Sesizări la Parchet pentru persoanele branșate ilegal la utilități, la Bradu

În zilele de 5 și 6 martie, Poliția Locală Bradu, împreună cu reprezentanți din cadrul SC APA CANAL 2000 SA, au efectuat controale pe Str. Principală, în vederea depistării gospodăriilor racordate ilegal la sistemul de canalizare al comunei. Cu această ocazie au fost depistați mai mulți proprietari neracordați la sistem, dar și cetățeni branșați ilegal.
„Celor neracordați li s-a pus în vedere să o facă în termen de 30 de zile, însă au fost depistate și cinci persoane ale căror gospodării erau racordate ilegal la sistem, inclusiv persoana care, la ultimele ploi, când canalizarea a refulat, a chemat televiziunile reclamând că Poliția Locală nu îi amendează pe cei de la Apă Canal pentru problemele ivite la sistemul de canalizare… În conformitate cu prevederile art. 24, lit. a din Legea nr.50/1991 (r) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, executarea de branșamente și racorduri la reelele de utilități, fără autorizație de construire, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă. În cazul celor cinci persoane am sesizat organele de cercetare penală cu privire la aspectele respective. Precizăm că astfel de acțiuni vor continua la nivelul întregii comune“, a precizat Gheorghe Militaru, șeful Poliției Locale Bradu, pentru Realitatea Bradului.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea