Solidaritate doar în faţa dezastrelor

Situaţia dramatică prin care au trecut şi încă mai trec românii afectaţi grav de ninsorile din această iarnă, care încă nu s-a încheiat, nu i-a lăsat indiferenţi nici pe argeşeni. La iniţiativa unor instituţii precum Prefectura, Consiliul Judeţean, Crucea Roşie, Uzina de automobile Dacia-Renault,  diferite partide politice, oamenii au dat din nou dovadă de solidaritate şi au făcut în aşa fel încât, şi

datorită acestor gesturi, cei încercaţi să depăşească mai uşor această situaţie. Este un gest firesc, care ne reintroduce în graniţele normalităţii, dovedind că în faţa unor situaţii limite, orgoliile dispar şi redescoperim că numai conjugarea tuturor eforturilor, numai fiind împreună, se poate face ceva cu adevărat ziditor. Rezultatul concret al acestei mobilizări a fost acela că argeşenii, fie că vorbim de persoane fizice sau juridice sau politicieni, au reuşit să trimită peste 20 de tone de alimente de primă urgenţă, haine şi încălţăminte, aşa cum au făcut de fiecare dată când semenii lor de prin alte părţi au fost la restrişte. De data aceasta, s-a întâmplat să fie cei din Buzău, din Vrancea, din Ialomiţa. Mâine, s-ar putea să fim noi, cei din Argeş. Şi atunci, cineva se va gândi la noi şi ne va veni în ajutor. Remus Ştefan

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea