Atenție argeșeni! Preveniți incendiile la fondul forestier!

Pompierii argeșeni alături de personal al Ocolului Silvic, personal al Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și cetățeni din localitățile afectate au intervenit pentru stingerea a zeci de hectare de litieră de pădure și lăstăriș, pe alocuri și arbori, de la începutul anului și până acum.
Incendiile de pădure necesită o desfăşurare mai amplă a forţelor de intervenţie, din cauza terenului accidentat și a sursei de apă aproape inexistentă, iar prin amploarea lor şi modul de manifestare, incendiile de pădure pot afecta grav mediul înconjurător precum şi aşezările omeneşti din imediata lor apropiere.
În scopul evitării producerii unor astfel incendii, ISU Argeș recomandă să respectaţi măsurile de protecţie împotriva incendiilor specifice fondului forestier, printre care:
- executarea instruirii persoanelor ce desfăşoară activităţi în pădure - (exploatarea masei lemnoase, împădurire, igienizare, etc.) pentru cunoaşterea şi respectarea de către acestea a normelor de  apărare împotriva incendiilor;
- planificarea, organizarea şi desfăşurarea de către personalul silvic a activităţilor de supraveghere şi patrulare pe traseele cele mai frecventate ce străbat pădurile, îndeosebi în perioadele de secetă şi cu afluenţă mare de turişti;
- asigurarea ocoalelor şi cantoanelor cu mijloace de primă intervenţie la incendiu, verificarea şi menţinerea acestora în stare de utilizare;
- amenajarea şi marcarea locurilor de popas şi a spaţiilor de parcare a autovehiculelor din  zonele frecventate de turişti;
- menţinerea  în  stare  corespunzătoare  de  utilizare  a  principalelor  drumuri forestiere,  pentru  accesul  autospecialelor  de  intervenţie;
- amenajarea unor surse de alimentare cu apă pentru autospecialele de intervenţie la incendiu, prin construirea de baraje şi rampe în zone accesibile;
- amplasarea de panouri avertizoare cuprinzând regulile de prevenire şi stingere a incendiilor la  fondul forestier.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea