PNL Piteşti: „Angajaţii de la Primărie nu-şi fac treaba pentru că sunt prea ocupaţi să joace solitaire”

# Florea Adrian (foto), vicepreşedinte al PNL Piteşti: „Se ştie că angajaţii Primăriei nu s-au implicat cum ar fi trebuit în problema termoizolării blocurilor, pentru că tot mai multe blocuri din cartierele piteştene sunt pestriţe, multicolore, nu tocmai plăcute la vedere... Primarul Pendiuc este puţin sabotat de angajaţii săi care nu-şi fac treaba pentru că sunt prea ocupaţi să joace solitaire”. La conferinţa de presă care a avut loc la sediul PNL Piteşti săptămâna trecută, tinerii liberali au propus o iniţiativă legislativă lăudabilă prin scopul ei, însă destul de utopică prin posibilitatea punerii în aplicare a acesteia. Astfel, în urma  unei întâlniri comune a USL la nivelul organizaţiilor de tineret din Piteşti (tinerii liberali + tinerii pesedişti + tinerii conservatori), s-au conturat câteva propuneri de acţiune comune între cele trei organizaţii cu scopul de a stimula participarea tinerilor la viaţa politică şi socială. De asemenea, au existat şi propuneri cu un pronunţat caracter social (bineînţeles din partea PSD), prin care se încearcă întrajutorarea tinerilor cu probleme sociale. „Prin aceste propuneri noi dorim să stimulăm tânăra generaţie să cunoască problemele concrete cu care se confruntă comunitatea şi, astfel, să conştientizeze că pot schimba ceva prin exercitarea drepturilor politice şi civile pe care le au. Din păcate, tinerii din ziua de azi sunt dezorientaţi, debusolaţi şi, mai ales, dezamăgiţi de clasa politică din România. Care sunt şansele tinerei generaţii de a-şi găsi un loc de muncă bine plătit, de a-şi cumpăra o casă, de a-şi întemeia o familie, în condiţiile în care guvernarea portocalie nu doar îi dezamăgeşte, dar îi şi fură, prin faptul că se preconizează că în anul 2012 România se va împrumuta cu peste 30000 de euro pe minut? Un imperativ al tinerilor liberali este aducerea tinerilor la vot. Tinerii reprezintă un segment foarte important al societăţii. Împreună cu deputatul Andrei Gerea, ne-am gândit la o propunere legislativă prin care putem spori procentajul tinerilor la vot. Această propunere vizează sporirea procentajului tinerilor la vot prin acordarea de bonusuri tinerilor care-şi exercită în mod efectiv dreptul la vot. Aceste bonusuri pot fi: în cazul studenţilor, o lună sau două de cămin gratuit sau alte asemenea stimulente prin care putem încuraja manifestarea din partea tinerilor a opţiunilor lor electorale”, a declarat cu mult patos Ştefan Alexandru, fostul preşedinte al TNL Piteşti.
De asemenea, la aceeaşi conferinţă, s-au discutat şi probleme mai concrete, probleme a căror rezolvare nu necesită recursul la promisiuni deşarte şi declamarea de idealuri valorice. Având în vedere că iarna bata la uşă, în contextul în care Guvernul a decis reducerea sau chiar eliminarea subvenţiilor la căldură, tot mai mulţi piteşteni au recurs la izolarea termică a apartamentelor. „Se ştie că angajaţii Primăriei nu s-au implicat  cum ar fi trebuit în problema termoizolării blocurilor, pentru că tot mai multe blocuri din cartierele piteştene sunt pestriţe, multicolore, nu tocmai plăcute la vedere. Spun că este vina celor de la Primărie pentru că aceştia nu s-au implicat cum trebuie în activităţile de control şi în aplicarea de sancţiuni atunci când era necesar să se aplice. De asemenea, sunt tot mai multe reclamaţii din partea locatarilor din cartierul Găvana, care se plâng de faptul că nu s-au finalizat lucrările de izolare termică a apartamentelor lor. Primăria ar fi trebuit să facă mult mai mult pentru a atrage fonduri pentru susţinerea financiară a locatarilor care au optat pentru reabilitatea termică, ştiut fiind faptul că aceştia au suportat integral toate costurile. Un alt fapt care atestă incompetenţa celor de la Primărie îl reprezintă reînceperea activităţilor de canalizare din partea carosabilă, lucrări care au fost refăcute şi anul trecut. Nu are nicio logică, deoarece toate aceste demersuri nu sunt duse până la capăt şi, în plus, mai încurcă şi circulaţia. Eu cred că primarul Pendiuc este puţin sabotat de angajaţii săi care nu-şi fac treaba, pentru că sunt prea ocupaţi să joace solitaire”, a încheiat Florea Adrian, vicepreşedintele PSD Piteşti. Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea