Constantin Nicolescu se judecă cu ANAF-ul și CJ Argeș, în toamnă

# Miza este de 5 milioane de lei!

În această toamnă, Constantin Nicolescu, fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, se întoarce în sala de judecată. Agenția Națională de Administrare Fiscală și CJ Argeș, solicită, în procese diferite, plata sumei de 4.973.065,75 lei. Este vorba despre o parte din prejudiciul produs în dosarul „Podul de la Căteasca”.

Problemele pentru Nicolescu se mută de la Secția penală la cea civilă

Constantin Nicolescu a fost condamnat, pe 26 martie, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare în dosarul „Podul de la Căteasca” pentru luare de mită. În același timp, acesta a fost achitat pentru acuzaţia de abuz în serviciu, iar în ceea ce priveşte acuzaţia fals intelectual, s-a constatat că a intervenit prescripţia. Fostul preşedinte al CJ Argeş a rămas totuși în libertate, fapta pentru care a fost condamnat fiind concurentă cu cele din dosarul „Şcolilor”. Înalta Curte a menţinut liberarea condiţionată a lui Nicolescu, pronunţată de Tribunalul Argeş, după ce a ispăşit o parte din pedeapsa din dosarul „Şcolilor” în care inculpatul primise tot 7 ani şi 8 luni cu executare, pentru acuzaţii similare. Cu toate acestea, instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, exercitată împotriva inculpaților de către statul român, cu privire la sumele de 3.779.787 lei şi 4.973.065 lei. Problemele pentru Nicolescu, Grigore Dobre, fostul patron de la Zeus, și Gabriel Nicoară, angajat al CJ Argeș, s-au mutat de la secția penală la cea civilă. Dacă ANAF-ul a făcut o acțiune în instanță pentru recuperarea sumei de 4.973.065 lei, încă din 2017, cauza fiind redeschisă, după ce a fost suspendată până la soluționarea definitivă a dosarului principal, a venit rândul și Consiliului Județean să facă același lucru. Acum, pe rolul Tribunalului Argeș găsim două procese care au același obiect „Plata sumei de 4.973.065,75 lei actualizată+dobânda calculată de la data producerii prejudiciului și până la data plăţii efective conform deciziei nr.98/26.03.2019 pronunțată în D.1042/2/2013*”. Dosarul deschis de Statul Român – prin ANAF – urmează să fie reluat după vacanța judecătorească, fiind stabilit ca termen data de 13 septembrie. În schimb, dosarul care îl are ca reclamant pe CJ Argeș, reprezentat de președintele Dan Manu, are un prim termen stabilit pe 9 octombrie. Cel mai probabil cele două cauze urmează să fie conexate.

Cum s-a produs prejudiciul imputat de procurori

Suma imputată de procurorii DNA și asupra cărora s-a instituit sechestru asigurator pe bunurile inculpaților, menționați mai sus, s-ar fi atribuit pentru lucrarea de reabilitare a podului de la Căteasca, pe baza unor înscrisuri falsificate.
”Pe baza unor înscrisuri falsificate, în cadrul unei proceduri de achiziție complet falsificate, în cursul lunii iunie 2010, Consiliul Județean Argeș a atribuit aceleiași firme, SC ZEUS S.A, un contract în valoare de 4.973.065,75 lei, pentru presupuse lucrări suplimentare la același pod care, în realitate nu se mai justificau, fiind executate anterior, în luna martie 2010”, arată procurorii DNA.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea