oameni care nu știu să administreze un coteț cu 3 găini”

Marţi, 31 Mai 2022 21:02

Gheorghe Dinescu, președintele PNȚCD Argeș, a prins curaj. Prezența lui Liviu Dragnea alături de țărăniști a mai nuanțat discursul politic al lui Dinescu. Dacă acum câteva luni spuneam că PNȚCD-ul e pe perfuzii, ne arată Gigi Dinescu că partidul începe să respire.

„Noi suntem deosebiți. Punem în funcții cheie ale statului “eșuat” oameni care nu știu să administreze un coteț cu 3 găini, dar vrem să administreze o țară, suntem complet idioți și cred că nu ne mai revenim. Părerea mea…”, a scris Dinescu, pe Facebook.

Mare dreptate are Gheorghe Dinescu, dar cu cine să te cerți?

Sfatul medicului: La picnic, evitați zonele cu iarbă foarte înaltă – acestea reprezintă un mediu propice pentru căpușe

Marţi, 31 Mai 2022 20:54

Apropierea verii și venirea căldurii marchează și începutul sezonului ieșirilor la iarbă verde, al drumețiilor și al picnicurilor în aer liber. Toate tipurile de activități în natură au multiple beneficii pentru sănătate, însă trebuie să ținem cont și de pericolele care există atunci când alegem să desfășurăm astfel de activități. Unul dintre aceste pericole este reprezentat de căpușe – paraziți care pot fi luați din iarbă sau de pe animale și se hrănesc cu sânge.

Dr. Remus Mihalcea: ”Iată câteva sfaturi pentru a reduce considerabil riscul de a fi mușcați de aceste insecte parazite:

- Când mergeți la picnic sau la o plimbare prin natură, purtați pantaloni și bluze cu mâneci lungi, evitând să expuneți zone mari de piele;

 

 

MIOVENI: ÎNCEPE COLECTAREA DATELOR DE CĂTRE RECENZORII DE TEREN, PRIN INTERVIURI FAŢĂ ÎN FAŢĂ

Marţi, 31 Mai 2022 19:51

Institutul Naţional de Statistică (INS) anunță că vizita recenzorilor în teren se va desfăşura până la 17 iulie 2022. Pentru orașul Mioveni a fost stabilit un număr de 26 de recenzori care au fost selectați și instruiți de către INS prin Direcţia Judeţeană de Statistică Argeş.Recenzorii vor intervieva persoanele din locuinţele alocate în sectorul de recensământ atribuit şi vor completa informaţiile pentru toate locuinţele, spaţiile colective de locuit, gospodăriile şi persoanele din sectorul respectiv.

Fiecare recenzor va avea o listă, pentru fiecare adresă, cu CNP-urile (parţial anonimizate) pentru persoanele care s-au autorecenzat şi CNP-urile (parţial anonimizate) pentru care trebuie desfăşurat interviul.

Ministrul Finanțelor: „Exclus să înghețăm pensiile și salariile!”

Marţi, 31 Mai 2022 19:01

Vești bune! Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, săptămâna trecută, că nu se pune problema de a îngheța salariile și pensiile, chiar dacă situația economică din România nu este pe roze, datoria publică depășind 50% din PIB, fapt care a lansat scenarii alarmiste.

„Exclus (să înghețăm pensiile și salariile, n.red). Şi am spus acest lucru de când a început o emoţie referitoare la depăşirea ponderii datoriei publice la 50%, pentru că, odată cu această depăşire, pe site-ul ministerului aveţi şi o informare, o notă care spune cum va scădea datoria publică sub 50%. Or, nu este cazul în acest an de o astfel de măsură. De altfel, datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de statul român pentru a face investiţii. Or, pentru investiţii, acea prevedere din cadrul fiscal, din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, trebuie citită în spiritul ei, unu la mână, şi, doi, trebuie văzut că evaluarea nu se face lunar”, a explicat Câciu, potrivit Agerpres.

 

 

FC Argeș a efectuat primul transfer pentru sezonul viitor. A fost adus un portar de la FCSB

Marţi, 31 Mai 2022 14:07

 

FC Argeș a efectuat marți, 31 mai, primul transfer din această perioadă precompetițională. Clubul argeșean a ajuns la o înțelegere pe două sezoane, cu drept de prelungire pe încă un sezon, cu portarul Cătălin Straton (32 ani).

 

Deși acesta mai avea contract cu FCSB până în vara anului viitor, goalkeeper-ul bucureștean a dorit să-și încheie mai repede conturile cu echipa patronată de Gigi Becali. În cele două sezoane petrecute la vicecampioana României, Straton a apărat poarta roș-albaștrilor în 8 partide.

A început înscrierea la Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a

Marţi, 31 Mai 2022 13:10

Înscrierile la Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a au început luni, 30 mai, și se termină vineri, 3 iunie. Examenul de Evaluare Națională va începe pe 14 iunie cu proba la Română, urmând ca pe 16 iunie să fie susținută proba la Matematică. Potrivit calendarului, elevii claselor a VIII-a vor termina cursurile pe data de 3 iunie, perioadă în care se vor putea pregăti pentru examene.

La  Evaluarea Națională  se pot înscrie absolvenții clasei a VIII-a din seria curentă și din seriile anterioare, care nu au participat în nicio sesiune la unul dintre examenele naționale: examenul de capacitate, testele naționale, tezele cu subiect unic sau evaluare națională.

 

 

Pagina 142 din 491

«ÎnceputAnterior141142143144145146147148149150UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea