Porția de suflet și culoare. Interior de pădure Plopeni

Luni, 07 Noiembrie 2011 02:00

# Augustin Lucici: „Este dialogul meu cu natura. Pur şi simplu am intepretat pădurea prin prisma sufletului meu... A fost dorinţa mea de a mă reîntregi spiritual, de a mă contopi cu natura, de a avea firescul în mine”. Nimeni nu poate tăgădui farmecul naturii, mai ales atunci când atmosfera cenuşie şi încărcată a spaţiului citadin dezlănţuie în noi dorinţa de detaşare şi de regăsire a sentimentelor frumoase şi a emoţiilor pure. La marginea unei păduri, cu susurul unui pârâiaş mângâindu-ne auzul, sensibilitatea cromatică a ochiului nostru receptează cu intensităţi diferite reflexele colorate ale naturii. Şi în acest acord perfect cu natura, nu poţi decât să simţi o bucurie vie care-ţi încântă simţurile până la extaz. Ideal ar fi ca fiecare dintre noi să fie înzestrat cu puterea creatoare de a comprima spaţiul şi timpul într-o secvenţă cromatică, secvenţă care să redea imperceptibil frumuseţea naturii în forma ei esenţială. Însă acest lucru poate fi realizat decât de artişti, cei care pot să reproducă firul creator al lucrurilor.
Un asemenea moment creator ne oferă pictorul Augustin Lucici în lucrarea sa Interior de pădure Plopeni: „Este una din variantele care m-au inspirat foarte mult. Un popas la marginea unei păduri mi-a oferit prilejul unui peisaj mirific. Oraşul Plopeni este înconjurat numai de păduri. Am avut şansa de a mă afla aici cu ocazia unei tabere de pictură şi de sculptură organizată de Consiliul Local în colaborare cu Muzeul de Ştiinţele Naturii din Ploieşti. Aici m-am întâlnit cu mai mulţi artişti cu care am schimbat idei şi impresii. A fost un lucru extraordinar pentru că Plopeniul este un oraş plin de vegetaţie şi este un exemplu de oraş care poate organiza o tabără de pictură şi de sculptură şi care poate invita pictori profesionişti din ţară (Brăila, Constanţa, Ploieşti, Baia Mare). Tabăra a durat 10 zile, timp în care m-am implicat direct în realizarea lucrărilor mele. În lucrarea Interior de pădure Plopeni, am încercat să creez atmosfera specifică pădurii. Este greu de realizat, pentru că rişti să faci prostii: pictezi frunze, porţiuni din pădure, iar detaliile te omoară. Trebuie urmărită pata de culoare, viziunea de ansamblu. Pur şi simplu am intepretat pădurea prin prisma sufletului meu. Este vorba de recreaţia naturii. Am avut mai multe posibilităţi, însă cel mai mult m-au inspirat pădurea şi peisajele din oraş. A fost fermecător să te întâlneşti cu colegi, pentru că mai schimbi vorbe, are o altă reverberaţie să te plimbi cu pensulele după tine; îmi sunt dragi mirosurile de terebentină, de culori, de acrilic, de pastel color. Este unul din documentele mele de bază; aici mi-am ispăşit toate păcatele posibile, pentru că am pictat foarte mult. A fost dorinţa mea de a mă reîntregi spiritual, de a mă contopi cu natura, de a avea firescul în mine. Este dialogul meu cu natura (fie că sunt clădiri, pădure, vederi vechi)”. Sabina Diacenco