Bisericile nu mai primesc bani de la Primăria Pitești

Municipalitatea piteșteană renunță să mai finanțeze lăcașurile de cult din municipiu, iar în schimb va contribui cu o sumă de bani în lupta pentru combaterea răspândirii COVID 19. Astfel, la ședința din 26 martie, a fost retras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind „aprobarea Programului anual privind finanțarea nerambursabilă din fondurile bugetului local al municipiului Pitești, pentru activități nonprofit de interes general, aferent anului 2020”. În acest proiect era prevăzută o finanțare a bisericilor din Pitești cu suma de 200.000 de lei. Finanţarea nerambursabilă era acordată din bugetul local pe bază de proiecte pe care unităţile de cult trebuia să le depună la primărie (banii se dădeau pentru reparaţii, cheltuieli pentru dotări etc).
Toți consilierii locali s-au împotrivit proiectului, iar acesta a fost retras. „Având în vedere situația deosebită prin care trecem în prezent, propun retragerea acestui punct iar în ședința următoare să facem o propunere pentru o alocare care să vină chiar în sprijinul acestei crize prin care trece și comunitatea noastră”, a precizat consilierul local Narcis Sofianu. Propunerea a fost acceptată în unanimitate și de ceilalți consilieri locali. În ședința viitoare de Consiliu Local urmează să se aloca bani pentru mai multe măsuri de protecție împotriva COVID 19.
A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea