Tupeu de politician!!!! Mircea Drăghici acuză PDL-ul de o faptă pe care o face şi el

Vă relatăm cum un politician, cu un tupeu inimaginabil, încearcă să păcălească cetăţeanul cu comunicate de presă. Sâmbătă seara, Mircea Drăghici trimite un comunicat  la toată presa. După o vizită pe înserat prin colegiul care l-a trimis în Parlamentul României, spun pe înserat pentru că nu l-a mai văzut nimeni de mult pe domnul deputat prin zona Curtea de Argeş, acesta a avut o revelaţie şi a mai conceput un comunicat de presă. Iată un fragment din comunicatul deputatului Drăghici şi ceea ce spune domnia sa despre adversarii de la PDL: “… au transformat drumurile naţionale şi judeţene în proprietate personală, montând afişe şi bannere, pline de minciuni la adresa PSD şi PNL, fără a fi eliberate avizele legale în acest sens!”

Mircea Drăghici a montat un panou la Nucşoara fără a avea nicio aprobare

În comuna Nucşoara, cu ceva vreme în urmă, oamenii domnului Drăghici montează un panou publicitar ilegal, fără a plăti taxe, şi chiar fără a cere avize pentru montarea lui. Panoul cu chipul domnului deputat şi cu programul de audienţe al cabinetului parlamentar pe care acesta îl are în comună a fost montat într-o intersecţie, la vedere, chiar dacă în acel loc urma să fie montate indicatoare de orientare.  Primarul comunei Nucşoara ne-a declarat că a dat jos acel panou întrucât indicatoarele de orientare trebuiau montate, iar acel panou al lui Mircea Drăghici nu avea nicio aprobare. “Panourile trebuie montate conform legii, nu cum vrea fiecare. I-am dat jos acel panou şi l-a montat iarăşi şi apoi a venit să facă formele legale. Doamnă, nu a avut parte de el. După ce a obţinut avizele toate i l-au vandalizat cetăţenii. Nu mai este acum nici urmă de panou”, spune primarul comunei Nucşoara.    L.C.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea