La Piteşti a avut loc cel mai comunist protest din ultimii 22 de ani

Joia trecută, organizaţia PSD Argeş a organizat un miting de protest în Piteşti. Aproximativ o mie de oameni, membri PSD, erau în jurul conducerii acestui partid. Constantin Nicolescu, Simona Bucura, Florin Tecău, Ion Georgescu, Cornel Ionică, Şerban Valeca, Traian Proca, Constantin Tămagă şi mai târziu şi Tudor Pendiuc, au ieşit în stradă să-şi manifeste nemulţumirea faţă de actuala guvernare. După un marş pe strada mare, aceştia au ajuns în piaţa primăriei.

Fântâna cântătoare jucată în picioare de oamenii din PSD

Ajunşi în faţa primăriei, după o privire de ansamblu, staful PSD a ajuns la concluzia că singurul loc din care ar putea vorbi ar fi digul care înconjoară fântâna cântătoare a primarului Pendiuc, de un million de euro . Întrucât toţi ar fi vrut să fie în atenţia manifestanţilor care erau în piaţă, milionul şi ceva de euro investiţi în această fântână a fost jucat în picioare de staful PSD-ului. Discursul preşedintelui Nicolescu a fost scurt şi la obiect. Vrea ca cei de la putere să-şi dea demisia. În dreapta preşedintelui Nicolescu, Simona Bucura râdea cu gura până la urechi, restul membrilor scandând numele “Nicolescu”, aducându-ne aminte de băile de mulţime pe care le făcea Ceauşescu înainte de 1989.

Ba sus Nicolescu, ba jos Nicolescu

Cei care erau în faţă, la vedere, probabil pentru a face prezenţa - prezenţa la acest miting era obligatorie, din ce spun surse din PSD - au început să scandeze numele lui Nicolescu. Manifestanţii care nu erau membri ai partidului unic din Argeş, care stăteau mai în spate, nemaiavând loc în primele rânduri, erau tare sceptici la auzul acestui nume. “Credeţi că cu Nicolescu o să vă fie mai bine? Ce repede uită lumea ce a făcut şi Nicolescu ăsta în judeţ! Jos Nicolescu!”

Garoafe pentru jandarmi

Pentru a se definitiva tabloul unei băi de mulţime de pe vremea comunismului, eventual o defilare în cinstea preşedintelui, membrii USL au decis că trebuie să împartă flori. Să nu vă gândiţi că au împărţit flori celor care erau prezenţi în piaţă. Radu Perianu, însoţit de câteva fete frumoase din USL, au început să împartă garoafe, roşii în cea mai mare parte, dar cui credeţi? Jandarmilor. Jandarmii au fost fericiţii aleşi ai USL-ului. Aceştia, deşi nu au putut primi garoafele oferite de domnişoarele desemnate cu împărţitul florilor, au fost şocaţi când acestea au lăsat florile la picioarele lor. Frumos gestul de a împărţi flori, urâtă modalitate de a atrage jandarmii. Aceştia nu făceau altceva decât să-şi facă meseria!
Liliana COSTACHE

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea