Gogu Davidescu a făcut pe Moş Crăciun pentru jurnaliştii argeşeni

Gogu Davidescu a oferit jurnaliştilor argeşeni un cadou inedit cu ocazia sărbătorilor de iarnă: o ieşire în afara oraşului Piteşti, mai precis, la o cabană silvică din comuna Miceşti. Motivaţia pe care ne-a oferit-o prefectul pentru această ieşire a fost una câte se poate de simplă: prilejul de a discuta cu jurnaliştii într-un cadru informal care să creeze bună dispoziţie şi amuzament. Prefectul a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să simţim din plin fiorul aproprierii sărbătorilor de iarnă: ne-a cinstit cu o masă copioasă cu produse tradiţionale româneşti (şorici, jumări şi, bineînţeles, pomana porcului) şi a ciocnit cu fiecare jurnalist câte o ceaşcă cu ţuică fiartă.  Atmosfera s-a destins foarte repede pentru că prefectul a fost acaparat din plin de glumele pline de umor ale jurnaliştilor, însă şi de compania plăcută a jurnalistelor, multe dornice să atragă atenţia prefectului. Mai pe scurt, prefectul a dovedit încă o dată faptul că popularitatea poate constitui o armă a succesului (nu numai la femei) şi că infatuarea şi autosuficienţa de care dau dovadă, de cele mai multe ori, oficialităţile publice locale, nu sunt apanajul carismei, ci al mediocrităţii.    S.D.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea