1 Decembrie, sărbătoarea obișnuinței noastre

Marţi, 06 Decembrie 2011 01:15

Adrian Vasiliu.
Ziua de 1 Decembrie a fost, și în acest an, previzibilă. Au fost parcă mai multe evenimente, și la Pitești, și în alte locuri din Argeș, dar asta nu a schimbat cu nimic impresia pe care, de ani buni, o lasă acest moment asupra celor care vor să treacă dincolo de spoiala de patriotism cu care se dau cei mai mulți dintre noi de 1 Decembrie . Fiind o sărbătoare relativ nouă, de doar două decenii, oamenii nu au ajuns să o simtă ca pe o adevărată zi națională. Dar, pentru că cineva a spus, după ce emanații unei revoluții care se dovedește pe zi ce trece că a fost doar o lovitură de stat l-au omorât pe Ceaușescu în ziua de Crăciun, că 1 Decembrie ar fi bine să fie Ziua Națională a României, cu toții ne-am conformat. Este și lege pe tema asta, avem și zi liberă cu această ocazie, ba unii, în acest an, s-au dat loviți ca să își ia și vinerea de după liberă, pentru un weekend prelungit. Dar spiritul unei asemenea sărbători este în continuare greu de găsit, ascuns fiind în spatele discursurilor sforăitoare ale politicienilor și printre aburii proveniți de la din ce în ce mai multele cazane cu fasole cu ciolan, care sunt, de fapt, adevărata atracție a acestei zile. Tot ceea ce este în plus, cum ar fi slujbele sau depunerile de coroane, sunt doar momente de plictiseală pentru cei mai mulți dintre noi, care suntem interesați mai puțin de spirit și mai mult de realitățile imediate: mâncăm pe gratis, mai vedem ceva parade militare, plus muzici de toate felurile, și ne ducem acasă cu burta plină de patriotism. Degeaba mai vine câte cineva să ne amintească de eroiii pe care îi comemorăm, automat, an de an, sau de simbolurile noastre naționale, pe care le arborăm automat, că este lege și pentru asta. Am ajuns pur și simplu, după atâția ani de sărbătorire automată a Zilei naționale, la o obișnuință tristă. Facem ceea ce facem de 1 decembrie pentru că trebuie, pentru că așa e frumos, să ne dăm patrioți, să dăm de mâncare la popor, pentru ca după aceea să mergem să-i cerem votul. Poate de aceea mai vine câte cineva, mai monden, cum este soțul doamnei Bahmuțeanu, sau infinit mai citit, cum ar fi Neagu Djuvara, să propună schimbarea ba a Zilei României, ba a imnului. Păi dacă ar fi niște simboluri atât de universal valabile, i-ar mai veni cuiva ideea asta? Imaginați-vă cum ar fi să vină un francez, oricare ar fi acela, să propună schimbarea zilei de 14 iulie sau a Marseillezei. Sau un american să vrea să mute, de exemplu, Ziua Independenței în Vinerea Neagră. Greu de conceput, nu? La noi însă este posibil și va fi în continuare posibil până când vom ajunge și noi să avem o zi națională pe care să o simțim, nu numai să o sărbătorim din reflex și obișnuință...