Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni va fi dotat cu un aparat nou de radiologie digital

În ultimii ani, Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni a beneficiat de fonduri importante de la Consiliul Județean Argeș, fonduri naționale, dar a accesat și fonduri europene. În perioada pandemiei, Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni a fost și spital COVID. De altfel, și astăzi, aici, sunt tratați pacienți COVID cu forme ușoare și medii.

“Consiliul Județean Argeș a alocat sume impresionante de bani pentru modernizarea, extinderea și dotarea celor 9 spitale pe care le avem în administrare. Pe lângă investițiile realizate exclusiv de la bugetul județului, asigurăm și cofinanțarea proiectelor europene, care nu sunt puține. Și pentru spitalul de la Leordeni, Consiliului Județean Argeș a alocat fonduri care au vizat atât infrastructura cât și dotarea cu aparatură și echipamente medicale. Am spus mereu că, pentru noi, infrastructura sanitară reprezintă o prioritate”, a precizat Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș, în cadrul unei vizite la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, unde s-a întâlnit cu o parte din cadrele medicale şi a vizitat secţiile spitalului care au fost modernizate și dotate cu aparatură modernă.

Vizita președintelui Ion Mînzînă a fost legată și de faptul că la sfârșitul acestei luni, spitalul va fi dotat cu un aparat nou de radiologie digital, de ultimă generație, obținut prin fonduri europene. Președintele a dorit să vadă care este stadiul lucrărilor de infrastructură a spațiului unde va fi montat aparatul. Laboratorul de Analize Medicale funcționează ca departament separat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Leordeni. Este situat în pavilionul II și are în structură 6 compartimente: hematologie, biochimie, imunologie, parazitologie, bacteriologie generală și bacteriologie BK. Deservește secțiile spitalului, dar tot aici se efectuează și analizele medicale solicitate în serviciul de ambulatoriu al spitalului, laboratorul având încheiat contract de prestări servicii cu CAS Argeș. Tot în regim ambulator, la cerere, pot fi efectuate analizele medicale din oferta de servicii a laboratorului, cu suportarea cheltuielilor aferente.

Managerul Marian Clipici: “Investițiile, în ultimii ani, sunt foarte mari”

Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni are o capacitate de 96 de paturi pentru spitalizare continuă și 8 paturi pentru spitalizarea de zi.

“Investițiile făcute la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, în ultimii ani, sunt foarte mari. Mulțumim pentru susținere și sprijin Consiliului Județean Argeș. Pe lângă faptul că am reușit să achiziționăm foarte multă aparatură medicală de înaltă performanță, au fost îmbunătățite și condițiile de cazare ale pacienților. Ca urmare a achizițiilor făcute de Consiliul Județean Argeș a fost extinsă lista serviciilor medicale oferite populaţiei, servicii ce acoperă un număr tot mai mare de afecţiuni care pot fi tratate aici. S-au diversificat şi analizele de laborator cu noi determinări bio chimice, dar şi ecografii efectuate cu ajutorul unui ecograf de ultimă generaţie şi de înaltă performanţă” – Marian Clipici, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni.

# Spitalul a fost dotat și cu stație de oxigen

La finele anului trecut a fost finalizat și proiectul „Construcție clădire birouri administrative P+1”, proiect finanțat în totalitate de către Consiliul Județean Argeș. Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni a fost dotat și cu stație de oxigen. Noua stație are 65 de prize pentru distribuția oxigenului medical și deservește saloanele de la parter și etajul 1. Finanțarea a fost asigurată din fondurile Consiliului Județean Argeș, valoarea investiției fiind de 300.000 lei. În plus, tot din fonduri alocate de la bugetul administrației județene, au fost înlocuite instalațiile electrice interioare, au fost montate sisteme de detectare și alarmare nivel crescut de oxigen, și a fost înlocuită instalația de distribuție a oxigenului medical. Toate aceste investiții s-au ridicat la aproximativ 800.000 de lei.

Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni a depus și documentația aferentă finanțării unui computer tomograf și a unui container pentru computerul tomograf, prin “Programul de Investitii pentru anul 2021” al Ministerului Sănătății. Documentația a fost aprobată, iar acum sunt așteptate fondurile necesare pentru achiziționarea computerului tomograf.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea