Femeile au fost sărbătorite de Asociaţia Oamenilor de Afaceri

Săptămâna trecută, oamenii de afaceri argeșeni s-au întâlnit şi au evaluat activitatea lor de anul trecut, dar au discutat şi despre proiectele pe care vor să le realizeze în acest an. „Sper ca în 2012 să avem un an mai bun.  Am lucrat la proiecte, suntem în desfăşurarea unui proiect privind o unitate cu toate patronatele din judeţul Argeş, cu propuneri concrete pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Pentru că şi în acest an avem un an de criză, noi oamenii de afaceri trebuie să găsim cele mai bune formule de a ne continua afacerile, de a menţine locurile de muncă, a crea noi locuri de muncă şi pentru aceste lucruri avem nevoie de sprijinul total al tuturor autorităţilor, al politicienilor, şi noi lucrăm şi vom propune câteva măsuri concrete pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Argeş." ne-a spus Virgil Dumitru, preşedintele AOA Argeş.
După întâlnire, toţi cei prezenţi au organizat un eveniment de premiere a femeilor din mediul de afaceri. Evenimentul a avut loc la restuarantul Cornul Vânătorului din Piteşti, acolo unde Virgil Dumitru (foto), preşedintele AOA, împreună cu Dan Ionescu, preşedintele executiv AOA, Olimpia Doru, vicepreşedintele AOA Argeş şi Liviu Iliescu de la Cornul Vânătorului au premiat femeile de afaceri.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea