România se relaxează - cluburi, păcănele, meciuri! ŞCOLILE – tot cu restricţii!

Observăm că „România Educată” – văzută de cei de la putere, în frunte cu şeful statului, Klaus Iohannis, şi continuând cu Guvernul de dreapta şi toate structurile implicate în gestionarea pandemiei COVID, arată precum o gagică tunată care se dezintegrează. Ba îi cad buzele, ba i se lasă curul, ba i se desumflă silicoanele. Alea în care a investit bani grei şi, în cazul de faţă, promisiuni supersonice. Sau nu vi-i mai amintiţi pe liberali vorbind despre educaţie ca despre cea mai de preţ comoară a unei naţiuni? Unii naivi au crezut chiar. Ideea e că în zilele astea vedem, mai bine ca niciodată, că cei care ne conduc nu dau doi bani pe educaţie, şcoală, dascăli şi elevi.

 

Relaxările care au intrat în vigoare sâmbătă 15 mai, vizează sectoare importante sau mai puţin importante. Nu şi şcoala! Aceasta va funcţiona tot sub restricţii. Că n-a găsit dom’ preşedinte soluţii pentru elevi şi profesori, el însuşi fiind profesor de carieră. Nu vom mai purta măşti în exterior, nu vom mai avea restricţii de circulaţie noaptea, iar înlesnirile vor continua gradual. Pentru şcolile din România, scenariile vor fi aceleaşi. Ne-a spus-o chiar Iohannis, la finalul unei conferinţe de presă! Ghinion... Ar zice chiar preşedintele, la fel de arogant ca odinioară. Oricum ar fi, elevii, profesorii şi şcoala vor supravieţui, în pandemie, ca şi până acum. De exemplu, cu restricţii şi multe frustrări.
„În final o remarcă legată de școli: noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență, deci avem în continuare scenariul verde, galben, roșu, aceste lucruri se aplică ca și până acum. Este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde și în acest fel majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli.
Deci în privința școlilor se aplică normele de până acum, însă relaxările care sunt valabile sunt evident valabile pentru toată lumea. Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii În școală și este foarte de dorit ca anul școlar să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați”, a declarat Iohannis, zilele trecute.
Ştefan Butnaru

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea