Poetul Dan Rotaru - 500 de sonete, în al 42-lea volum!

Marţi, 20 Aprilie 2021 12:26

Dan Rotaru este un adevărat fenomen. Muncește ca un rob pe tărâmul fermecat al poeziei, zi de vară până-n seară. Poezie pe care o împarte, apoi, virtual, cu prietenii. La intervale tot mai scurte, duce creațiile către o editură, apoi către o tipografie. Și a făcut demersul de 42 de ori. Cei care au avut privilegiul să intre în posesia unor astfel de volume au, deja, colțul de bibliotecă  ”Dan Rotaru”. Ne-a declarat, odată: ”Dimineața devreme, imediat ce mă așez la masa de scris, Dumnezeu vine și îmi dictează poezia.”

Cuvinte frumoase, la fel de frumoase ca și creațiile sale. Dumnezeu este, se vede, în continuare, aproape de Dan Rotaru!
Premii: Premiul literar Argeș (1970), pentru Teama de final; Premiul Convorbiri literare(1971), Festivalul Național Mihai Eminescu, Iași, pentru volumul Plânsul oglinzilor; Premiul Uniunii Scriitorilor, Asociația Scriitorilor Craiova, pentru volumul Sunetul visării (1978), Premiul SLAST pentru poezie (1983), pentru volumul “Să-mi fii duminică în orice zi” (Tratat de iubire).
Dan Rotaru, pe măsura înaintării în vârstă, este tot mai viguros, în poezie! Da, poetul Dan Rotaru a scris și tipărit, în ultimii câțiva ani, numeroase volume de versuri. Printre acestea, se remarcă, de exemplu, ”Vâltori de liliac”, cuprinzând peste 400 de poeme și care, din cauza mărimii, i-a determinat pe responsabilii editurii Tipo Moldova, din Iași, să schimbe formatul colecției ”Poezie Contemporană”.

Dan Rotaru: ”Aceasta este cea de-a 42-a carte care-mi poartă numele adunat pe copertă: 500 de sonete, 520 de pagini, ediție de lux, Colecția “Bibliofil”, “TipoMoldova”! Multumiri, Doamnei Cristina Miliare și Domnului Nicu Constantin, pentru sufletul pus în apariția ei!”

Sonetul târziei meniri

Degeaba între noi pui scumpe farduri,
că sufletul nu poți să ți-l ascunzi,
iar într-al meu nu poți să mai pătrunzi,
că umbrele ni-s netrecute garduri!
Iubim precum trăim, pe nevăzute,
cu trupurile-n inimi sprijiniți,
și ne trezim, prin lume, rătăciți,
ca orbii cu privirile pierdute.
Din ce în ce mai rară mi-e ivirea,
și-atunci când te iubesc, mă pierd cu firea,
ca robul ce îl ceartă pe stăpân
și ca o dropie hăituită-n fân.
Revino și-ți astâmpără menirea
de-a mă-nvăța cum să-ți descânt un sân!