Primari în fața unui nou mandat. Ionel Moloiu, primar Hârsești: ”Primarul este al satului și nu satul al primarului!”

# Câteva date personale, număr de mandate, alte informații
Ionel Moloiu: 39 de ani, două mandate de primar, născut și crescut în Hârsești, cu grijă și dragoste de oamenii locului și de pământul care hrănește, aici, peste 2500 de locuitori. Un primar tânăr însă, deja, cu experiență în administrația locală, un primar ce dorește să continue proiectele începute și să înceapă, iată, altele noi

Ionel Moloiu:  ”Echipa mea e reprezentată cam de toți  cetățenii comunei”

# Cum ați descrie, în câteva cuvinte, localitatea pe care o conduceți?
- Comuna Hârsești, deși nu e o localitate foarte mare și nici bogată, oarecum îmbătrânită, dar, în ultima vreme, cu o infuzie cu tinerețe, se așează, convingător, pe drumul civilizației moderne, păstrându-și însă specificul local. Am încercat să o dezvoltăm prin infrastructură, asfaltare, modernizarea drumurilor, asigurarea utilităților (apă potabilă și canalizare),  reabilitarea unor clădiri deteriorate și construirea altora noi, dar, în același timp, am încercat să conservăm și să punem în valoare tradițiile, obiceiurile, folclorul și lada de zestre cultural-spirituală a locului. Aș putea spune că, de vreo opt ani, suntem o comună-șantier, cu ochii după fonduri europene, cu poftă de muncă, dar și cu drag de căluș și joc popular…!
# Se apropie alegerile locale. Cu cine veți face echipă pentru următorul mandat? (partid, viceprimar, eventual câțiva consilieri reprezentativi)
- Da, numărătoarea inversă va începe curând, eu voi candida pentru cel de-al treilea mandat de primar, fiindcă sunt omul care duce până la capăt ceea ce începe, iar la Hârsești  ne aflăm în plină dezvoltare și implementare de proiecte. Cât despre echipa mea, îmi place să cred că ea e reprezentată cam de toți  cetățenii comunei, de la ei iau pulsul nevoilor localității, opinia lor este punctul meu de reper. Altfel, la nivel politic și administrativ, suntem o mână de oameni, așa am pornit la drum în 2012, așa că păstrăm partidul, adică am fost și rămânem cu inima roșie, patrioți social-democrați, păstrăm formula câștigătoare, în mare parte, însă se vor regăsi pe lista de consilieri și oameni noi, cu viziune, implicați cu adevărat, care vor lua locul altora. Am făcut, vom face și continuăm împreună!
# Ne aflăm la sfârșit de drum, dar și la începutul altuia. Privind în urmă, vă rugăm să expuneți, mai jos, câteva proiecte mai importante finalizate.
- După două mandate de prim-gospodar, trag linie și privesc înapoi cu satisfacție: chiar nu am stat degeaba! M-am preocupat să  asigur dezvoltarea economică a localității, să îmbunătățesc situația socială și nivelul de trai al cetățenilor, prin identificarea proiectelor prioritare ale comunei și atragerea fondurilor necesare implementării acestor proiecte.
Astfel, în ultimii patru ani am realizat:
- finalizarea proiectului “Modernizarea drunurilor de interes local” în cele trei sate ale comunei, în prezent mai existând în toată localitatea doar 5,2 km fără asfalt, adică șase ulițe, care urmează să intre, curând, la asfaltare;
- implementarea și finalizarea proiectului “Construirea sediului administrativ al U.A.T. Comuna Hârsești”, lucrare începută în anul 2017 și finalizată în 2019;
- finalizarea înregistrării sistematizate a terenurilor din comună (cadastrarea gratuită);
- implementarea și finalizarea proiectului “Dotare cămin cultural și înființare taraf”, prin achiziționarea de instrumente muzicale și sistem de sonorizare;
- amenajarea unui parc de joacă în satul Martalogi -  finalizarea achiziției în cadrul proiectului “Teren multifuncțional tip-balon”
- demararea proiectului de investiții “Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu Program normal
- continuarea lucrărilor de extindere/ branșare la rețeaua de apă potabilă și canalizare.
# Care sunt, în mare, planurile de viitor pentru comunitatea pe care o conduceți?
- În ceea ce privește planurile de viitor, mă pot referi la viitorul imediat, începând din a doua parte a anului 2020 chiar, când urmează să implementăm ori să finalizăm proiecte câștigate în ultimii doi ani, aflate deja în derulare, precum:
- finalizarea modernizării drumurilor prin asfaltarea ultimilor 5, 2 km rămași, cuprinzând șase ulițe și drumul către cimitirul din coasta parohiei Popești;
- finalizarea rețelei de canalizare și apă potabilă;
- reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Grădiniței;
- construirea sălii de sport în satul Hârsești.
În următorii doi ani, localitatea va beneficia de investiții noi precum:
- prima înființare a rețelei de gaze în comună, pe o lungime de 16 km, documentația proiectului aflându-se depusă deja la Ministerul Dezvoltării Naționale.
- amenajarea a două terenuri sintetice de sport în satele Martalogi și Ciobani;
- amenajarea a două parcuri de joacă în satele Hârsești și Ciobani;
- preluarea clădirii fostei cooperative comunale, introducerea în patrimoniul local și reabilitarea acesteia cu scopul concesionării către operatorii economici care vor să-și desfășoare o activitate;
- atragerea unor investitori  prin punerea la dispoziție de terenuri utilate, cu scopul dezvoltării economice a localității, prin angajarea majoritară a cetățenilor din zonă.
# Descrieți colaborarea pe care ați avut-o, atât cu Consiliul Local cât și cu Consiliul Județean Argeș.
- Având în vedere că slujim aceleași interese în folosul comunității, al dezvoltării comunei, Consiliul Local,  alcătuit din 11 consilieri (din care 8 reprezintă formațiunea politică PSD și 3 reprezintă alte formațiuni politice), a fost în totalitate alături de mine și de echipa mea, mi-a susținut inițiativele și propunerile, hotărârile luate în cadrul consiliului trecând în unanimitate, fără a exista vreodată contestații în Contenciosul Administrativ.
În toți acești ani a existat, de asemenea, o bună colaborare cu instituțiile publice locale, județene și naționale, dar și cu societatea civilă. Bineînțeles, un mare sprijin a venit, constant, din partea Consiliului Județean Argeș, care ne-a alocat fondurile necesare pentru cofinanțarea proiectelor derulate de-a lungul acestui mandat.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea