Pe 21 decembrie, primarii din Argeş se întrec la tăiat de porci la Golești

Pe 21 decembrie, va avea loc o nouă ediție a Ignatului la Muzeul Golești. Primarii argeşeni se vor întrece în priceperea măcelarilor şi în greutatea porcilor. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Argeș, în parteneriat cu Asociația Comunelor din România, filiala Argeș. De 4 ani, tradiționala tăiere a porcilor de la Muzeul Golești a devenit şi un eveniment caritabil.

Carnea proaspăt tăiată va fi distribuită centrelor de bătrâni și caselor de copii, aflate în subordinea DGASPC Argeș. Deși ediția din acest an a fost pusă sub semnul incertitudinii din cauza pestei porcine descoperite în urmă cu aproape o lună la o gospodărie din comuna Negraşi, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a dat undă verde pentru desfăşurarea evenimentului. O singură condiţie trebuie respectată: porcii trebuie să fie din localităţile lor, nu cumpăraţi din alte judeţe.
”Pe data de 21 decembrie, noi suntem gazda unei noi ediții a Ignatul la Golești. E o acțiune umanitară. Primarii de comune se vor asocia și vor aduce cât de mulți porci vor putea. Porcii vor fi pregătiți tradițional, iar apor sacii cu carne vor lua drumul unor așezăminte de copii, de bătrâni, de oameni nevoiași ca să se bucure și ei de carne de Crăciun. Anul trecut a fost un record, carnea a 23-24 de porci a fost distribuită centrelor de bătrâni și caselor de copii”, a precizat Iustin Dejanu, directorul Muzeului Goleşti.
Pe lângă obiceiul sacrificării porcilor, primarii vor aduce şi vin, ţuică, caşcaval, cârnaţi, dar şi alte bunătăţuri.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea