Radu Vasilică îi amenință pe directorii de deconcentrate. Aceştia tremură toţi...

# Sorina Marin, dir. adjunct Agenţia pentru Protecţia Mediului: “Radu Vasilică fără Nicolescu este zero şi în politică şi în administraţie # Ştefan Ciocănel, director CAS : “Cine este Radu Vasilică?” # Ion Dobrinoiu, director Direcţia Silvică: “Radu Vasilică este un copil naiv care nu s-a maturizat nici după cei 4 ani petrecuţi la parlament. Deputatul

PSD de Argeș, Radu Vasilică, a vorbit din nou despre presiunile la care ar fi supuși oameni de afaceri și primarii din Argeș din partea actualei puteri. El nu a dat nume, pentru că spune că cei vizați se tem, dar a lansat un avertisment foarte tranșant față de directorii instituțiilor deconcentrate din județ. Radu Vasilică spune că aceștia vor rămâne în Argeș, chiar dacă șeful lor, senatorul Mircea Andrei, va pleca, și vor răspunde în fața justiției pentru ceea ce fac. Parlamentarul PSD susține însă că nu este vorba despre o amenințare, ci de promisiunea că, după ce va câștiga alegerile, PSD "nu va mai întoarce și celălalt obraz, cum a făcut-o până acum". Radu Vasilică nu a explicat însă în ce mod îşi va duce la îndeplinire promisiunea, mulţumindu-se să sublinieze că partidul său şi USL vor câştiga categoric alegerile.

Radu Vasilică:  ,,Le transmit directorilor de deconcentrate să nu uite faptul că vor rămâne în Argeş, iar Mircea Andrei va pleca imediat după alegeri, întrucât PSD-ul va câştiga tot în Argeş. Comportamentul lor a fost unul incalificabil şi vor fi trataţi ca atare. Nu este o ameninţare - este o promisiune.” Cu această declaraţie, Radu Vasilică  a considerat că va speria directorii de deconcentrate şi, probabil,  lupta politică între PSD şi PDL va fi una mai puţin dură. Iată cum au comentat unii directori declaraţia lui Radu Vasilică.
# Ştefan Ciocănel, director CAS: “Cine este Radu Vasilică?”
# Ciprian Berevoianu, director ITM: “Nu-mi este frică de nimic atâta timp cât respect legea. Pe mine mă judecă angajatorii şi angajaţii, nu Radu Vasilică. Radu Vasilică ar trebui să-şi vadă de locuitorii care l-au votat şi de primarii din colegiul său, primari care nu au fost sprijiniţi deloc de acesta în proiectele pe care le au pentru binele comunităţii. Radu Vasilică ar face bine să nu-şi mai atace colegii de concediu. E ştiut faptul că acesta îşi petrece majoritatea concediilor cu directori PDL.”
# Dorin Falcă, director Direcţia Finanţelor Publice Argeş: “Eu sunt un tip concret şi aş dori aceeaşi transparenţă şi din partea lui Radu Vasilică. Ar trebui să fie mai explicit. Ce va face Radu Vasilică cu directorul de la Apele Române, îl va schimba sau îl va ţine în funcţie? Chestia cu venitul şi plecatul se poartă la PSD. Mircea Andrei nu are caracterul celor de la PSD. Radu Vasilică ar face bine să se uite în ograda lor, acolo la PSD.
# Gabriel Bratu, Inspector General ISJ: “Este sub demnitatea mea să comentez ceea ce spune Radu Vasilică. Cine e Radu Vasilică? În această dimineaţă frumoasă vă propun să fim oameni serioşi şi să lăsăm glumele la o parte.”
# Adrian Moisescu, director Direcţia Apelor: “Eu am un contract cu indicatori şi criterii de performanţă semnat cu Administraţia Naţională Apele Române şi în cazul în care nu-mi realizez idicatorii, pot fi schimbat, nu de PSD, ci şi de PDL. Nu trebuie să aştept să vină PSD-ul la putere, mă poate schimba PDL-ul. Situaţia în care era direcţia în momentul în care am venit eu director, o ştie toată lumea. Acum situaţia este alta. Am venit cu un plan de management, care este unul de doctrină democrat-liberală, nu social-democrată şi, după câte se vede, a dat roade. Cred că este singura instituţie care în contract are indicatori de performaţă. Dacă am sub 91% realizări din indicatorii de performanţă, comitetul de conducere îmi suspendă contractul şi plec acasă.”
# Sorina Marin: director adjunct Agenţia pentru Protecţia Mediului: “Radu Vasilică fără Nicolescu este zero şi în politică şi în administraţie. Nu ştiu la cine se referă, dar personal, sunt imună la ameninţările lui Radu Vasilică. Nu mă surprinde inteligenţa politico-bolşevică a veşnicei speranţe a PSD Argeş, mai cu seamă că eu cunosc pe pielea mea politica denigrării şi  ameninţării pe care o practică cu membrii de partid, dar mai ales cu contracandidaţii politici.”
# Ion Dobrinoiu, director Direcţia Silvică: “Radu Vasilică este un copil naiv care nu s-a maturizat nici după cei 4 ani petrecuţi la parlament. În primul rând trebuia să ştie până acum că nu va mai câştiga PSD-ul, ca atare nu îşi va putea atinge scopul. Asta e o gândire bolnavă a lor, care nu se va realiza niciodată. Noi nu am lucrat ca ei, cu patimă şi răzbunare. Ei sunt cei care au făcut triere politică. Noi am pus omul potrivit la locul potrivit. Radu Vasilică nu va mai ieşi nici măcar deputat deoarece nu a făcut nimic ca deputat, nu a ajutat cu nimic cetăţenii din colegiul care l-a trimis în parlament.”

# Mircea Andrei, preşedinte PDL Argeş: ”Nu ştiu de unde a căpătat o astfel de ocupare Radu Vasilică. În trei ani de mandat nu a făcut nimic să-l recomande pe acest palier. Cred că-şi însuşeşte o poziţie pe care nu o are, poziţie care este întradevăr a PSD Argeş. Adică, din cuvintele sale naive, rezultă ceea ce PSD Argeş a făcut dintotdeauna, adică a pedepsit pe cei care nu au fost cu ei. Îi informez şi de această dată că nu va fi cazul, că vor pierde alegerile şi că noi nu îi vom pedepsi pe cei care nu sunt cu noi.”
Liliana COSTACHE

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea