Persoanele cu dizabilităţi nu sunt un balast al societăţii

Marţi, 06 Decembrie 2011 01:14

După ce Proiectul Legii Asistenţei Sociale a tot stat blocat prin Senat vreo două luni, la insistenţele preşedintelului Băsescu legea a trecut până la urmă tacit de Camera Superioară, după care pe 22 noiembrie a fost votată şi în Camera Deputaţilor, în neparticiparea Opoziţiei. Odată cu intrarea în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială, deci, cum ar veni, se produce o schimbare. În ce constă această schimbare? Ce vor câştiga sau ce vor pierde beneficiarii acestora? Las cititorilor exprimarea propriilor înţelegeri, rezultate din citirea textului, aşa cum se găseşte ea publicată în Monitorul Oficial sau pe situl Senatului României.

Persoanele defavorizate vor trece de la marginalizare la excludere!

În ceea ce mă priveşte, voi încerca la rândul meu să îmi exprim, cât se poate de concis, câteva puncte de vedere:
În primul rând, trebuie să observ că persoanele cu dizabilităţi, care reprezintă categoria de beneficiari ai acestei legi cea mai vulnerabilă, continuă să fie, în România aşa-zis europeană, tot mai marginalizaţi. Această situaţie este perpetuarea proastei sale gestionări politice de aproape douăzeci de ani, de când guvernanţii care s-au tot perindat pe la putere au avut alte preocupări, dar nu şi pe aceea de a rezolva cumva această problemă.
Distrugerea atelierelor protejate care dădeau o şansă acestor persoane aflate în dificulatate de a îşi câştiga existenţa, distrugerea învăţământului special, care le putea asigura o pregătire, o educaţie şi o posibilitate de recuperare, au făcut ca cei cu dizabilităţi să se găsească în faţa unei situaţii aproape fără nici o perspectivă.
Cu toate că există o lege, impusă de Uniunea Europeană, prin care unităţile angajatoare care au peste 50 de angajaţi sunt obligate să încheie contract de muncă cu o persoană cu dizabilităţi, în continuare gradul de absorbţie a acestor persoane pe piaţa muncii rămâne undeva sub 2 procente.
Pe fondul creşterii generale a şomajului, pe fondul degringoladei care stăpâneşte mediul de afaceri privat, persoanele defavorizate sunt cel mai grav afectate. Ceea ce spun nu este o noutate.
Guvernul se vaită că nu are bani. Traian Băsescu spune că România nu îşi mai permite să fie un stat social.
Cu toate că legea fundamentală, Constituţia, nu a fost încă modificată, specificând în articlele 1 şi 47 că „România este un stat social...” şi că „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”, Preşedintele se raportează la ea în funcţie de dispoziţii.
Sunt perfect de acord că o „curăţenie” în chestiunea celor care beneficiază de ajutoare sociale trebuie făcută. Sunt sceptic că aşa ceva se va întâmplă. Cred în schimb că cei afectaţi vor fi cei care sunt îndreptăţiţi la protecţie specială din partea Statului.
Cred că în perioada următoare, situaţia multora dintre ei va deveni tragică şi că problema supravieţuirii va fi una cu foarte multe necunoscute.
Unităţile de asistenţă medico-sociale au cam dispărut. Lucrătorii sociali sunt invizibili, în loc să fie prezenţi la domiciliul persoanelor cu dizabilităţi şi să se asigure că aceştia beneficiază de un trai decent. Organizaţiile non-guvernamentale se străduiesc din ce în ce mai greu să ducă povara acestei situaţii tot mai dificile. Guvernul caută de dimineaţa până noaptea balast pe care să îl arunce peste bord, înainte ca vasul să se scufunde.
Dar oamenii defavorizaţi nu sunt balast! Sunt fiinţe umane şi au nevoie nu de favoruri, ci de respect şi decenţă!
Pe care sunt pe cale să le piardă definitiv.