Percheziții în Argeș într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul este de peste patru milioane de euro

 

Miercuri, 28 octombrie, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice efectuează 12 percheziții, în București, Dâmbovița și Argeș, într-un dosar penal de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de protecție și pază. Activitățile vizează domiciliile unor persoane și sediile sociale (punctele de lucru) ale unei societăți comerciale, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată.

 

„Din materialul probator administrat, până în prezent, au rezultat indicii că, în perioada 2014 – 2019, o societate comercială, care executa activități de protecție și gardă, ar fi încheiat, cu o serie de companii publice (multe dintre ele activând în domenii strategice, cum ar fi producerea de armament sau energie nuclear - electrică) și firme private, contracte având ca obiect prestarea de servicii de pază, încasând de la aceşti clienţi peste 95.200.000 de lei (aproximativ 20.000.000 de euro). În scopul sustragerii de la plata obligațiilor către stat, administratorii de fapt și de drept, respectiv directorul economic, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societății și ar fi  declarat la organele fiscale achiziții de la 83 de societăți comerciale, care nu ar avea la bază operațiuni reale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 18.500.000 de lei (peste 4.000.000 de euro), reprezentând impozit pe profit în sumă totală de peste 8.400.000 de lei și T.V.A. în sumă de peste 10.100.000 de lei. Pentru recuperarea prejudiciului, vor fi instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor bănuite, respectiv părții responsabile civilmente”, informează Poliția Română.

 

Potrivit informațiilor obținute de Digi24, vizat în anchetă este un om de afaceri din Argeș, care a tot beneficiat de numeroase favoruri de la stat.

De asemenea, el a devenit proprietar al casei memoriale Ion Mihalache, despre care presa scria la momentul tranzacției că ar fi fost vândută mult sub prețul stabilit inițial.

Cinci persoane urmează să fie duse la audieri în acest dosar.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea