Decizie definitivă și irevocabilă a Î.C.C.J de confiscare a sumelor de bani nejustificate găsite la subcomisarul ZIDARU Daniel

# Urmează deciziile celorlalţi inculpaţi din dosarul “Permise auto”, Codruţ Vlăsceanu, Vasile Voinea şi Traian Proca. Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât la data de 6.12.2011, prin Decizia nr. 5861, confiscarea sumelor de 61.650 Euro și 9.980 Lei, dobândite cu caracter nejustificat de către domnul ZIDARU DANIEL, Subcomisar de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (Argeş), respingând recursul acestuia împotriva Deciziei Curții de Apel Pitești de admitere a cererii de confiscare înaintate de Agenția Națională de Integritate.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție de confiscare a sumelor cu caracter nejustificat, în cazul domnului ZIDARU DANIEL, este definitivă și irevocabilă.
La data de 06.08.2009, Agenția Națională de Integritate a sesizat Curtea de Apel Piteşti - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, în vederea confiscării sumelor de 61.650 Euro şi 9.980 Lei, a căror provenienţă nu putea fi justificată de către domnul ZIDARU DANIEL, Subcomisar de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar - Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (Argeş).
În ședința publică din 18.05.2011, Curtea de Apel Pitești – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a admis sesizarea formulată de Agenția Națională de Integritate privind confiscarea sumelor de bani dobândite cu caracter nejustificat de către domnul ZIDARU DANIEL, după ce, în prealabil, cauza fusese suspendată ca urmare a sesizării Curții Constituționale de către domnul ZIDARU DANIEL.
În dosarul nr. 1072/46/2009, Înalta Curte de Casație a respins ca nefondat, la data de 06.12.2011, recursul domnului ZIDARU DANIEL formulat împotriva Deciziei Curții de Apel Pitești din data de 18.05.2011
Menționăm faptul că domnul ZIDARU DANIEL face parte dintr-o serie de funcționari publici cu statut special – agenți de poliție – din cadrul Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere și Inmatriculări Vehicule Argeș, pentru care Agenția Națională de Integritate a înaintat, în anul 2009, instanțelor de judecată cereri de confiscare a sumelor cu caracter nejustificat:
- Vlăsceanu Gheorghe Codruț, Comisar şef în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş – este vorba de sumele de 458.805 EURO, 1.580 USD şi 29.345 LEI
- Voinea Vasile, Comisar şef în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş - în vederea confiscării sumelor de 9.750 EURO şi de 35.400 RON, a căror provenienţă nu poate fi justificată de acesta, precum şi pentru stabilirea şi confiscarea unei cote-părţi de avere dobândită cu caracter nejustificat, în cuantum de 878.191 RON
- Proca Traian, agent de poliţie în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei Câmpulung Muscel - în vederea confiscării sumelor de 130.617 Lei, 65.005 Euro şi 200 USD
Aceste cauze se află încă pe rolul instanțelor de judecată, în diferite faze jurisdicționale.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea