Instanța a rămas în pronunțare în dosarul „Cheresteaua”

# Emoții mari pentru membrii clanului „Brânză”

După 82 de termene de judecată, Tribunalul Argeș a râmas în pronunțare în dosarul „Cheresteaua”. În Argeș, între 2008-2012, s-a întâmplat unul dintre cele mai revoltătoare dezastre din pădurile județului, fiind rase de pe suprafața pământului sute de hectare ilegal. Anchetatorii susţin că firma Andris a tăiat ilegal 23.000 de copaci pe care i-ar fi cărat cu peste 1000 de camioane.

 

Dosarul „Cheresteaua” a fost trimis în judecată, în aprilie 2016, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. După cinci ani de procese, cauza a ajuns la final. Pe 25 iunie, instanța a amânat pronunțarea la data de 13 august. „În temeiul disp. art. 391 al. 1 şi 2 C.p.p. corob. cu art. 405 alin.1C.p.p., (modificate prin Legea nr. 130/2021), stabileşte deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 13.08.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 25.06.2021, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală”.
Au fost trimiși în judecată 16 inculpați,dintre care și două societăți comerciale. Alături de Ion Andrei, patronul firmei Andris, în dosar mai sunt judecați membri ai clanului ”Brânză”, angajaţi ai societății Andris și mai mulţi funcţionari de la Ocolul Silvic Valea Oltului. Procurorii au arătat, în rechizitoriu, un adevărat măcel comis în pădurile din judeţ: 23.000 de copaci tăiaţi fără drept de pe o suprafaţă de 504 ha de teren forestier.” În perioada 2008-2012, inculpatul Andrei Ion, administrator la firma SC ANDRIS SRL – societate având ca obiect de activitate tăierea și rindeluirea lemnului – a tăiat fără drept 26.833,77 metri cubi de masă lemnoasă, cu o valoare de 4.561.740,9 lei, de pe o suprafață de cca. 504 ha terenuri forestiere situate în zonele montane arondate comunelor Arefu, Nucșoara și Lerești”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea