Nemulţumirile lui Bratu la începerea anului şcolar

La doar două săptămâni de la începerea cursurilor în învăţământul preuniversitar, conducerea Inspectoratului Şcolar se confruntă cu destule probleme. Şeful instituţiei, Gabriel Bratu, recunoaşte că are de furcă atât cu directorii care nu respectă legea, cât şi cu elevii care chiulesc în masă. Nu în ultimul rând, inspectorul şcolar general este nemulţumit şi de cooperarea cu celelalte instituţii din Argeş.

Directori de liceu, demiși pentru că nu și-au concediat suplinitorii

Nici n-a început școala bine și au apărut demiterile de directori de liceu, acuzați că au tolerat suplinitori care n-au trecut examen și au refuzat să încadreze în locul lor profesori care au promovat examenul de titularizare. Astfel, Liceul de Artă și Colegiul Mihai Viteazul vor avea noi conduceri în urma controalelor efectuate de către inspectorii școlari care au monitorizat situația suplinitorilor. Potrivit inspectorului școlar general Gabriel Bratu, aceste controale sunt menite să arate dacă mai există în învățământul argeșean școli unde activează suplinitori fără examen de titularizare promovat. Bratu se așteaptă să mai găsească școli în aceeași situație ca liceele anterior menționate, până la finalul controalelor. Și în aceste cazuri, directorii vor fi demiși, pentru că șeful ISJ vrea să impună respectarea legii și din acest punct de vedere.

Bratu i-ar exmatricula pe elevii chiulangii

Inspectorul general şcolar şi-a exprimat îngrijorarea şi față de absenteismul din școlile argeșene. El a evocat situația unui coleg de al lui, care a descoperit, după prima oră de curs într-un liceu, că 100 din cei 300 de elevi erau deja absenți. Bratu nu face public încă numele liceului, dar promite că o va face dacă nu se va rezolva problema absențelor. Dacă ar fi director de liceu, el ar avea o soluție simplă în cazul chiulangiilor din clasele terminale, acolo unde sunt cele mai mari probleme cu absenteismul. Astfel, Gabriel Bratu i-ar exmatricula pe elevii care adună mai multe absențe, conform regulamentului, și i-ar trimite la muncă, mai ales că, spune el, "avem cea mai mare suprafață agricolă din UE care nu este lucrată".

Supărat şi pe DSP

După ce şi-a făcut publice nemulţumirile faţă de ceea ce se întâmplă în subordinea sa, Gabriel Bratu nu a ratat ocazia să atace şi o instituţie deconcentrată, pe motiv că activitatea acesteia ar fi adus atingere imaginii Inspectoratului Şcolar. Este vorba despre Direcţia pentru Sănătate Publică, ai cărei reprezentanţi ar fi anunţat în presă că au găsit păduchi în şcoli. Această dezvăluire l-a înfuriat pe Gabriel Bratu, care s-ar fi aşteptat să fie anunţat despre acest lucru înainte ca să fie făcut public.     Adrian Vasiliu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea