La Școala din Albota se muncește de zor

Constructorii au profitat, din plin, de vremea bună, reușind să acopere la Școala din Albota, un corp, cu folia anticondens, pregătind, totodată, terenul pentru montarea țiglei metalice. Al doilea corp este puțin mai în urmă, pentru că, peste întreg parterul, a fost turnat un planșeu de beton. În momentul de față, la acest al doilea corp s-au zidit centurile și a început montajul lemnăriei pentru acoperiș. Lucrurile se mișcă bine, desigur, sub privirile atente ale edilului Ion Dumitru. Acesta nu s-a ferit să urce, de mai multe ori, pe clădire, pentru a vedea, cu propriii ochi, stadiul lucrărilor.

Ion Dumitru: ”După cum ați văzut, la școală se muncește din greu. Se lucrează la foc continuu. Am știut, de la început, că fondurile alocate prin PNDL sunt insuficiente pentru toate proiectele. Așa că, s-a aplicat regula primului venit. E drept, este un an de sacrificiu, copiii de aici vor și relocați la Școala din Mareș.  O să fie un pic mai delicat, avem mijloace de transport, însă vor și și ceva dificultăți. Oamenii, însă, vor înțelege rostul unui an de sacrificiu, iar revenirea copiilor aici se va face într-o instituție dotată la standarde europene. Noi ne-am străduit, de fapt, să o terminăm în vacanța școlară, însă lucrurile stăteau ceva mai problematic decât ne-am calculat, este vorba de refacerea completă a sute de metri pătrați de acoperiș, instalații, etc., lucrări care consumă foarte mult timp”.
Investiția, finanțată prin PNDL, se ridică la 30 de miliarde de lei vechi. Finanțarea astfel câștigată, scutește bugetul comunei de un efort considerabil, spunând, totodată, multe despre echipa de aici, despre eforturile de a închega un dosar de finanțare care să obțină punctaj superior. L.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea