Pedeliștii au votat contra ridicării mașinilor parcate ilegal în Pitești

În ședința de consiliu local din ultima zi de august, consilierii piteșteni au luat mai multe decizii cu impact asupra cetățenilor. Ei au aprobat, printre altele, noile tarife ale Filarmonicii, organigrama de la Poliția Locală, rectificarea bugetului, amplasarea a două tancuri dezafectare în Pitești, dar și reluarea ridicării mașinilor parcate ilegal în oraș. Această decizie nu a fost votată însă de către consilierii locali PDL, care și-au exprimat și verbal dezacordul față de prevederile hotărârii. Au mai existat puncte divergente între putere și opoziție și la hotărârile prin care Piteștiul închiria un teren către Orange, din cauză că prețul cerut a fost considerat prea mic de către Mariean Neacșu, ales local al PDL. Astfel, el a reușit să-l convingă pe primar să retragă proiectul pentru o nouă negociere a prețului. Pedeliștii au mai obținut și retragerea unui proiect prin care s-ar fi aprobat concesionarea unui teren pentru o spălătorie auto.

Contre și miștouri între putere și opoziție

Ca la fiecare ședință a consiliului locale Pitești, nu au lipsit contrele și schimburile de replici între consilierii USL și puținii aleși locali ai PDL, care erau trei la început, după care numărul lor s-a dublat până în final. Prima dispută a apărut la constituirea comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor în vederea acordării subvențiilor de la bugetul local în domeniul asistenței sociale. Atunci PNL și PSD au desemnat trei candidați, iar PDL unul, pentru trei locuri, ocazie cu care viceprimarul Cornel Ionică a explicat că pedeliștii n-au nicio șansă să prindă un loc în respectiva comisie. El a mai spus, mai în glumă, mai în serios, că aceștia nu merită să facă parte din comisia pentru subvenți tocmai pentru că guvernul condus de PDL a eliminat subvențiile pentru încălzire. Mai mult, viceprimarul a amenințat și că majoritatea PSD-PNL îi va mai primi la ședințele de consiliu local pe consilierii pedeliști „doar ca să ridice mâna”, fără a mai avea şanse să participe la eventualele comisii. Un alt punct divergent care a suscitat vii comentarii de ambele părţi a fost cel legat de tancuri. Consilierul pedelist Gheorghe Frătoaica a cerut explicaţii suplimentare, spunând că „specificul oraşului lalelelor nu se potriveşte cu tancurile”. Colegii lui au supralicitat, cerându-i vicelui Ionică să vină personal pe tanc de la Târgovişte, de unde vor fi aduse blindatele. Pedeliştii au mai sugerat şi ca acestea să fie amplasate unul în faţă la Prefectură, şi unul la Primărie, însă dilema a apărut în ceea ce priveşte amplasarea ţevii, ştiut fiind că Piaţa Primăriei se află între sediul acesteia şi cel al PDL Argeş. Concluzia a aparţinut însă liberalului Florin Gardin, care a sugerat ca viceprimarul Cornel Ionică să vină pe tanc, dar să o facă în ziua alegerilor comasate pe care le pregăteşte PDL-ul.     Adrian Vasiliu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea