Martor „cheie”, audiat în dosarul de braconaj al directorului Constantin Istrătescu

Timp de o oră și jumătate, Florin Stancu, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Ploiești și cel care răspunde de fondul de vânătoare din Argeș, a trebuit să răspundă întrebărilor judecătorului și apărătorilor inculpaților din dosarul de braconaj al directorului AJVPS Argeș. Pe 25 octombrie, la Judecătoria Pitești, a avut loc un nou termen în procesul privind braconarea a 30 de porci mistreți. În cauză sunt vizați directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș, Constantin Istrătescu, dar şi alţi doi angajaţi, Horia Tănase, din Mărăcineni, şi Sorin Bulimac din Curtea de Argeş.
În vara anului 2017, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au finalizat, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cercetările într-un dosar penal în care trei persoane sunt acuzate de braconaj cinegetic în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Din cercetări a rezultat că, în sezonul de vânătoare 2016-2017, șeful AJVPS Argeș, împreună cu alți doi angajați ar fi eliberat autorizaţii de vânătoare la porci mistreţi care ar fi depăşit cota de recoltă aprobată, la nivel de gestionar, cu 30 de exemplare. Prejudiciul total creat se ridică la suma de 23.400 euro, iar parte civilă în acest dosar s-a constituit Garda Forestieră Ploiești.

Florin Stancu: „Pe adresa mea personală de mail nu a fost o corespondență oficială cu AJVPS Argeș”

La ultimul termen din proces, membrii AJVPS Argeș au vrut să arate instanței că Florin Stancu, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, și martor în dosar, nu ar fi vrut să răspundă la o adresă emisă de Asociație, pe mail-ul său personal, privind suplimentarea cotei de recoltare la specia mistreți în județ. Cum solicitarea era adresată Gărzii Forestiere Ploiești și nu a fost oferit niciun răspuns, Constantin Istrătescu a decis, de la sine putere, după ce a trecut cele 30 de zile pentru soluționarea cererii, suplimentarea cotei de recoltă pentru gestionar. În cele din urmă, Garda Forestieră s-a autosesizat și a amendat 11 fonduri cinegetice din Argeș pentru depășirea cotei de vânătoare cu câte 500 lei și a sesizat organele legii pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj.
„Am purtat o discuție cu dl Istrătescu în care este posibil să fii discutat și despre suplimentarea cotei la specia mistreți. În cadrul discuției nu a fost o promisiune de suplimentare și i-am precizat că dacă se va înainta o adresă oficială se vor face demersuri necesare. În cadrul discuției, dl. Istrătescu mi-a precizat că deja a înaintat o astfel de adresă pe Garda Forestieră, chiar pe mailul personal. I-am precizat că e așteptat să vină cu o rezoluție la inspectorul șef pentru a se face demersurile necesare. Nu sunt singurul care a avut competența de soluționare a unei astfel de cereri. Suplimentarea cotei se putea face ca urmare a unei note de constatare și a unei documentații avizată de Garda Forestieră și cu aprobarea finală a Ministerului… Pe adresa mea personală de mail nu a fost o corespondență oficială cu AJVPS Argeș. Nu au existat situații anterioare, este primul caz care s-a întâmplat. Deși mi s-a transmis, inclusiv de contabila AJVPS, că am primit pe mail-ul personal o solicitare, nu am deschis mail-ul până pe data de 7 februarie, după ce cu o zi înainte, pe 6 februarie, am primit o adresă oficială a AJVPS Argeș”, a precizat instanței Florin Stancu, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Ploiești.
Pentru cei 30 de mistreți vânați fără aprobare s-a stabilit un prejudiciu de peste 23.000 de euro. „Atunci când s-a calculat prejudiciul produs ca urmare a săvârșirii faptei de către inculpați s-a luat în calcul cele 30 de exemplare recoltate de gestionar peste cota aprobată. La nivel de gestionar, cota a fost de 162 de exemplare. În urma centralizării, s-a constatat că AJVPS Argeș a avut la nivel de gestionar 192 de exemplare, cu 30 în plus”, a mai precizat Florin Stancu.

Inculpații din dosar nu au recunoscut săvârșirea faptelor

De altfel, inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor. Directorului AJVPS Argeș i s-a aprobat de instanță chiar proba testimonială cu Viorel Mihalcioiu, inspectorul șef al Gărzii Forestiere Ploiești, pentru a dovedi buna credință a sa. „Ia act de faptul ca inculpaţii nu recunosc săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor și că în situaţia în care vor fi găsiţi vinovaţi sunt de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii. (…) Încuviinţează, pentru inculpatul Istrătescu Constantin, proba testimonială cu martorul Mihălcioiu Viorel, pe teza probatorie a dovedirii bunei credinţe a inculpatului în emiterea autorizaţilor și a stării de eroare în care acesta s-a aflat”, se arată în soluția pe scurt a instanței din 27 septembrie.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea