Raportul de activitate al primarului Florea Ene pe anii 2004-2012

Florea Ene a preluat destinele comunei Moşoaia în urmă cu opt ani, în 2004. A ales să candideze pentru funcţia de primar al comunei pentru că vroia să facă ceva pentru oamenii din Moşoaia. Oamenii îl cunoaşteau de-o viaţă. Era consăteanul lor, vecinul lor, omul la care găseai mereu un sfat şi o vorbă bună. Îşi doreau cu toţii să trăiască mai bine, însă de 15 ani părea că evoluţia comunei Moşoaia încremenise cam în acelaşi stadiu pe care îl înregistra după Revoluţie. În tot acest timp moşoienii priveau cum

vecinii lor din alte comune trăiesc din ce în ce mai bine, aveau utilităţi şi din ce în ce mai multe drumuri asfaltate.
După patru ani, cetăţenii i-au acordat un nou vot de încredere, semn că lucrurile începuseră să se mişte în comuna lor. Florea Ene le demonstrase că atunci când vrei să faci ceva pentru consătenii tăi se poate numai dacă te implici şi dacă te dedici menirii pe care ţi-ai ales-o. Le-a promis că va schimba faţa comunei Moşoaia, iar Florea Ene este genul de om care nici măcar nu poate să conceapă să nu-şi ţină promisiunile. Demonstrând cumpătare şi înţelepciune, niciodată nu s-a angajat în prea multe proiecte deodată, fiind adeptul principiului conform căruia lucrurile trebuie făcute în ordinea priorităţilor, pentru ca de investiţiile administraţiei să beneficieze cât mai mulţi oameni, cât mai multă vreme. Se pare că reţeta ţine de minune la Moşoaia, pentru că astăzi comuna are o cu totul altă imagine decât cea pe care o avea în urmă cu 8 ani. Drumurile pe care oamenii îşi rupeau maşinile sunt deja o amintire. Comuna a fost în sfârşit racordată la sistemul de alimentare cu gaze. Cât despre alimentarea cu apă, problemele sunt deja de domeniul trecutului, pentru că astăzi nu mai există colţ al comunei unde să nu fi fost adusă reţeaua. Iar toate acestea s-au construit sub atenta coordonare a primarului Florea Ene, care a lăsat o parte din sufletul său în fiecare proiect derulat în Moşoaia. Proiectele de dezvoltare s-au concretizat inclusiv în perioada de recesiune, şeful administraţiei locale a comunei Moşoaia reuşind să gestioneze eficient bugetul localităţii chiar şi în vreme de criză.
Se împlinesc opt ani de când cetăţenii comunei Moşoaia l-au însărcinat să preia conducerea administraţiei locale. Cel de-al doilea mandat al primarului Florea Ene se apropie de final, mai rămânând doar câteva luni până la alegerile locale. Cu această ocazie, edilul căruia i-aţi acordat girul în 2004 vine în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta punctual ce a făcut pentru dumneavostră şi pentru comunitatea în care trăiţi în cei opt ani de când este primar al comunei Moşoaia.

 

***

Satul Hinţeşti
# asfaltarea drumului comunal;
# introducerea reţelei de gaze naturale;
# iluminat public stradal din 2 în 2 stâlpi;
# amenajarea lacului sătesc din punctul „Cocărăl”;
# reabilitarea şi pietruirea drumurilor săteşti Basangeşti şi Mustăţari;
# amenajarea drumului de legătură între satele Hinţeşti şi Dealu Viilor (pe la biserica din Dealu Viilor);
# introducerea reţelei de apă în zona Dealul Mustăţari;
# înlocuirea conductei de apă pe traseul Hinţeşti (de la farmacie) pe strada Basangeşti, până la intrarea în satul Smeura (strada Corbu);
# repararea podului din Basangeşti;
# realizarea sistemului de încălzire centrală la Şcoala Generală cu Clasele I-VIII Hinţeşti;
# reabilitarea clădirii farmaciei din satul Hinţeşti;
# schimbarea tâmplăriei la Şcoala Generală cu Clasele I-VIII Hinţeşti;
# construirea a trei staţii moderne de autobuz.

Satul Dealu Viilor
# asfaltarea drumului comunal;
# introducerea reţelei de gaze naturale;
# iluminat public stradal din 2 în 2 stâlpi.

Satul Bătrâni
# reabilitarea şi pietruirea permanentă a drumului sătesc;
# construirea Şcolii cu Clasele I-IV din satul Bătrâni;
# iluminat public stradal din 2 în 2 stâlpi;
# înlocuirea conductei de apă;
# introducerea reţelei de gaze naturale;
# construirea unor rampe de gunoi.

Satul Ciocănăi şi zona Ciocănăi Vale
# reabilitarea şi aplicarea unui covor asfaltic pe drumul comunal;
# iluminat public stradal din 2 în 2 stâlpi;
# introducerea reţelei de gaze naturale;
# construirea unor rampe de gunoi;
# construirea a două staţii moderne de autobuz;
# amenajarea şi reabilitarea drumului de legătură între satele Moşoaia şi Ciocănăi (pe traseul drumului morii);
# menţinerea alunecărilor de teren din satul Ciocănăi la un stadiu care să nu pună în pericol drumul comunal şi locuinţele cetăţenilor;
# reabilitarea şi pietruirea drumului sătesc în zona Ciocănăi Vale;
# amenajarea şi reabilitarea drumului de legătură între satul Moşoaia şi biserica din Ciocănăi Vale;
# introducerea reţelei de apă în zona Ciocănăi Vale;
# finalizarea şi punerea în funcţiune a reţelei de gaze naturale în zona Ciocănăi Vale.

Satul Lăzăreşti
şi zona Lunga-Lăzăreşti
# reabilitarea şi pietruirea permanentă a drumului sătesc în satul Lăzăreşti şi Lunga Lăzăreşti;
# iluminat public stradal din 2 în 2 stâlpi;
# înlocuirea conductei de apă în satul Lăzăreşti şi zona Lunga Lăzăreşti;
# repararea şi consolidarea podului din punctul „Udubaia”;
# introducerea reţelei de gaze naturale;
# amenajarea şi reabilitarea drumului de legătură între satul Moşoaia şi Lunga Lăzăreşti (pe la capătul plantaţiei Moşoaia);
# construirea unor rampe de gunoi.

Satul Smeura şi zona Trivale
# introducerea reţelei de apă în zona Smeura de Sus, Olteni, Corbu şi strada Bisericii;
# reabilitarea şi pietruirea permanentă a drumului sătesc în zona Smeura de Sus, Stoenari, strada Bisericii, precum şi decolmatarea şanţurilor;
# iluminat public stradal din 2 în 2 stâlpi în tot satul Smeura;
# introducerea reţelei de gaze naturale în zona Smeura de Sus;
# asfaltarea drumurilor comunale Olteni şi Corbu;
# asfaltarea străzilor Pinilor, Rozelor, Fundătura Câmpului, Făgetului, Frasinului şi Fundătura Stejarilor, în zona Trivale;
# reabilitarea şi aplicarea unui covor asfaltic pe strada Câmpului;
# reabilitarea şi aplicarea unui covor asfaltic pe strada Gazului (în zona Monte Carlo, Castel, Magic);
# reabilitarea şi pietruirea drumurilor săteşti în zona străzii Gazului şi Drumul Morii;
# decolmatarea şi igienizarea izvorului din satul Smeura;
# s-a început construirea unei şcoli cu clasele I-IV în satul Smeura

Satul Moşoaia
# finalizarea şi punerea în funcţiune a reţelei de gaze naturale;
# reabilitarea clădirii Primăriei comunei Moşoaia;
# finalizarea clădirii Centrului de Zi pentru Copii;
# construirea a patru staţii moderne de autobuz;
# înlocuirea conductei de apă în zona Primărie-Piscu Priboii-Piscu Moşului;
# asfaltarea drumurilor comunale pe străzile Curături, Semicerc, Ţârdeşti, Ţârdeştiu Mic şi Parc 2 Bis;
# reabilitarea în permanenţă a Şcolii Generale cu Clasele I-VIII Moşoaia;
# iluminat public stradal din 2 în 2 stâlpi în tot satul Moşoaia;
# s-a început construirea noii Şcoli Generale cu Clasele I-VIII în satul Moşoaia, centru;
# înlocuirea conductei de apă în zona Primărie-Găiţari;
# construirea unor rampe de gunoi.

Realizări care vizează cetăţenii din toate satele comunei
# transportul elevilor de la domiciliu spre şcoală şi înapoi la domiciliu;
# punerea în aplicare a prevederilor legilor fondului funciar;
# editarea şi difuzarea gratuiră a buletinului informativ al localităţii, lunar;
# organizarea şi desfăşurarea serbării „Ziua Comunei Moşoaia” în luna mai a fiecărui an;
# organizarea anuală a sărbătorii Pomului de Crăciun cu acordarea de cadouri pentru
toţi copiii şcolari şi preşcolari;
# deszăpezirea străzilor şi drumurilor comunale, atunci când situaţia a cerut-o;
# achiziţionarea unui volum mare de cărţi pentru biblioteca comunală;
# conceperea stemei localităţii Moşoaia.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea