Consiliul Judeţean Argeş sileşte cântăreţii bisericeşti să intre în post negru timp de opt luni de zile!

Luni, 16 Ianuarie 2012 02:00

Duminicile sau în alte zile de sărbătoare, trecând pe lângă vreo biserică ai cărei slujitori se află în plin exerciţiu al funcţiunii, cetăţeanul de rând, orişicât ar fi el de nepătruns de duhul pioşeniei, se simte cutremurat de decibelii ce răzbat din prea-sfintele boxe agăţate de înaltprea-cinstitele ziduri ce îmbracă prea-cuvioasele lăcaşuri. E semn că înăuntru, glasurile cântăreţilor bisericeşti se întrec în a aduce care mai de care mulţumire pentru binefacerile primite. Dintre toate, se distinge glasul preoţilor, după cum şi binefacerile de care se învrednicesc aceştia sunt mai mulţumitoare.

Consiliul Judeţean Argeş – mai ortodox decât Guvernul

Numai că ceea ce s-a întâmplat zilele trecute pe la Consiliul Judeţean Argeş nu e deloc de natură să fericească nici pe bieţii cântăreţi, nici pe fericiţii preoţi.  Despre ce este vorba? O veche zicală rămasă de la vreun sfânt de demult spune că „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii”. Chestiunea a fost demonstrată de însuşi preşedintele Constantin Nicolescu. Vă întrebaţi, pe bună dreptate cum? 
Ştiţi că la sfârşitul anului 2009, guvernul Boc, adică Traian Băsescu, a decis reducerea salariilor bugetarilor cu 25%. Când spunem „bugetari” ne referim întocmai la toţi cei ale căror salarii sunt plătite din bugetul de stat, indiferent de sex, vârstă, apartenenţă  etnică sau religioasă. Pentru că în faţa legii şi a lui Dumnezeu toţi suntem egali. Nu zău!
În mulţimea asta mare de bugetari se regăsesc şi cântăreţii bisericeşti, care împart aceeaşi soartă cu funcţionara de la ghişeul primăriei, pompierul, medicul chirurg, învăţătoarea şi poliţistul, cu sau fără „caşchetă”. Şi e firesc să fie aşa, când cei care se află la putere îşi imaginează că pompierul lucrează cu bisturiul, funcţionara stinge incendii, chirurgul cântă în strană iar poliţistul îi învaţă pe copii tabla adunării şi care domnitor român s-a bătut cu turcii la Rovine.
Iar dacă cineva o să încerce să îmi demonstreze prin argumentele gândirii logice că eu mă înşel, nu am decât să îi reamintesc că la sfârşitul acestei gândiri logice, tot ce rămâne nu este decât aceeaşi colivă şi acelaşi „loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinul”.

În anul Apocalipsei electorale, se va mai închina Biserica din Argeş Consiliului Judeţean?

Om cu frică de Dumnezeu, dar mai ales de mânia slujitorilor săi, care mânie s-ar putea arăta în toată grozăvia sa pe timpul campaniei electorale, preşedintele Nicolescu a păstrat în continuare întreagă leafă a cântăreţilor bisericeşti. Că una e să fii cântăreţ la Filarmonică sau la Teatru, de exemplu, şi alta e să fii cântăreţ la biserică.  Diferenţa e una cât se poate de simplă.  Dirijorul corului sau orchestrei de Filarmonică, de exemplu, sau cel de Estradă, nu poate ieşi după spectacol să convingă spectatorul cu cine să voteze în alegeri, pe când preotul, după săvârşirea celor sfinte,  poate să dea o povaţă sufletului rătăcit în hăţişul de nepătruns al ofertelor electorale care mai de care mai ispititoare. Că una e puterea care vine de la artist, alta e puterea care vine de la Dumnezeu şi alta e puterea care vine de Consiliul Judeţean! Iar ierarhia, orice s-ar zice, trebuie respectată cu sfinţenie!
Numai că deunăzi, peste Consiliul Judeţean s-a abătut o grea şi nenorocită molimă: Auditul. Care ce scoate la iveală? Nimic altceva decât că în chestiunea cântăreţilor bisericeşti, Constantin Nicolescu nu a respectat legea. În timp ce angajaţilor din propria instituţie a acceptat să li se taie salariile după cum zice la lege, cântăreţilor li s-au păstrat aceleaşi venituri. Consecinţa acestui fapt nu putea să fie decât una singură: obligativitatea Consiliului Judeţean de a restitui banii alocaţi în mod ilegal. Aşa că bieţilor cântăreţi, care şi aşa aveau un salariu de măturător stradal, din care scădem sporurile aferente, adică aproape 600 de lei, urmează a li se lua 400, începând cu luna februarie şi până în luna octombrie.  Cu alte cuvinte, „mărinimia” Consiliului Judeţean a condus la aceea că timp de opt luni toţi cântăreţii bisericeşti din Argeş vor avea venituri echivalente cu indemnizaţiile unei persoane cu handicap.
Este lesne de înţeles că în această situaţie, cel care va fi „cântat” în strană de acum încolo „întru veşnica lui pomenire” nu va fi nici guvernul, nici popa şi, cu atât mai puţin, bunul Dumnezeu.

„Doamne miluieşte, C.J. ne sminteşte!”

Nu putem observa, în încheiere, că tot ceea ce se întâmplă în ceea ce îi priveşte pe cântăreţii bisericeşti este un şir halucinant de aberaţii.
Le punctăm succint:
1. Cum au ajuns aceştia să fie plătiţi de Consiliul Judeţean? Oare ei slujesc la biserică sau la consiliu?
2. De ce pentru greşeala Consiliului Judeţean Argeş, cei care trebuie să ispăşească sunt cântăreţii bisericeşti? Din ce ştim noi, nu aceştia au fost cei care au refuzat aplicarea legii salarizării.
3. De ce Biserica se complace în jocurile politice care adesea, aşa cum este şi cazul de faţă, se întorc împotriva ei? Corolar: de ce Politica caută toate mijloace de a transforma Biserica într-un servant pervers al propriilor sale interese?

P.S. Umblă vorba că domnul preşedinte Constantin Nicolescu ar fi „blagoslovit” pe sfârşit de an oarece biserici de pe raza colegiului Câmpulung, biserici aflate, ca multe altele, în ananghie. Că de treaba asta nu ştie nici măcar vicepreşedinta Simona Bucura Oprescu, nu este lucru de mirare, căci domnul Preşedinte nu face altceva decât să urmeze pilda Mântuitorului care zice către cel binefăcător: „Atunci când faci milostenie, să nu ştie dreapta ce face stânga”. Că la fiecare conferinţă de pesă, domna Bucura Oprescu şade la dreapta domnului Preşedinte e numai aşa o chestie relativă, căreia nimeni nu trebuie să îi acorde o prea mare importanţă. Iar domna vicepreşedintă, cu atât mai puţin.
În rest, după cum zice şi la slujbe: Domnul (Constantin Nicolescu) a dat, domnul (Constantin Nicolescu) a luat.
De cântat, vom vedea cine îl mai cântă!
Remus Ştefan