19 polițiști au dat în judecată... Poliția Locală Pitești

Miercuri, 11 Septembrie 2024 11:29

Săptămâna trecută, pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrat un dosar în care 19 angajați ai Poliției Locale Pitești își cer, în instanță, drepturile. Se pare că aceștia sunt înscriși într-un sindicat, Prolex, iar nemulțumirea ar fi aceea că nu primesc zilele libere legale după ce sunt, la serviciu, în weekenduri sau alte sărbători legale. Vom reverni cu amănunte.

 

A început a IV-a ediție a programului de BUGETARE PARTICIPATIVĂ în Pitești!

Miercuri, 11 Septembrie 2024 11:29

# Propunerile pentru proiecte destinate orașului pot fi trimise până pe 30 septembrie

Primăria Municipiului Pitești dă startul unei noi ediții a procesului de bugetare participativă, cu prima etapă – depunerea proiectelor. Această etapă se va desfășura până la sfârșitul lunii septembrie 2024.

Cetățenii se pot înregistra și pot depune proiectele online, accesând platforma dedicată: https://eportal.primariapitesti.ro/dm_pitesti/servicii.nsf/pagini/portal+bugetare+participativa. Propunerile pentru proiecte destinate orașului Pitești pot fi trimise până pe 30 septembrie 2024 și trebuie să se încadreze într-unul dintre următoarele domenii:

Elevii și profesorii ar putea veni la școală și sâmbăta, în anumie condiții

Miercuri, 11 Septembrie 2024 11:21

Ministra Educației, Ligia Deca, a făcut o serie de propuneri cu privire la modul în care elevii ar putea recupera orele pierdute în timp ce se susține examenul de Bacalaureat. Absolvenții de liceu vor da Bac-ul începând cu 10 iunie, iar elevii încheie cursurile vineri, 20 iulie.

 

„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului, da, adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, se poate merge după-amiază, se poate merge pe recuperare. Da, în anumite sâmbete, chiar înainte, știind că urmează (probele/perioada examenelor – n.red.)”, a spus Ligia Deca, potrivit Digi 24.

 

Noi contracte de modernizare a străzilor din Pitești

Miercuri, 11 Septembrie 2024 11:07

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a semnat astăzi contractele de modernizare pentru încă trei străzi de pământ din municipiu. De asemenea, a fost semnat un alt contract care vizează lărgirea străzii Tineretului, situată în cartierul Craiovei.

Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la prezidențiale

Miercuri, 11 Septembrie 2024 10:55

Oficial, Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. Fostul prim-ministru al României este cotat pe locul trei în sondajele de opinie, după Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (PNL). Cu alte cuvinte, dacă ierarhia nu se schimbă și dacă Geoană nu convinge electoratul, nu prinde turul 2.
”Candidez la președinție pentru că știu că avem nevoie de o schimbare adevărată! Puteam să vă promit o țară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea. Eu nu sunt perfect. Dar știți ce putem face? Putem să muncim. Să ne ridicăm mânecile și să construim o țară mai bună. România nu are nevoie de perfecțiune; are nevoie de lideri care să asculte, să înțeleagă și să acționeze cu profesionalism.”, a scris Geoană, pe Facebook.

 

Clienții vor fi informați despre produsele cu gramaj micșorat, dar același preț

Miercuri, 11 Septembrie 2024 10:22

Din 10 octombrie, magazinele din întreaga țară vor fi obligate să afișeze la raft acele produse cu cantitate mai mică, dar care au același preț.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a stabilit măsuri specifice pentru protecția clienților, care de multe ori erau păcăliți atunci când își făceau cumpărăturile. Astfel, vor fi afișate, pe plachete de 15 cm înălțime și 10 cm lățime care vor include o poză a produsului și mesajul: ” Produs cu volum/greutate redus(ă) dar prețul a rămas același”., informează Știripesurse.ro.

Ce a spus Marcel Ciolacu despre Elena Lasconi?

Miercuri, 11 Septembrie 2024 10:04

# „În viaţă, ca să nu fii ridicol, nu trebuie să sari nişte etape”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre contracandidata sa la prezidențiale, Elena Lasconi. Primărița de la Câmpulung, e pe val în campania electorală, dar a început să atragă și critici negative.

”E o doamnă respectată, nu am să vorbesc niciodată urât despre o doamnă, nu că mi-ar da vreun motiv doamna Lasconi. E o funcţie, o pălărie mare. În viaţă, ca să nu fii ridicol, nu trebuie să sari nişte etape”, a spus Ciolacu, potrivit Libertatea.ro.

 

George Simion care promite case la toată lumea, vine în Argeș

Miercuri, 11 Septembrie 2024 09:41

 

Mâine, 12 septembrie, la ora 12.00, liderul AUR, George Simion, vine la Centrul Cultural Mioveni pentru a se întâlni cu simpatizanții. Campania electorală pentru prezidențiale se apropie cu pași repezi, iar Simion e gata să scoată la bătaie casele pe care a tot vorbit că le dă tinerilor. Bineînțeles, politica e politică, iar unii mai sar gardul... în grădina lui Pinocchio. Recent, Simion spunea că dacă va fi ales lider la Cotroceni va acorda case tinerilor, prin intermediul unor programe dedicate. Gogoașa e mare, deoarece, prin Constituție, președintele României are alte atribuții.

 

Deficit de profesori calificați la matematică, științe și arte

Miercuri, 11 Septembrie 2024 08:51

Anul școlar 2024-2025 a început luni, 9 septembrie, iar școlile din România înregistrează un deficit îngrijorător de profesori calificați pentru mai multe discipline. La fel au stat lucrurile și în anul școlar trecut.

Ieri, analista OCDE Corinne Heckman, a vorbit la București, în cadrul celei de a doua ediții a „Education at a Glance”, chiar despre acest aspect.

Astfel, potrivit Edupedu.ro, România este una dintre cele 18 țări, din 21 luate în calcul, care au reclamat un deficit de profesori calificați în învățământul secundar. Materiile afectate sunt: Matematică, Științele naturii, Educație fizică și Arte.

 

Bătălie aprigă, în instanță, pentru acoperișul Sălii Sportului din Mioveni care, inițial, s-a dărâmat!

Marţi, 10 Septembrie 2024 11:30

Din 2016 s-a format un dosar – devenit gigant – privind incidentul petrecut, cu ani în urmă, cu ocazia ridicării Sălii Sporturilor din Mioveni. Atunci, după montare, scheletul metalic al acoperișului s-a rupt, fiind, ulterior, demontat și înlocuit. Așadar, reclamant în dosar: Orașul Mioveni, prin primarul Ion Georgescu. Pârâți: S.C. Construct Eci Company, prin administrator Valerică Ene și S.C. Trans Proiect Trust S.R.L. Numeroase firme au fost chemate în garanție: proiectantul, biroul de arhitectură, dirigintele de șantier etc.

S.Ed.C Mioveni organizează încă o campanie de sterilizare

Marţi, 10 Septembrie 2024 11:30

# Acestea se vor face GRATUIT, însă în anumite condiții

Miercuri, 25 septembrie 2024, organizăm încă o campanie de sterilizări gratuite pentru proprietarii de câini și pisici din oraș, în aceeași locație: zona de picnic Făgetu - pe DJ 741, Mioveni – Ștefănești.

Programarea se va face la numărul: 0733.438.006.

 

Ambasadorul Coreei de Sud la București a fost impresionat de Transfăgărășan: „Priveliștea uluitoare mi-a limpezit mintea”

Marţi, 10 Septembrie 2024 11:30

# „Este una dintre cele trei minuni naturale ale Europei”

Rim Kap-soo, ambasadorul Coreei de Sud la București, a scris o postare specială pe rețelele sociale, pe 2 septembrie, după ce a călătorit prin România. Diplomatul a fost impresionat de Transfăgărășan.

„Am făcut o scurtă călătorie în Transfăgărășan. Priveliștea uluitoare mi-a limpezit mintea. România este o țară atât de binecuvântată. Sper că mulți turiști coreeni îmi pot împărtăși sentimentul și sentimentul de uimire. Mi-am petrecut această vară în România, văzând locurile atât de frumoase ale României”, a scris ambasadorul, pe Facebook.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu: ”De la 1 octombrie, pensiile sub 3.000 de lei nu se mai impozitează!”

Marţi, 10 Septembrie 2024 11:29

De la 1 octombrie, pensiile mai mici de 3000 de lei nu se mai impozitează. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, după ce Camera Deputaților a adoptat această măsură, în calitate de for decizional. Totodată, Simona Bucura-Oprescu a anunțat și cu cât vor fi impozitate pensiile mai mari de 3000 de lei.

”Am o veste bună pentru pensionari! După o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu, am decis că, începând cu 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice: nicio pensie sub 3.000 de lei nu va mai fi impozitată! Astfel, de la 1 octombrie 2024 va crește pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei, cât este acum, la 3.000 de lei. Impozitul va reprezenta 10% din diferenţa ce depăşeşte 3.000 de lei.”, a transmis ministrul social-democrat al Muncii.


 

Încă două noi locuri de joacă finalizate la Pitești!

Marţi, 10 Septembrie 2024 11:29

Săptămâna trecută au avut loc recepțiile, la terminarea lucrărilor de amenajare, pentru două locuri de joacă noi, în municipiul Pitești: unul situat pe strada Marta Rădulescu și celălalt pe Bulevardul Republicii, bloc S9B. Ambele proiecte de amenajare au fost realizate de către Asocierea DFS Center Grup SRL, împreună cu subcontractanții SC Invest Prospeed ESM SRL și SC Fun Attraction Expert Service SRL. La locul de joacă din strada Marta Rădulescu, lucrările au durat aproximativ cinci săptămâni și au rezultat în amenajarea unei suprafețe de 245 mp.

Școlile pot interzice total folosirea telefonului mobil în noul an școlar

Marţi, 10 Septembrie 2024 11:29

În anul școlar 2024-2025, ministrul Educației, Ligia Deca, a dat libertate unităților de învățământ de a decide dacă vor interzice folosirea telefonului mobil, la ore și în pauze. Cu anumite rezerve, în cazul școlilor care se află departe de domiciliul elevilor. Măsura vine după ce ani de zile, elevii au folosit telefonul mobil chiar și în ore și nu în scop didactic. Rămâne de văzut însă, cum vor decide directorii de școli.

 

33 de unități de învățământ din Argeș vor folosi catalogul electronic în noul an școlar

Marţi, 10 Septembrie 2024 11:29

Anul școlar 2024-2025 aduce schimbări importante în 33 de licee și școli gimnaziale din județul Argeș. Pentru prima dată, aceste unități de învățământ vor folosi cataloage electronice, în locul cataloagelor clasice. Lista celor aproximativ 1900 de școli și licee din toată țara care vor folosi catalogul electronic a fost publicată în Monitorul Oficial., conform Edupedu.ro.

11 septembrie 1921 – 11 septembrie 2024. Colegiul Național “Zinca Golescu” – 103 ani de la deschidere

Marţi, 10 Septembrie 2024 11:29

În secolul al XX-lea se afirmă numeroase schimbări economice şi politice, iar pe scena culturală învăţământul va ocupa o pondere tot mai mare.

În condiţia socială a individului se schimbă şi punctul de vedere cu privire la locul şi rolul femeii în acest context. Părinţii manifestă preocupări mai intense în legătură cu pregătirea tinerelor fete, care să le asigure o integrare corespunzătoare cerinţelor ce se prefigurau în viaţa socială. Mentalitatea vremii avea optică îngustă cu privire la instrucţia fetelor, care limita sfera pregătirii lor la o educaţie de salon, ignorându-se aproape total aspectul naţional al culturii fetelor.

 

Sorin Grindeanu: ”Progres bun pe Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)!”

Marţi, 10 Septembrie 2024 11:29

 

# Circulația ar putea fi deschisă anul acesta

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat Secțiunea a 5-a (Curtea de Argeș-Pitești) a Autostrăzii Sibiu-Pitești. Lucrările au ajuns la un stadiu de 79%. Vestea bună este că pe o porțiune a acestei secțiuni s-ar putea circula chiar de anul acesta.

”Am verificat activitatea pe șantierul acestei secțiuni, unde constructorul italian a ajuns la un progres fizic de 79%. Din toți cei 30,35 km ai acestei secțiuni, cuprinse între Pitești și Curtea de Argeș, cele mai avansate lucrări sunt pe primii 16 km (între Nodul Băiculești și Nodul Bascov), pe care circulația ar putea fi deschisă anul acesta. Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor pe întreaga secțiune este 2025.”, a notat Grindeanu, pe pagina sa de socializare.

 

CASTRĂRI GRATUITE PENTRU ANIMALE ÎN COMUNA LEORDENI!

Marţi, 10 Septembrie 2024 11:29

Echipa TIERHILFE HOFFNUNG de la Adăpostul Smeura desfășoară în data de 24.09.2024, începând cu ora 09:00, o altă campanie de castrare gratuită pentru câini și pisici, la sediul administrativ al Primăriei Leordeni.

Condiții sterilizare:

- Vârsta minimă a animalului să fie de 7 luni;

- Animalele nu primesc apa și mâncare în ziua sterilizării;

- În cazul femelelor în lactație, puii să nu fie mai mici de 2 luni.

- Se pot steriliza și femelele gestante și în călduri.

Persoanele interesate se pot adresa la numărul de telefon 0746 191 527 între orele 08:00 - 15:00.

 

Se întâmplă la Muzeul Golești, 27-29 septembrie, intrare liberă!

Marţi, 10 Septembrie 2024 10:26

Hai la Festivalul de meșteșuguri și produse tradiționale ”ROD CU SPOR”!

# Peste 85 de producători și meșteri artizani din Argeș și din țară, vor fi prezenți cu cele mai bune produse, preparate tradiționale și obiecte de artă populară autentică

Toamna se numără veștile bune! Se apropie cea de-a III-a ediție a Festivalului de meșteșuguri și produse tradiționale ROD CU SPOR!

Vă anunțăm cu bucurie că în perioada 27 - 29 septembrie 2024, Consiliul Județean Argeș organizează, la Muzeul Golești, o nouă ediție a celui mai frumos Târg de meșteșuguri și produse tradiționale din Argeș “ROD CU SPOR”!

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Direcţia Agricolă, AFIR, APIA, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș și împreună cu Centrul Județean de Cultură și Arte, Teatrul „Alexandru Davila” și Muzeul Golești.

Weekendul trecut a găzduit, la Topoloveni, ARCHANGELS FEST, ediția a IV-a!

Luni, 09 Septembrie 2024 13:36

# O ediție de succes, ca și edițiile anterioare!

Prima zi de la ARCHANGELS FEST, Topoloveni, ediția a IV-a, a însemnat distracție, concursuri cu premii și desigur, și multă, multă, multă muzică bună! Consiliul Judetean Arges a fost, și anul acesta, partener al Festivalului.

Președintele Ion Mînzînă, vicepreședinții Marius Nicolaescu (care a venit chiar pe motor la festival) și Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public Marius Puiu, precum consilieri județeni au participat la evenimentele acest Festivalul.

 

Pagina 146 din 663

«ÎnceputAnterior141142143144145146147148149150UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea