Gafe cu Simona Bucura Oprescu: poftiți la teatru…

Săptămâna trecută, marţi, la 10 fix, la CJ Argeş a fost conferinţă de presă. Plictiseală mare, dar de fapt aceeaşi atmosferă ca şi la multe altele. Ziariştii plictisiţi au avut parte însă de un moment de amuzament total. Doamna vicepreşedinte Simona Bucura i-a invitat la teatru: “Îi anunţ pe reprezentanţii media prezenţi la conferinţa noastră de presă, dar şi pe toţi argeşenii, că astăzi, la teatrul Alexandru Davila este un eveniment important. În sala mare a teatrului, la ora 18 vă invităm la spectacolul „Mic şi-al dracu`”.

„S-a amânat spectacolul”, spune o voce din sală.  „Îmi cer scuze pentru faptul că dumneavoastră sunteţi mai informaţi decât mine, dar eu la rândul meu am avut această informaţie şi mi-am făcut datoria să vă anunţ”, continuă domna vice, după un lung moment de penibilitate maximă. În structura CJ Argeş la doamna vice prima liniuţă care se găseşte în dreptul său, ca şi coordonare, este Departamentul de Relaţii Publice şi Comunicare. La relaţii publice stă bine doamna vice, că doar cheamă pe toată lumea la dumneaei să îi orienteze politic, dar la comunicare.... acolo are o mare problemă doamna în cauză. La comunicare se vede că, pe lângă faptul că subordonaţii domniei sale o ignoră total, Teatrul Al. Davila este în răspunderea directă a domniei sale, doamna nu se uită nici măcar pe ziarele care îi sunt servite dimineaţă de dimineaţă la cafea. Două cotidiene anunţaseră şi luni şi marţi că acest spectacol s-a amânat din cauza vremii. Sfatul nostru pentru doamna vice: de câte ori vrea să deschidă gura, să-şi amintească cuvintele pe care i le-a adresat preşedintele său, Constantin Nicolescu, şi nu o singură dată, chiar de mai multe ori şi anume: „Taci mă din gură! Tu nu auzi mă să taci?”  L.C.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea