Încă o ședință on-line la CJ Argeș / Consilierii județeni vor aproba pachetul cu rechizite școlare „Primul Ghiozdan”

Pe 27 mai, de la ora 12.00, se va desfășura o nouă ședință ordinară a Consiliului Județean. Așa cum ne-au obișnuit în ultimul timp, ședința va avea loc tot on-line. Mai precis, fiecare cum poate! Unul din mașină, altul de la locul de muncă sau cine mai știe cum. Se pare că președintele CJ Argeș a uitat că s-au relaxat restricțiile și că se pot organiza ședințele, din nou, în sală.

 

Și cu toate acestea, unul dintre proiectele importante care vor fi aprobate în ședința din această săptămână este cel privind acordarea pachetului de rechizite școlare “Primul Ghiozdan” pentru elevii înscriși în clasa pregătitoare în anul şcolar 2021 – 2022 la unitățile de învățământ din mediul rural. Pentru acest proiect a fost alocată suma de 300.000 de lei din bugetul CJ Argeș. Valoarea maximă per pachet este de 130 de lei. Pachetul cu rechizite școlare „Primul Ghiozdan”, în valoare maximă de 130 de lei va conține minimul de produse necesare participării la procesul instructiv-educativ pentru elevii din clasa pregătitoare (clasa 0),: ghiozdan – 1 buc.; caiet dictando tip I A5 24 file – 1 buc.; caiet matematică A5, 48 file – 1 buc.; penar cu trei fermoare – 1 buc; creioane colorate set de 12 culori – 1 buc; creioane cerate set de 12 culori – 1 buc; set de scris (1 Riglă, 1 creion, 1 gumă de șters, 1 ascuțitoare); pixuri fără mecanism – 4 buc.; bloc de desen A4, 16 file – 1 buc.; acuarele tip pastilă 12 culori cu pensulă – 1 buc.; etichete școlare set de 9 buc.; apă cu buton A4 – 1 buc.;  caiet de lucru matematică – 1 buc.;  aiet de lucru comunicare în limba română – 1 buc.;  aiet de lucru- dezvoltare personală – 1 buc. Potrivit comunicării Inspectoratului Școlar Județean Argeș, pentru anul școlar 2021-2022 se estimează un număr de 4900 elevi la clasa pregătitoare, din care aproximativ 2.200 de elevi în mediul rural.
De asemenea, se va aproba majorarea cu 50% a cuantumului sumelor aferente drepturilor la hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/ manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum și sume de bani pentru nevoi personale pentru beneficiarii prevăzuți la art.129 alin (3) din Legea 272/2004, înscriși în unitățile de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Argeș. Pentru acest proiect este prevăzută suma de 1.533.000 lei, în bugetul de venituri și cheltuieli al Județului Argeș, pentru anul 2021.

Pe ordinea de zi au fost stabilite următoarele proiecte de hotărâre:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Spitalului Orăşenesc „Regele Carol I” Costeşti;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Spitalului Orășenesc ,,Regele Carol I Costești”;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcţii ale Unității de Asistență Medico-Socială Rucăr;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Unității de Asistență Medico-Socială Rucăr;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Statului de funcţii al Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Statului de funcții al Teatrului ”Al. Davila” Pitești;
- Proiect de hotărâre privind reorganizarea Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeş R.A. și aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii și a Regulamentului de Organizare și funcționare ale acesteia;
- Proiect de hotărâre privind închierea unui Acord de Asociere între Județul Argeș și Asociația Club Sportiv DTO Rally pe anul 2021.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a activității de voluntariat în cadrul Consiliului Județean Argeș și a instituțiilor publice din subordine;
- Proiect de hotărâre privind acordarea pachetului de rechizite școlare “Primul Ghiozdan” pentru elevii înscriși în clasa pregătitoare în anul şcolar 2021 – 2022 la unitățile de învățământ din mediul rural, din județul Argeș;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea majorării cu 50% a cuantumului sumelor aferente drepturilor la hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/ manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive, precum și sume de bani pentru nevoi personale pentru beneficiarii prevăzuți la art.129 alin (3) din Legea 272/2004, înscriși în unitățile de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Argeș;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor în Județul Argeș, pentru perioada 2021-2025;
- Proiect de hotărâre privind emiterea avizului în favoarea Unității Administrativ Teritoriale Mioveni pentru aprobarea Normelor tehnice privind condiţiile de proiectare şi amplasarea construcţiilor, instalaţiilor şi a mijloacelor de publicitate în zona drumurilor de interes local;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziționării unor servicii de asistență juridică pentru consultanță, asistare și reperezentare în fața instanțelor de judecată în care Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești este parte;
- Proiect de hotărâre privind trecerea unor părţi din imobilele terenuri şi construcţii aferente drumurilor județene D.J. 704 H și D.J. 703 I din domeniul public al Judeţului Argeş în domeniul public al Statului Român;
- Proiect de hotărâre privind darea în administrare Consiliului Local al Comunei Cuca, a unui tronson din drumul județean DJ 678 E, de la km 0+014 la km 1+200, în vederea reabilitării sau modernizării acestuia.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii între U.A.T. Județul Argeș, Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș R.A. și S.C. OMNIUM DISTRIBUTION SRL în vederea finanţării şi executării de către S.C. OMNIUM DISTRIBUTION SRL a lucrării “Reparație temporară pod situat pe drumul județean DJ 704I Arefu (DN7C) - Lac Vidraru - Cumpăna (DN7C) la km 19+949”;
- Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Argeș nr. 80/12.04.2021 privind asocierea la constituirea”ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU TRANSPORT PUBLIC PITEȘTI”;
- Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Argeș nr. 117/30.04.2021 privind aprobarea cuantumului taxelor și tarifelor locale ce se vor aplica începând cu anul fiscal 2021;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare anuale ale Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș R.A. la 31.12.2020;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș R.A. pe anul 2021;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare anuale ale Regiei de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Argeș R.A. la 31.12.2020;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Regiei de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Argeș R.A. pe anul 2021;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare anuale ale S.C. JUD DE PAZĂ ȘI ORDINE ARGEȘ S.R.L. pe anul 2020;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al S.C. JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG S.R.L., pe anul 2021;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Societății de Administrare și Exploatare a Patrimoniului și Serviciilor de Utilități Publice Argeș S.A. pe anul 2021.
- Proiect de hotărâre privind actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Argeș, pe anul 2021.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea