Sorin Apostoliceanu, despre varianta de a candida din partea PNL la Primăria Pitești: „Nu s-a luat nicio decizie”

De săptămâna trecută, o variantă șoc pe scena politică argeșeană a fost vehiculată în spațiul public argeșean: social democratul Sorin Apostoliceanu, actualul viceprimar, ar putea candida din partea PNL la Primăria Pitești. Oficial, nici PNL Argeș și nici Sorin Apostoliceanu nu confirmă această variantă. Cert este că anunțul final privind candidatul liberalilor la fotoliul de primar al Piteștiului se va face luni, 9 martie.

Gelu Tofan: „Poate să fie și Sorin Apostoliceanu o soluție dacă stă foarte bine în sondaj”

„Pe candidatul de la Pitești noi îl vom anunța luni. De fapt, va fi prezentat de Ludovic Orban după ședința Biroului Național Politic. Au fost analizați foarte bine cei patru candidați ai noștri, poate fi unul dintre ei, dar nu excludem că poate să fie și o candidatură surpriză, care să fie cu șanse reale la Pitești”, a precizat Gelu Tofan, vicepreședinte PNL Argeș și purtătorul de cuvânt al organizației. Întrebat de varianta Apostoliceanu – candidatul PNL la Primăria Pitești, Tofan a precizat următoarele: „Eu nu am auzit de varianta cu Sorin Apostoliceanu. În PNL nu s-a discutat până acest moment.  (…) Eu înclin și către niște oameni care sunt valoroși și la PSD. Îmi place și dl Tudosoiu de la învățământ.  Poate să fie și Sorin Apostoliceanu o soluție dacă stă foarte bine în sondaj”.
Potrivit sondajului făcut de PNL la Pitești,  pe primul loc se află Sorin Apostoliceanu  cu 28%, fiind urmat de Cornel Ionică cu 22%. În ceea ce privește cei patru candidați interni ai PNL pentru Primăria Pitești, conform unor surse, pe primul loc în sondaje s-ar fi clasat notărița Ana Stan, fiind urmată de Mihai Coteț, dr. Tiberiu Irimia și de Alexandru Tudan.
Întrebat de o posibilă candidatură din partea PNL la Primăria Pitești, viceprimarul Sorin Apostoliceanu a precizat: „Nu am ce să comentez. Nu s-a luat nicio decizie, nu s-a discutat. Dacă e de luat o decizie o să vă anunț, dacă e cazul!”.
În spațiul public s-a vehiculat și varianta susținerii de către PNL la Primăria Pitești a candidatului USR – Ionuț Moșteanu, doar că, potrivit unor surse, această variantă ar fi căzut definitiv.
„Ar fi o palmă dată tuturor susținătorilor PNL, tuturor membrilor PNL, ca să fie susținut un pesedist la Primărie. Acest lucru ar arăta un prost management al resurselor umane în rândul PNL. Nu poți să iei un pesedist… Mie mi-ar conveni. Ar fi minunat să mă bat cu doi pesediști la locale”, ne-a precizat Ionuț Moșteanu despre posibila candidatură a lui Apostoliceanu din partea PNL.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea