Liberalii argeșeni – bosumflați. Prefectul nu le-a dat voie să depună coroane de 1 Decembrie

Supărare mare pe la PNL Argeș după ce prefectul Emilian Dragnea le-a transmis că nu pot depune coroane de flori la manifestările care au avut loc pe 1 decembrie. De fapt, Prefectura Argeș nu a vrut să politizeze manifestările de Ziua Națională. Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Gelu Tofan (foto), a tunat și a fulgerat la ultima conferință de presă că partidele politice din Opoziție nu vor putea defila la Monumentul Eroilor de pe strada Crinului și la Poarta Eroilor din Trivale pentru a „aduce un omagiu eroilor căzuți în Primul Război Mondial”.

Peneliștii, ofticați că au fost nevoiți să „defileze” alături de PSD

Prin invitația primită de la Prefectura Argeș, liberalii argeșeni au fost nevoiți să „defileze” alături de pesediști la manifestările de 1 Decembrie. Mai exact, prefectul i-a anunțat că se va depune căte o coroană din partea parlamentarilor, una din partea consilierilor județeni și una din partea consilierilor locali, indiferent de coloratura politică.

PNL Argeș, reprezentat de președintele organizației la… Alba Iulia

După alegerile din 2016, PNL Argeș s-a ales cu doi parlamentari. După o perioadă, au rămas cu unul singur, după plecarea lui Iani Popa la ALDE. Chiar dacă liberalii se mândresc cu Dănuț Bica, acesta a preferat să lase manifestările din județ pentru defilarea de la București, alături de alți parlamentari, miniștrii. Mai mult, nici măcar liderul liberalilor argeșeni nu a fost prezent la manifestările organizate în Pitești și în județ.  Adrian Miuțescu a preferat să plece alături de organizația centrală la Alba Iulia.

Și până la urmă PSD a încălcat protocolul impus de Prefectură

Prefectura Argeș a interzis partidelor politice să depună coroane de Ziua României. Însă pentru PSD nimic nu este interzis! Așa se face că până la urmă PNL-ul a respectat protocolul, însă PSD-ul l-a încălcat fără să stea prea mult pe gânduri. Organizația condusă de președintele Șerban Valeca depunând o coroană de flori în cinstea eroilor neamului la Pitești.
M.M.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea