Microbuz şcolar pentru copiii din Bughea de Sus

# Viceprimarul, Ion Cojocaru, s-a ocupat personal pentru aducerea acestui microbuz. Pentru copiii din Bughea de Sus drumul către şcoală reprezenta o povară, o parte dintre aceştia fiind nevoiţi să meargă pe jos chiar şi şase km. O parte din drum trecea  prin pădure, accesul fiind astfel nu numai dificil ci şi periculos. Însă la iniţiativa viceprimarului, prin nenumărate adrese către Inspectoratul Şcolar Judeţean, săptămâna trecută s-a reuşit aducerea unui microbuz şcolar.
Numărul elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII din centrul comunei scădea de la an la an, o parte din elevi preferau să se ducă cu maxi-taxi la o altă şcoală din Câmpulung sau, mai rău, o parte alegeau abandonul şcolar, părinţii neputând suporta cheltuielile cu drumul. ,,M-am ocupat personal pentru aducerea acestui microbuz prin adresele ce le-am înaintat către Inspectoratul Şcolar Judeţean, în care am justificat traseul parcurs de copii, numărul copiilor care aveau nevoie de acest microbuz, dar şi gradul de sărăcie al acestor copii. Pot să zic că sunt principalul om ce s-a ocupat de acest lucru. A fost unul din obiectivele mele de la numirea mea de viceprimar”, ne-a precizat viceprimarul comunei Bughea de Sus, Ion Cojocaru.      L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea