„Nevoia agenților economici este doar declarativă”

# Inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu, despre importanța învățământului profesional și tehnic

Învățământul profesional și tehnic este un subiect foarte dezbătut între agenții economici și inspectoratele școlare. Și totuși, în urma acestor discuții lungi și intermitente, nu se ajunge la o înțelegere benefică pentru niciunul dintre factorii implicați. Inspectorul școlar general al județului, Dumitru Tudosoiu, ne-a făcut mai multe precizări interesante pe acest subiect în următorul interviu. 
# În această perioadă aveți mai multe întâlniri pe tema învățământului profesional în județul Argeș…
- Pregătim cu directorii, asociațiile profesionale, Camera de Comerți, Industrie și Agricultură, Asociația Oamenilor de Afaceri, întâlniri pentru desăvârșirea planului de școlarizare care va fi pus în practică de la 1 septembrie 2019. Este foarte important să răspundem nevoilor venite din zona economică. Din 2012 facem întâlnirile acestea sistematic. Nu vreau să spun că realizăm sau nu realizăm, e vina cuiva sau nu, că până la urmă tot la semnătura copilului și a parintelui ajungem. Cu toate eforturile noastre, nu cred că s-au făcut extrem de mulți pași înainte dar s-au făcut câțiva pași importanți. În prezent avem 28 de clase de învățământ profesional și tehnic și două clase de învățământ dual. Nevoia agenților economici este mult mai mare, dar ea este doar declarativă, iar lucrul acesta eu l-am mai transmis domniilor lor personal. Agenții economici au posibilitatea dată de lege să-și unească eforturile de susținere a unor clase de acest gen. Să fie un produs care să atragă elevii. Propunerea mea pentru ei este să ieșim din sfera discuțiilor și să venim clar cu ceva.
# Care este concluzia generală în urma acestor întâlniri?
- Ultima întâlnire la care am participat pe acest subiect, și pentru asta îi mulțumesc domnului primar Georgescu, a fost cu agenți economici care lucrează pe platforma Dacia în colaborare strictă cu uzina. Toate firmele din jurul Piteștiului și Mioveniului care lucrează pe componente, în contract cu uzinele Dacia, și-au trimis reprezentanți. Eu le-am explicat ce înseamnă învățământ dual, învățământul profesional și tehnic. După această discuție de la Mioveni, nici până în ziua de astăzi nu am avut o solicitare scrisă sau o interpelare de orice fel în care să se solicite Inspectoratului o nouă întrevedere în care să se discute eventualele amănunte sau o chestiune clară privind această susținere. Noi nu putem să facem de capul nostru.
# Și totuși, au fost ocupate locurile, în ultimii doi ani școlari, pe învățământul profesional și cel dual…
- Pe învățământ dual, în anul școlar 2017-2018, nu am avut nicio clasă. În anul școlar 2018-2019 avem două clase și acestea s-au ocupat direct. Dacia susține două astfel de clase, cu învățământ dual, în Argeș. Și celelalte 28 de clase de învățământ profesional și tehnic au fost ocupate. Dar modul de înscriere la aceste clase este o problemă legislativă. La ambele tipuri de clase de care am vorbit, accesul copilului se face în baza unei cereri semnată atât de elev cât și de tutorele lui. E o cerere unilaterală, nu îl poate obliga nimeni să aibă acces într-o clasă de genul. Ba din contră statul îi pune la dispoziție un loc garantat într-o clasă de liceu, de patru ani. În contextul acesta dacă el nu dorește nu îl poate obliga nimeni. Cele 28 de clase, plus două de învățământ dual, au fost făcute cu foarte multă muncă de propovăduire în județ, în jurul unor unități de învățământ. Impactul asupra societății, posibilitățile pe care le are acest tip de învățământ, susținerea, subvenționarea au fost foarte discutate în teritoriu și în baza discuțiilor au venit părinții cu cererile. Eforturile noastre, ale directorilor de școli și ale Inspectoratului, au condus ca județul Argeș să fie printre primele 10 din țară la capitolul număr de școli profesionale și clase de școală profesională în județ.

„Acei meseriași pe care îi așteptăm cu toții nu vin din aer”

# Ce ar trebui să se schimbe pentru ca numărul elevilor înscriși la învățământul pofesional să crească?
- Dacă exista o barieră până la nota cinci, de la nota cinci în sus se intră la liceu, iar sub această notă nu se intră la liceu, puteam spune că elevii erau obligați, cumva, spre învățământul profesional, pentru că nu depășeau pragul din prisma cunoștințelor. Aveam eventual școlile profesionale pline sau cu un număr mult mai mare. Sau dacă exista un procent alocat județului, de genul: din totalul elevilor din județul Argeș, de clasa a VIII-a, 60% merg la liceu, iar restul de 40%, în ordinea mediilor, merg spre învățământul profesional și tehnic. Nu există aceste reglementări în lege. Au fost propuneri ale mele către Minister de mult timp. Altfel, toată lumea merge la liceu, acolo nu fac față pentru că nu au făcut față nici în gimnaziu, pentru că nu i-au interesat pe mulți dintre ei. Să nu ai pretenție ca un copil care nu s-a preocupat, de el, de viața lui, de cariera lui, să ia bacalaureatul. Este aproape imposibil în multe situații. Legiuitorul ar putea să găsească o formulă care să spună foarte clar cum stau lucrurile în țară.
De altfel eu sper ca anul acesta, cumva, și agenții economici, surprinși de lipsa românilor de a merge spre obiectul lor de activitate, să fie determinați să investească cumva și în educație, ca peste trei ani să aibă de unde să facă o selecție. Astfel, viitorii muncitori din halele industriale ale companiilor, să vină din aceste clase susținute de ei.
# Ați informat parlamentarii de Argeș pe acest subiect?
- Am vorbit cu parlamentari de Argeș și ei au tot această părere… Am înțeles că într-o sesiune parlamentară viitoare, din 2019, se va introduce un proiect al legii educației care va fi mult mai cuprinzător și va schimba cumva această cutumă.

„Învățământului profesional și tehnic este mai important ca evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a”

# Care este mesajul dvs. către agenții economici din Argeș? Dar către Ministerul Educației?
- Sunt mulți agenți economici mari în Argeș. Și tot ei spun că au nevoie urgentă de absolvenți. Hai să facem ceva! Dacă nu facem nimic acum, mai târziu să nu avem pretenția să culegem ceva. Acei meseriași pe care îi așteptăm cu toții nu vin din aer, ba din contră o să plece cu toții. (…) Acesta e un subiect important. E mult mai important decât evaluarea la finalul claselor a II-a, IV-a sau a VI-a. Cred că este un lucru foarte important dezvoltarea învățământului profesional și tehnic.
Alex Vlaicu

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea