PSD a prezentat programul de guvernare pentru educație

O primă temă din programul PSD vizează învăţământul preuniversitar, iar soluţiile pentru acest domeniu sunt grupate în patru direcţi: accesul echitabil la educaţie, susţinerea capitalului uman în educaţie, modernizarea arhitecturii curriculare şi responsabilitatea publică şi participarea cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor la guvernanţa unităţilor de învăţământ şi a sistemului de învăţământ în general.

 

„Vorbim despre câteva proiecte precum programul şcolii inteligente pentru copiii inteligenţi, şcoala cu program prelungit în sprijinul familiei, programul naţional pentru educaţie timpurie şi, foarte important în perioada acesta, accesul la proiecte finanţate din fonduri europene pentru unităţile private etc.
PSD are în vedere flexibilizarea, lărgirea, relaxarea condiţiilor de acordare a burselor sociale, relaxare care să ducă la «dublarea numărului de beneficiari ai bursei sociale, bursă care ar trebui să fie asigurată lunar la 40% din salariul minim net pe economie».
Totodată, se doreşte ca bursa de studiu să ajungă la 32% din salariul minim pe economie, bursa de merit la 35%, iar cea de performanţă la 37,5%, a precizat social-democratul.
PSD vizează și înfiinţarea unei burse de asistenţă socială de 1.000 de lei pentru copiii care provin din sistemul de protecţie instituţionalizat, cu condiţia ca aceştia să fie înscrişi într-o unitate de învăţământ preuniversitar.
Un alt proiect, intitulat «Toţi pentru şcoală, şcoala pentru toţi», pune laolaltă universităţile cu învăţământul preuniversitar, studenţii de la licenţă şi masterat să vină să predea, urmând să aibă «avantaje multiple», printre care recunoaşterea activităţii de practică şi de experienţă şi să aibă un program de tichete speciale, tip social, între 400 şi 1.000 de lei, în funcţie de tipul de şcoală la care predă.
Pentru învăţământul superior PSD vizează, între altele, implicarea activă a studenţilor în procesul decizional, precum şi dublarea alocaţiei pentru cămine, cantine, creşterea fondului de bursă, stabilirea bursei minime astfel încât să acopere cheltuielile de cazare şi masă, continuarea programului privind sprjinul studenţilor în ceea ce priveşte transportul pe calea ferată şi cel local”, se arată într-un comunicat emis de PSD Argeș.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea