Monografia bisericii Gorganu de Jos - o lucrare de excepţie, un exemplu de urmat

De curând a văzut lumina tiparului o lucrare cu totul surprinzătoare, şi anume Monografia Bisericii Gorganu de Sus – Călineşti. Autorii, înv. Alina Vâlnoiu şi pr. Cătălin Vâlnoiu reuşesc să surprindă, în cele 88 de pagini, atât prin claritate, prin bogăţia de informaţii adunate cât şi printr-o excelentă putere de structurare. Dovedind reale calităţi scriitoriceşti şi de cercetare, cei doi soţi reuşesc să întocmească o monografie complexă, după modelul elaborat, cu aproape un secol în urmă, de academicianul Dimitrie Gusti. Cadrul istoric şi cadrul geografic nu lipsesc din context, acestea fiind îmbogăţite de informaţii interesante referitoare la arhitectură, pictură, patrimoniul iconografic şi bibliofil. În mod cu totul meritoriu, autorii reuşesc să lase posterităţii informaţii interesante privitoare la biserica veche a satului, sfinţită în anul 1697 precum şi elemente referitoare la atestarea documentară a acesteia. Sunt menţionaţi, între aceleaşi coperte, toţi preoţii care au slujit la noul edificiu. Fotografiile acestora, începând cu cea a primului preot care a slujit în noua biserică de la 1902 sunt aşezate în  ordine cronologică, beneficiind de o calitate fără cusur a hârtiei tipografice. Este menţionat numele ctitorului bisericii noi, moşierul Matache Ionescu, precum şi a echipei de bărbaţi destoinici aleşi pentru înfăptuirea sfintei lucrări. Piatra de temelie a noului edificiu este pusă în anul 1900, biserica fiind sfinţită în anul 1911 de Evghenie Humulescu Piteşteanul.
În toamna anului trecut, la împlinirea unui secol de existenţă, biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost resfinţită de Înaltpreasfinţitul Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. Tot atunci, pentru meritele deosebite ale preotului paroh Cătălin Vâlnoiu – merite la care poate fi adăugată şi închegarea lucrării aici discutate - acesta a primit titlul de iconom stavrofor.
Felicitări sincere autorilor, care au reuşit să închege o monografie a edificiului menţionat, lucrare mai bine documentată decât a multor localităţi din arealul Argeşului. O lucrare care, în mod cert, va constitui unul din punctele de plecare în elaborarea monografiei comunei Călineşti, cea mai populată comună a judeţului şi, în acelaşi timp, poate cea mai văduvită din acest punct de vedere…    S.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea