Comuna Corbi și primarul, Virgil Baciu, pionieri ai curățeniei

Conducerea din localitatea argeșeană Corbi, prin angajații proprii, s-a implicat, sâmbăta trecută,  în evenimentele organizate în cadrul Zilei naționale a curățeniei. Toți cei care au dorit  să participe au fost așteptați, sâmbătă dimineața, la ora 9:00, în fața Primăriei, unde au avut loc înregistrarea participanților și împărțirea pe echipe de voluntari. Participanții au primit, din partea organizatorilor, mănuși și saci, iar unde a fost cazul, lopeți și greble. Toți sacii cu deșeurile strânse au fost preluați de mașinile firmei de salubritate.
„Let’s Do It!” este cea mai mare mișcare socială din lume, cu peste 1.400.000 de voluntari implicați la nivel internațional. Din 2008 și până în prezent, mai mult de 20 de milioane de oameni din 150 de țări s-au alăturat mișcării „Let’s Do It!” în lupta cu deșeurile din natură.
Virgil Baciu, primar, Corbi: Le mulțumesc, călduros, celor implicați în această acțiune. Am făcut curat în Corbi, în localitatea noastră, care, de azi, este mai frumoasă. Am legat, cu toții, prietenii, am devenit și noi, astfel, mai curați. Le mulțumesc, din nou, călduros, participanților.”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea